tag:blogger.com,1999:blog-9838104182133680212024-02-02T20:05:12.919+02:00SofistricatSofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.comBlogger317125tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-47973952566042299522022-05-27T01:48:00.003+03:002022-05-27T01:48:38.571+03:00Asleep<p> I was asleep.</p><p><br /></p><p>I was drifting and dreaming, sometimes remembering a bit. And by remembering that bit, it changed me to the point of chasing to expand on what I remembered. Like an up-and-coming addict going through the early stages.</p><p><br /></p><p>What early stages? Of the person becoming addicted by starting to crave for more of that feeling in his body and in his mind, after taking the first hits of his drug of choice. Stop interrupting me.</p><p><br /></p><p>When I would dream something really interesting and I'd remember it and keep refreshing myself with that memory, it would always feel like there could be more to it than what I managed to remember. Even more of what I actually dreamt, more of that world and situation.</p><p><br /></p><p>I came back to that explanation about the early stages and expanded on it a little bit. Now it's perfectly clear, so stop bothering me about it.</p><p><br /></p><p>So I'd start with setting things up, to map that dream into something like a story or a script. And obviously there would be a main character, me. In different shapes and forms, but in any case... it was still me. Then you needed to look around your self in the dream. Like a baby looking at his own palms and suddenly realizing they're his. Time would go by, the baby would learn more about the self and about the environment surrounding the self. </p><p><br /></p><p>But I did not know this. The thing about how a baby discovers the world. And this is where my dreams and the process for chasing them got annihilated. It is because I was asleep.</p><p><br /></p><p>Until I learned what I needed, the way that time went by was making it impossible to write more. To remember more. And to expand more.</p><p><br /></p><p>Stop interrupting me, please.</p><p><br /></p><p>The time for sleep and chasing dreams comes and goes. It isn't something you can set in stone, either.</p><p><br /></p><p>People act like being asleep is such a bad thing. And chasing dreams is an exaggeration in their eyes. When it rarely end with success, it's celebrated. Most of the time it ends with failure and so naturally it is shun.</p><p><br /></p><p>It's almost as if being successful means you are right, no matter what you did or currently are doing. </p><p><br /></p><p>So I have a few dreams that I recalled vividly a lot of times and I'm going to try and turn them into full stories, to expand on their premises and include a lot more than what I managed to recall.</p><p><br /></p><p>Yes, I know about the possibility of a shared universe. It might just be something like that, but the dreams are all pretty unique and weird or worse.</p><p><br /></p><p>#proactiveness</p>Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-91528201741614703902020-10-17T22:40:00.005+03:002020-10-17T22:40:59.767+03:00Senzație... <p> Da, am fost plecat. În urmă cu multe întâmplări pe care le-am întâmpinat de-a lungul timpului, am aflat că voi fi tătic.</p><p><br /></p><p>Mintea mea este și acum în stare de șoc. Nu pot să înțeleg de unde apare energia aceasta și de ce nu o aveam înainte. Poate când am fost tânăr și lumea era încă mare și necunoscută. </p><p><br /></p><p>O senzație nu poate fi descrisă prin cuvinte simple. Trebuie să pictezi, să pui detalii mici, care să fie la fel ca nuanțele subtile dintr-o pictură. E pentru receptorii nervoși ai corpului uman în felul acesta. Se simte ceva care are multe nuanțe și totuși se creează un tablou aproape coerent.</p><p><br /></p><p>Nici nu pot să-mi imaginez cum e tabloul pentru mămică. Dar sunt sigur că toate nuanțele pe care le vede ea în tablou alcătuiesc o imagine care poate fi descrisă dintr-un cuvânt. Fericire. Dar nu mereu doar fericire. </p><p><br /></p><p>Înainte, poveștile altor părinți și observațiile personale îmi arătau o imagine greu de plăcut. Un timp petrecut cu ființa pe care ai creat-o îți schimbă toate preconcepțiile și concluziile logice de dinainte nu mai au sens. Am ajuns să înțeleg altfel toate lucrurile și întâmplările care trec prin câmpul meu de conștiință pe măsură ce alunec prin timp și spațiu.</p><p><br /></p><p>Am în cap acum o melodie foarte potrivită pentru senzația pe care încerc să o descriu. Tipul care e solistul trupei a fost angajat o perioadă la muncă la mine și l-am întâlnit de câteva ori. Vreau o mie de da pentru fiecare nu. Descrie o copilărie, în care părinții unui copil îi pun acestuia piedici și încearcă să îl muleze după preconcepțiile lor învechite și fost comuniste. Nu îmi spui tu mie ce să fac, îi spune părintele copilului din melodie.</p><p><br /></p><p>Mai bine o ascultăm. The Mono Jack's - O mie de da</p>Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-8297119076116502282018-05-12T00:00:00.000+03:002018-05-12T00:04:32.476+03:00Don'tstopWhen you are a child, you learn to do a lot of stuff and a lot of stuff you don't learn also. Other stuff is needed for different times in your life, so you only learn the basics at start. You try to stand up. It feels unsafe and yet you still try it. Then you try to walk, after a time. Being courageous for a child is like knowing your native language. You then learn that making noises with your mouth does some things. A child is never afraid to laugh, to cry, to play and also to do something serious sounding, like something only adults do around the house. Cleaning after yourself is learned because you wanted to, when you were a child. That is an example of you being a very balanced person, but only because you don'tstop.<br />
<div>
<br /></div>
<div>
After you grow a little more, you become a little more better at everything. Running, jumping, posing, moving silently or even walking straight and balanced is seen like it's all natural for the kid. Which it is, as it slowly becomes even more balanced for him to do something really cool, like sports or dancing, singing, where you have to coordinate your body in tune with the rules, as well as with the tricks. That's when you are also able to understand more within the world surrounding you, but that's also when you learn that you don'tstop.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
When you are an adult, you have a huge number of skills you learned along the way and also a huge number of situations have happened to you, to the extend where you have been able to determine patterns exist. You've seen something done a thousand times and from that you can see that most of the times the thing you see being done ended up positively, it was because of those times following a certain pattern. When there were conditions met for that pattern, the results were always positive. So you are able to get along, daily, with the routine stuff that is easily predictable. At this stage in a man's life, he is able to process abstract notions and at least agree with the fact that there is a path in the logic of the abstract. It's as if you know there is still a lot of means of getting to experience consciousness besides the almost primitive and mainly pattern-based form of consciousness that we call the normal. The real. You know the real around you, because it is experienced physically, through senses and memories being stored chemically in your brain. Your physical electromagneticity and mental state is not really the focus of your conscious self. It is more tied to your unconsciousness, but you get a lot of feedback from it and it shows up in your conscious reactions to it. You don't see someone being aggressive, but you kind of have a gut feeling his eyes looking straight at you and seeing his body language. It's like they say in the books, "The guy was being menacing!". Then you get that gut feeling he's a possible threat. You are twitching at this point. The sheer volume of concentration required to monitor that menacing person makes you stumble when walking or get into a menacing stance yourself. It depends on how many times you've seen the situation before. And you've seen it a lot of times. You get the hell out, stand your ground or get beat up or worse, but the gut feeling is there all the time. But that's only because you don'tstop.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
But is it true, though? Does all this sound a little too far fetched, though? You think this is not true, not because you don't understand it, but because it doesn't make sense or it is not that convincing, anyway.<br />
<br />
Is it because you don'tstop, though?</div>
Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-73771492860601867512018-05-10T20:22:00.000+03:002018-05-10T20:22:33.239+03:00SenzațieNiciodată nu am avut aspirația unui moment. Ceva cum vezi în filme, când începe o muzică dramatico-romantică și cadre cu ei doi, uitându-se unul la celălalt.<br />
<br />
Ea nu zice nimic, eu nu zic nimic, cel puțin nu cu cuvinte. Chiar și când nu mă uit la ea pentru câteva momente, o aud. O simt cum se uită la mine, nu pentru că vrea ceva, ci pentru că își dorește cu toată ființa ei.<br />
<br />
E aproape hipnotizant.<br />
<br />
Era fetița dinăuntrul ei, care e plină de voioșie și entuziasm.<br />
Era femeia care a ajuns, capabilă și hotărâtă.<br />
Era o jumătate care își căuta perechea.<br />
<br />
Atunci am știut că o iubesc. Și nu aveam nevoie să procesez cu mintea logică și prezentă în marea parte a timpului petrecut conștient. Știam că și ea mă iubește, dar nu ca o fază, nu ca în filme.<br />
<br />
Am dansat și ne-am fâstâcit. Eram doar noi doi și melodia aia pe care o știm atât de bine.Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-78813775894591161932017-11-27T10:00:00.004+02:002017-11-27T10:00:52.093+02:00Doi străiniEl cu ochii în telefon.<br />
<br />
Ea se uita la oglinda imperfectă din spatele lui. Își verifica propriul chip, absorbită complet.<br />
<br />
El ridică privirea din telefon și o ațintește pentru un moment scurt asupra chipului ei.<br />
<br />
Ea vedea o reflexie greu de deslușit, el a zâmbit și a continuat să zâmbească și după ce și-a retras privirea spre telefon.<br />
<br />
Ea a coborât la prima stație.<br />
<br />
El nu și-a mai luat ochii din telefon.Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-65269760798333042262017-02-26T01:04:00.000+02:002017-02-26T01:04:28.943+02:00Manifestul lupului cel răuAm auzit de o vorbă bătrânească, parcă dintr-un film sau din vreo poză postată pe Facebook. Era vorba de un indian care îi spune unui copil că în fiecare om există două feluri de a fi. Acest indian definea cele două feluri de a fi ca Lupul cel rău și Lupul cel bun. Aparent există o luptă între acești doi Lupi de-a lungul vieții unui om. Copilul îl întreabă pe indian: Care dintre Lupi câștigă această luptă? Indianul îi răspunde că mereu câștigă cel care e hrănit mai mult.<br />
<br />
Mă gândesc eu că vorba asta, ca o povață, ar fi valabilă în vreun fel și în cultura dacilor, în care lupul era simbolul lor. Probabil că dacii aveau tot un fel de gândire primitivă, similară ca cea a indienilor care au născocit povața cu cei doi lupi. Avem un popor care se reprezintă probabil cu lupul cel bun, deoarece acesta este simbolul lor. În gândirea pe care o aveau dacii, erau idei despre cum trebuie să fii în timpul vieții tale. Să le zicem idealuri dacice. Probabil că trebuia să fii drept și corect. Să poți să stai drept însemna pentru ei să fii onorabil și să respecți ordinea. Să fii corect te caracteriza ca o persoană care are o face o distincție foarte rafinată între ce are sens și ce nu are sens. Practic asta ar fi fost o descriere a unui dac, unul dintre Lupii cei buni.<br />
<br />
În poporul care se numește azi urmaș al acestor daci, oare avem o urmă a acestei gândiri? Și dacă avem, oare acest popor se poate caracteriza ca un popor al Lupilor cei buni?<br />
<br />
Dacă vrem să avem acest concept pe deplin înțeles, trebuie să înțelegem și cum ar fi unul dintre Lupii cei răi. Putem să ne imaginăm aceste caracterizări, cea a Lupului cel bun de mai sus, precum și cea a Lupului cel rău care urmează, în contextul poporului din prezent, al urmașilor dacilor. Care acum n-au în imnul statului nici o mențiune a strămoșilor lor, dar se menționează sângele invadatorilor care i-au dominat la un moment dat în istorie. Românii de azi.<br />
<br />
Cum ar fi unul dintre Lupii cei răi? Ca să rămână simplu, să zicem că o reducem la gândirea primitivă a dacilor. Ar fi logic să comparăm valorile lupului cel bun cu cele ale lupului cel rău. Dacă lupul cel bun trebuie să fie drept, lupul cel rău înseamnă că nu este onorabil și nu prea respectă vreo ordine în viață. La fel, dacă lupul ce bun trebuie să fie corect, lupul cel rău trebuie să nu prea facă o distincție foarte conștientă între ce are sens și ce nu are sens.<br />
<br />
Cum erau românii până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, și până când au apărut schimbări radicale în gândirea poporului? Astăzi, românii își revin cică din starea de gândire care le-a fost predominantă din acel moment până nu de curând. Încă nu pare că ne-am revenit pe deplin. Dacă ce s-a întâmplat la sfârșitul anului 1989 a fost o trezire, o schimbare în gândirea poporului, nu prea pare că am ajuns noi la nivelul unuia dintre Lupii cei buni.<br />
<br />
Am împlinit de curând o vârstă pe care am considerat-o importantă de foarte mult timp, de când eram mic și mi-am imaginat ce fel de om trebuie să fii, când ajungi la această vârstă. Un om de această vârstă, ar fi trebui să fie onorabil și ar fi foarte ordonat. De asemenea, ar trebui să poată să își dea seama foarte bine ce are sens și ce nu are sens.<br />
<br />
Cel mai important lucru de reținut, care ar trebui captivat cât mai des în gândirea acestui popor care încă își revine, este faptul că este inevitabilă alegerea între lupul cel rău și lupul cel bun. Chiar dacă nici unul dintre noi nu este vreodată pe deplin la fel ca Lupul cel bun, trebuie să știm că putem toți să fim într-un final Lupii cei buni.<br />
<br />
Avem o treabă grea de făcut. Totul nu este împotriva noastră, totuși. Cred că problema e că încă nu ne-am trezit destul. Am putea vedea că această dualitate apare și în alte gândiri. Pe tot globul există o idee, întrețesută între diverse religii și moduri de a gândi, despre două extreme. De la asiatici, cu ying și yang, la vestici cu rai și iad. Egiptenii credeau cu toții, de la om de rând până la faraon, ca există viața și încă ceva după moarte. Toți oamenii de pe planetă au la un nivel de bază aceleași două forțe prezente în gândire. Un cod binar, după care fiecare individ își trăiește viața. Și chiar dacă n-ar fi limitat doar la două variabile în acest cod, tot cele două limite ale acestui cod ar fi opuse ca forță.<br />
<br />
Acum înțeleg la ce se referă #rezistSofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-51457112430335236212017-02-13T09:38:00.002+02:002017-02-13T09:38:25.208+02:00O posibilă soluțieHai să îi propunem lui Dragnea să își mai facă o ordonanță, dar de data asta pentru a face doar schimbări în două direcții.<br />
<br />
Prima schimbare să se refere la sistemul penitenciar. Mai precis, să își facă condiții de viață la nivel de trai mediu spre burghezie, ca să intre cu toții la pușcărie și să le placă să stea mult și bine așa. Eu aș plăti să știu că oamenii de genul ăsta stau la pușcărie și ne lasă pe noi, restul țării, să ne vedem de treaba noastră. Totul ar fi posibil în urma mobilizării în fiecare zi a cel puțin zece mii de voluntari care să construiască, să repare, să aducă îmbunătățiri penitenciarelor pe care le avem și a încă vreo cinci - șase noi nouțe, pentru ăștia mai boși.<br />
<br />
A doua schimbare să fie o serie de investiții și alocări de fonduri, accesarea banilor de la UE și în principiu să se facă rost de bani pentru a inventa un sistem psihotronic complet și absolut, o copie românească de Matrix, în care să fie rulat un sistem de operare numit <i>„Era mai bine pe vremea aia”</i>. Apoi, să îi conectăm pe toți patrioții care doresc, în mod complet voluntar, să își ducă restul vieții în acel simulator. Să îi facă pe toți să retrăiască la nesfârșit acele momente de neuitat, cum ar fi:<br />
- <i>spionatul vecinilor pe vizorul ușii</i>;<br />
- <i>statul la coadă</i> - hobby-ul numărul doi în rândul tovarășilor (pe locul întâi e turnătoria, în mod surprinzător nelegată de domeniul metalurgiei);<br />
- <i>mersul la marșuri / parade care îl preamăresc pe tovarășul suprem</i>;<br />
<br />
Dacă apare această OUG în seara asta, cred că în maxim un an se pot atinge amândouă obiectivele propuse de cele două schimbări. Și cred că toată lumea ar fi fericită.Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-61332180627724070292016-09-15T12:18:00.002+03:002016-09-16T12:19:39.634+03:00Paralia calling - 2Mi-am dat seama că trebuie să fac ceva cu textele astea, ca să fie găsit pe net. Adică să bag niște cuvinte cheie, niște referințe la chestii de actualitate. <b>Donald Trump</b>. <b>Godină</b>.<br />
<div>
<br /></div>
<div>
În ziua care a urmat, am fost în prima excursie spre Muntele Olimp. Ne-am trezit un pic mai devreme decât normal și în secret zâmbeam cu anticipație pentru că mă așteptam să fie ghid în excursia asta o tipă de care am zis în prima parte. Și zâmbeam, cum am zis, pentru că ea ca ghid ar fi vorbit la microfon în autocar. Primul lucru pe care l-ar fi spus ar fi fost urarea de ”<i>Bună dimineața!”</i>, iar modul în care spune tipa asta orice cuvânt e super amuzant. Gândește-te la o voce falsă de fetiță, plus un ton îndulcit la extrem și parcă o fericire simulată cu oarecare succes. <b>Olympics</b>.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Bună diminiațaaaaaaaa!</div>
<div>
<br /></div>
<div>
N-a fost ea, din păcate. Ne-am luat pachetele în liniște și am ajuns la autocar printre ultimii, pentru că logic că pensionarii erau acolo cu cel puțin 5 ore înainte. Și da, autocarul nu venea în fața hotelului să ne ia, am fost informați că pentru orice excursie, autocarele vin în parcare la Lidl. <b>Brexit</b>. De asemenea, am menționat pachete, pentru că era politica hotelului să compenseze pentru faptul că pierdeam micul dejun, făcând niște amărâte de sandvișuri și punându-le într-o pungă, alături de o sticlă de apă plată.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Autocarul ăsta era mai mișto decât ăla cu care am venit în Grecia. Adică măcar n-am mai nimerit într-un scaun făcut din ciment.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Eheee, dar mă apucă râsul și acum când îmi aduc aminte de excursia asta! <b>Căldură</b>. Prima parte a fost cea mai interesantă, pentru că am fost să vedem ceva chiar mișto: defileul nu-mai-știu-cum, unde era Cada lui Zeus. Am impresia că orașul ăla de unde am coborât din autocar și am început traseul se numea în greacă într-un fel în care se traducea ceva de genul: Orașul de Piatră. <b>Hexi Pharma</b>.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Pur și simplu.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Traseul a început direct de pe o străduță a orășelului și chiar ne-a surprins faptul că nu a fost vorba de o potecă normală, ci de un viaduct acoperit cu dale de ciment. Unele erau mai șubrezite, altele se mai mișcau când pășeai pe ele, dar în general totul era în regulă. În felul ăsta, am observat că intervenția omului asupra naturii a fost minimă. <b>Vocea României</b>. Totuși, fiindcă era doar acest viaduct, au fost niște mici inconveniențe legate de faptul că noi am venit cu un grup mare de oameni... mai erau alte grupuri mari de oameni... unii veneau... alții plecau... Aia e.<br />
<br />
Că na!<br />
<br />
După ce s-au căscat gurile îndeajuns, după ce ne-am săturat de această minune a naturii, am decis să ne întoarcem. Am zis minune, dar nu e chiar așa de miraculoasă această cadă care este de fapt scobitură în piatră făcută de apa unei cascade. Vezi d-astea prin România aproape oriunde e și un râu prin munți. Dar na, la greci am înțeles că există doar șapte râuri. În total. Nu știu eu geografie prea bine, dar în România cred că avem cel puțin 20000000000 de râuri. Sau cel puțin așa mi se părea când învățam în ultimele din clasele primare. <b>Pokemon Go</b>.<br />
<br />
Șiiiiii...<br />
<br />
Cum se întâmplă de fiecare dată, unul din noi a fost atât de impresionat de curgerea apei, de umiditatea pădurii și de roua de pe toată verdeața care ne înconjura, încât a simțit chemarea naturii. Așa cum se cuvine, a așteptat până am dat de o bifurcație și a spus o glumă absolut necesară de genul ”mă duc să dau mâna cu ursul” sau altceva similar, apoi a ieșit de pe poteca principală și s-a făcut nevăzut după primul tufiș destul de des încât să fie plauzibil că se ascunde după el un urs care dă mâna cu oameni. Descriere excesivă. Pregătire sau mai bine zis amânare a momentului în care vine gluma cea mai bună. <b>Daum</b>.<br />
<br />
La cel mult zece secunde după ce omul s-a dus spre locul de întâlnire cu ursul, un cuplu de tineri pensionari ne-a prins din urmă. Soțul a simțit aceeași chemare a naturii și aceeași inspirație să meargă dincolo de tufișul ursului. Soția a înțeles altceva.<br />
<br />
Venind în urma soțului în grabă, ajunge aproape de omul nostru și strigă după oropsitul care a luat-o de nevastă, în gura mare:<br />
- Faci poze?!? Faci poze?!?!?!?!?<br />
<br />
Privirea ei s-a întâlnit cu privirea omului care nici nu terminase de... comunicat cu natura... și își opri marșul lătrat pe care-l pornise. Noi fiind la câțiva metri de scenă n-am putut să ne abținem și <a href="https://youtu.be/kXf3wx5nPXU?t=1m36s" target="_blank">am scos sunetele alea guturale</a> pe care le faci atunci când îți vine să râzi și vrei să te abții. Ea se uită la noi, noi toți ne uitam la ea. Știe că am văzut tot. Știe că vor urma râsete. Pe fața ei puteai să citești o emoție extrem de complicată. Un amestec de rușine, furie, indignare și oroare părea că o cuprinse, iar noi ne îndreptăm privirile în orice altă direcție și râdem cu frână în continuu. Era oricum inutil să ne mai abținem, pentru că zâmbeam ca niște psihopați și scoteam tot felul de sunete, ca să atenuăm presiunea. <b>iPhone 7</b>.<br />
<br />
Tot restul excursiei a trecut ca o clipă după faza de pe traseu. Ne-am întors în stațiune destul de devreme, am mai 'făcut poze' de câteva ori și seara ne-am plimbat pe strada principală, fără o destinație clară. Un tip destul de vorbăreț ne acostează din fața restaurantului lui, dar care nu era chiar al lui, spunându-ne că nu o să mâncăm nicăieri în lume mai bine decât la el. Părea genul ăla de vamaiot care nu mai era tânăr, cu elemente de rocker și de hipiot în ținută, păr lung și aspect fals de om neîngrijit. Cred că ne-am simțit destul de relaxați ca să îl lăsăm să ne povestească toate detaliile plictisitoare despre cum a ajuns el aici, care e faza cu restaurantele astea care îți dau țeapă la gramaje și cum el are prețuri corecte, mici buni și bucătarul era o tanti bătrână de care nu mai știu a cui mamă a zis că era. După vreo zece minute, parcă, l-am părăsit pe acest român onest și am hotărât să nu ne mai plimbăm prin zona asta a stațiunii de-acum încolo. <b>Nine eleven</b>.<br />
<br />
Să fie bine.<br />
<br />
Dimineața următoare ne-a fost foarte grea. Vlad cu Oana au mers într-o excursie fără noi, la Meteora. Noi mai fuseserăm anul trecut și am decis că n-are rost să mai mergem și acum. Dar nu cred că ați înțeles. Dimineața a fost grea, nu pentru că au plecat ăștia fără noi, ci pentru că ne-am izbit iar de problema cafelei de la micul dejun. În ciuda faptelor de până acum, noi tot am avut speranța că data viitoare vom bea cafea bună. Ioc! Un vis îndepărtat... <b>Protest RCA</b>.<br />
<br />
Mai pe la prânz, fiindcă vremea nu a ținut cu noi, am luat autobuzul până în orașul Katerini. Nici bine n-am ajuns în centru, că auzim de sub o mașină de gunoieri schelălăieli și vaiete. O cățea probabil surdă stătuse în calea mașinii de gunoi și ăștia n-au văzut-o. Totuși, a scăpat săracul animal de sub mașină și după aceea n-a mai schelălăit, dar a dispărut destul de repede. Da mă, era maidanez.<br />
<br />
Centrul orașului era la fel cum îl știam de acum un an, doar că de data asta am nimerit fix într-una din zilele alea în care grecii își bagă picioarele în tot și închid după prânz. În afară de câteva magazine din lanțuri d-astea internaționale sau puținele cafenele, totul era închis cu lacăt. Măcar am zis să ne așezăm la o cafea, ca să nu zicem că am venit chiar degeaba până în orașul ăsta amorțit. În ciuda plângerilor pe care le-am avut până acum, nu toți grecii fac o cafea oribilă, iar asta pe care am sorbit-o la terasă a fost chiar ok. <b>Clinton</b>.<br />
<br />
În sfârșit.<br />
<br />
Pe seară ne reîntregim grupul și mergem să mâncăm la celebrul restaurant al cărui nume nici acum nu știu să-l pronunț, dar pe care-l știam noi de anul trecut. Mekas? Megkas? Mekgas? Era un restaurant mișto și mereu am mâncat bine aici. Și așa s-a întâmplat și acum. Eu n-am făcut poze de instagram cu mâncarea, dar Oana s-ar putea să fie de ajutor aici. Am mâncat tot din farfurie, special ca să vadă ospătarul nostru că am terminat, pentru că știam ce se întâmplă după ce cerem nota de plată. Ne-am uitat unii la alții cu entuziasm, așteptând un desert din partea casei, dar nu am primit ceea ce speram. În loc de o prăjitură cu ciocolată foarte bine făcută, am primit mini înghețate pe băț.<br />
<br />
<a href="https://www.youtube.com/watch?v=Djlc6uHTVmY" target="_blank">Disappointeeeeeed!!!</a></div>
Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-286466184919629492016-08-30T10:57:00.000+03:002016-08-31T16:18:42.979+03:00Paralia calling - 1E o senzație greu de descris pe care încearcă să o descrie filmul la care fac referire cu titlul articolului ăsta. Nu contează dacă știi despre ce film e vorba. Cred că nu greșesc dacă îmi imaginez că fiecare om o simte... Și nu doar o dată în viața lui!<br />
<br />
Autocarul, pentru câte trasee or fi fost făcute cu el, părea decent. Ne-am așezat strategic în spate, dar după cum arată orice mare bătălie din istorie, nu s-a pomenit nicicând de o strategie perfectă. Motorul era în spate, iar la mine s-a nimerit să stau pe un loc unde nu se găsea spătarul unui scaun confortabil de autocar, ci o placă de beton acoperită cu o cârpă.<br />
<br />
În fine.<br />
<br />
Drumul până la granița cu Bulgaria a fost lipsit de evenimente interesante. Nici măcar un râgâit silențios care a făcut toată partea din spate a autocarului să pută a usturoi nu a fost prea interesant. Nu voiam să zic nimic, dar ăla cu sandvișuri de la trei rânduri mai în față clar nu a auzit instrucțiunile ghidului despre mâncatul în autocar. Parcă mi s-a făcut poftă de chiftele d-alea pe care le face maică-mea, unele din ele pline de usturoi și foarte gustoase. Greața învinge orice fantezie acum, mai ales că scaunul inconfortabil părea că îmi împinge coloana vertebrală până în stern. Cred că d-asta am făcut un început de burtă.<br />
<br />
Așa.<br />
<br />
Hai să stăm la graniță două ore, lângă aparatul ăla care scanează tiruri. În mod inexplicabil, șoferul autocarului nostru ține motorul pornit, parcă special să fie gălăgie și să nu audă nimeni cum se pișă în boscheții de lângă șina de tren niște femei, hai că zic țațe. Cu a, nu cu â.<br />
<br />
Tirul din spatele nostru transportă niște vaci plictisite și primul sunet de copită lovind fierul benei în care erau puse ne duce cu gândul la tot felul de scenarii expirate, văzute în zeci de filme, toate la fel de proaste. Avem imaginație bogată, dar aproape nimic nu e original sută la sută.<br />
<br />
Restul drumului parcă a fost un coșmar din ăla ca-n filme (păi da, cum ziceam), în care te trezeai speriat dintr-un vis și de fapt erai tot într-un vis. Momentele în care mai opream la vreun popas nu ajutau cu mai nimic, pentru că eu personal nu aveam chef să mă întind și să mă împrospătez cu aer curat, voiam să dorm. La un moment dat am trecut granița spre Grecia și n-a fost nimic mai trist pe tot restul drumului decât glumele făcute de ghid când le dădea înapoi buletinele oamenilor din autocar. Și poate că vrei să știi care au fost, dar nu zic, na.<br />
<br />
Cum ziceam.<br />
<br />
Am reușit să dăm jos bagajele din autocar și am intrat în holul hotelului. Normal că toate mesele și toate scaunele sunt ocupate de centenari, ăștia care au adus atâtea contribuții la stat și acum sunt pensionari cu drepturi divine. Pardon! Au adus contribuții la statul care era înainte de '89. Și pe lângă asta, știi că o femeie e blocată la propriu în trecut când coafura ei arată exact ca o <a href="http://garak.wimp.com/images/sthumbs/2015/12/0633fa221c92aebcc5b14b034cd9b9a2_bh2.jpg" target="_blank">căpiță de fân</a> blond, probabil copie după vreo cântăreață de muzică populară de la americani din anii '60. Mai interesant era faptul că nu vorbea cu nimeni și părea foarte retrasă așa ca fire. Bărbate-su, în schimb, un adevărat mascul alfa.<br />
<br />
Păi cum mă să fie el dat afară din cameră la ora 8? Ce dacă vine o altă serie de mumii înainte să plece grupul nostru și trebuie să se facă ordine și curățenie în camere? Dar el ar trebui să fie primit cu covorul roșu și așezat într-un pat de pluș, să i se facă masaj de către o tailandeză pricepută (dacă știi ce zic) și să îi pupe tălpile proprietarul hotelului, pentru că a hotărât el să vină în acestă excursie pe care a dat atâția bani (probabil a plătit și pentru nevastă-sa, că pare genul de casnică inutilă)! Pe asta ultima am inventat-o eu, dar atât de mult îmi doresc să îi arăt că așa părea țipând ca un mare țăran la săraca fată de la recepție care încerca să își facă prezentarea pentru sejurul de care urma să avem parte cu toții. Oare sunt ipocrit dacă mi-a convenit că țărănismul acestei scârbe de om a reușit să schimbe ora la care trebuia să eliberăm camerele la plecare de la 8 la 9?<br />
<br />
Aia e.<br />
<br />
Facem ce facem pe lângă recepție și ne primim camerele până la urmă. Avem călcâiele aprinse și somnul ne-a trecut de când am văzut răsăritul soarelui. Un schimb rapid de haine, o mică pregătire... Na, că am ajuns pe plajă!<br />
<br />
Dar stai. De ce ne grăbim? Noi nu ne-am grăbit. Ne-am luat beri de la magazin și am fost acolo unde știam noi că e de bine. Poate că aici ne-am grăbit un pic, eu cel puțin pentru că am deschis o bere în fața chelnerului care a venit să ne ia banii pentru șezlong. Și îi zic în engleză simplă că nu știu ce vrea să fac, să îmi spună ce pot să comand din meniul terasei și să ne lase să stăm pe șezlongurile pe care le-am ales. El a ales să îmi ia berea din mână și să îmi spună că nu se poate să beau chestii aduse din afara terasei.<br />
<br />
Un mic hop, dar na!<br />
<br />
Ne-am dus la celălalt capăt al plajei, unde am dat peste un foarte interesant chelner care ne-a primit cu zâmbetul pe buze și cu glume ok. <a href="https://www.youtube.com/watch?v=_Qv4Cse1e0I" target="_blank">A fost o surpriză plăcută</a>, pentru că ne gândeam că așa cum a fost experiența cu țăranul ăla de dinainte o să fie și pe restul plajei. Eram un pic enervat, dar cum n-a zis nimeni nimic despre asta, am mers cuminte până la locul unde am stat ulterior de fiecare dată când am venit la plajă. <a href="https://s-media-cache-ak0.pinimg.com/736x/0f/41/73/0f4173aedd6dbfa4c9c559edfb96d5d2.jpg" target="_blank">Omul</a> părea scos din filmul 'Ghost in the Shell' direct și mi-a plăcut că avea mereu ochelarii ăia cu lentile rotunde la ochi.<br />
<br />
Cu un an înainte, am găsit o monedă de 2 euro pentru că iubita mea s-a speriat de o albină care i-a zburat pe lângă față, așa că anul ăsta am venit pregătiți cu plici. Pe bune! Și faptul că erau albine zilnic și în număr destul de mare la plajă acum un an, dar și faptul că am luat plici anul ăsta. Bine că nu au mai fost albine, dar erau niște fluturi wanna-be care păreau mai mult a molii. Ăștia nu au provocat nici o panică, deci n-am mai găsit bani de pe urma haosului care nu s-a mai produs. În orice caz, apa era plină de alge moarte, care pluteau în valurile care se spărgeau la mal.<br />
<br />
Stai așa.<br />
<br />
Mergem și noi să mâncăm de prânz, luăm și mai multă bere și ne întoarcem la plajă. Am zis că nu mai intru în apă, că mi s-au umplut șorții de alge și mai bine stau la umbră și beau bere, dar mi s-a dovedit din nou în această viață că neașteptatul vine atunci când nu te aștepți. S-a curățat apa de alge! N-am mai intrat în apă decât o dată, dar tot e ceva.<br />
<br />
Oricum.<br />
<br />
Seara a venit până la urmă! Nicicând nu mă așteptam să mergem la 'locul unde se adunau românii' și să prindem liberă masa care era fix în dreptul televizorului. În orice scenariu imaginabil n-am văzut echipa noastră să bată francezii, dar tot a fost nasol că am pierdut. E ca o datorie <i>patriotească</i> să fii dezamăgit dacă pierde echipa națională, mai ales că a fost meciul de deschidere al Euro 2016. În orice caz, mult mai surprinzător decât faptul că au reușit 'băieții noștri' să dea un gol Franței a fost faptul că am avut energie pentru tot drumul cu autocarul din România până în Grecia, plus o zi de plajă și bălăceală, iar finalul fiind undeva târziu după miezul nopții și cu destulă bere la bord cât să stingi un foc de grătar. N-am făcut grătar, doar am ilustrat cantitatea de bere pe care am băut-o de-a lungul zilei.<br />
<br />
Trezirea!<br />
<br />
Avem ochii creponați, ne mișcăm greu și totuși zâmbim. Ne-am dat jos din pat de parcă ne obliga onoarea sau datoria, fără să dăm alarma un pic mai târziu și cu o silențiozitate absolută. <i>Cuvântul silențiozitate nu este recunoscut de dicționarul Google. Oare n-o fi cu adevărat un cuvânt?</i> Ne luăm farfurii și tacâmuri, mâncare destulă la fiecare în farfurie apare, iar gemurile sunt exact cum le știam de mic. Avem și un cazan mare care conține ceea ce pare a fi cafea, altul mai mic doar cu apă fierbinte pentru ceai, plus o ulcică metalică de lapte. Nimeni nu părea dubios, nimeni nu a schițat vreo grimasă sau vreun gest de dezamăgire măcar. Adevărul e că nu prea m-a izbit nici un miros puternic de cafea, dar pe moment nu ne-am dat seama niciunul. Oricum trebuia gustată ca să vezi despre ce e vorba. Cafeaua nu era cafea. Părea să fie cafea, mirosea cât de cât a cafea, dar la gust se apropia de echivalentul sucului la dozator Tec față de cel stors din fructe reale. Era o chestie fierbinte, care nu putea fi ajutată cu nici o cantitate de zahăr sau lapte ca să fie considerată cafea.<br />
<br />
Să zicem.<br />
<br />
În drum spre plajă, într-un magazin d-ăsta de chestii pe care le găsești mereu în stațiuni de pe lângă mare, vedem printre lanterne, breloace și set de linguri și furculițe acel joc de care a auzit toată lumea, dar pe care nu știam să-l jucăm niciunul. Mă refer la Uno. Era un euro pachetul, așa că l-am luat și ne-am hotărât să-l încercăm. Unii dintre noi, cel puțin, au încercat. În schimb Oana a trecut peste legile realității și cumva a făcut fix 500 de puncte din primul joc. Nici dacă vorbeam cu toții să câștigăm și să pierdem puncte intenționat, într-o seară în care s-ar fi aliniat planetele și ar fi fost lună plină, nu ne-ar fi ieșit din prima acest rezultat, deci clar Oana a avut acces temporar la ițele destinului și le-a făcut un nod cu fundă, doar ca să reușească scorul perfect, din prima. Așa cum ați înțeles, desfășurarea zilei a avut doar aceste două momente definitorii: cafea-lături și Uno-Oana.<br />
<br />
Că na!Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-87813685833044360312016-03-19T15:31:00.000+02:002016-03-19T15:31:19.579+02:00Don't you look at me, Cardboard man!There I was, taking a stroll down a boulevard in the city of Bristol. For the past ten minutes, not one single trash can to throw my gum. This sort of thing would be dealt with differently back in Romania, as I wouldn't have to think twice before throwing my gum wherever I'd be. Not that I am the kind of person who doesn't care about littering, but because I feel comfortable enough to not care about the law. <div>
<br /></div>
<div>
In England, however, it was another matter completely. Going on a vacation in another country, which in most cases means it's some place where the people are more civilized and the laws are actually followed, I always go into this self-conscious state of mind and actively think about what I'm doing and if it's the right way to do it. Things like jaywalking, littering, smoking in public spaces or, I don't know, pissing in a corner, are straight up life in jail sentences in my mind. <div>
<br /></div>
<div>
So, yeah, there I was overthinking what to do with this gum that I chewed on for the past half an hour, since there was no way I would just throw it on the sidewalk and move on. It was kind of late at that time, but people were still present on the streets and my idea was to at least throw the gum when it was just me and the other people in my group. But I made a bad call, thinking that a trash can would show up soon, so I took the gum out of my mouth and held it in my palm with false hope.</div>
</div>
<div>
<br /></div>
<div>
As we continued walking, gum in hand and no god damned trash can in sight, I seized an opportunity when we took a right turn and saw no people roaming on the street ahead. Even better, a sewer grate would cross my path in just a few steps, so that was the perfect moment.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Aim, shoot, miss. The stupid gum was now too sticky to roll into the fathoms of the sewer and it remained there, glued to one of the grates and sticking out like a star on the night sky. But the mission was completed, at least. No one saw me do it and it was almost perfect.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Why I felt an irrational uneasiness about it, soon became clear to me with an even more irrational turn of events. When I raised my head to look away from the sticky gum, my head turned left towards the store we were passing by at that time.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
There he was, smiling right at me and his eyes piercing through my soul, dressed in blue overalls while holding a hammer to show he is a working man. I knew he must have seen me, specifically smiling to let me know he knows what I did, even though that was actually impossible. It was a god damned cardboard cut out of a man, lifesized and placed in the shopfront, right there where I chose to break the law. And I hated him so great, I wanted to break the glass and tear him apart.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Don't you look at me, Cardboard man!</div>
Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-79502476497395167192015-03-15T12:20:00.000+02:002015-03-15T12:20:58.299+02:00Am văzut TwilightTest. Un, doi, trei. Încă știu să număr.<br />
<br />
Nu mă doare capul și nici nu mă simt mai prost decât am fost dintotdeauna. Ăsta ar fi unul dintre zvonurile care circulă pe internet despre filmul Twilight. Că devii mai prost sau că îți face neuronii să moară de la supraîncărcarea cu ură, confuzie, comenzi nemaiîntâlnite până atunci de la creier la mușchii feței pentru a încerca să facă o grimasă atât de respingătoare încât devine o oglindire grotească a filmului, iar aceste două forțe care acum sunt egale să devină un paradox fizic ceea ce ar distruge instant tot Universul.<br />
<br />
Cu toate că înainte de acest eveniment puteam să vorbesc cu oricine despre orice și dacă se aducea vorba de 'Saga', aveam mândria de a spune imediat și sigur pe mine că "<b>N-am văzut eu căcatul ăla de film</b>". Acum că l-am văzut, mă gândesc la câte posibilități noi mi s-au deschis pentru a purta discuții mai interesante atât cu fanii filmului, cât și cu cei care nu l-au văzut și sunt cei mai aprigi denigratori ai acestui 'jeg de film'. Nu există oameni care să-l fi văzut de la cap la coadă și au mai avut de ce să-l urască. Așa că mai adaug încă o categorie de persoane cu care aș putea avea o conversație despre film, cărora putem să le zicem 'mă doare-n puncte puncte'-iști.<br />
<br />
Eu mă încadrez tot în această a treia categorie. Nici înainte nu pot să zic că-l uram, dar <b>mă feream de el ca de o manea</b>.<br />
<br />
Sau ca de o balegă.<br />
<br />
Și de acum încolo putem să privim filmul exact ca și cum <b>ar fi vorba despre o balegă</b>, pentru că pare a fi o comparație bună. În esență, balega nu face atât de rău, pe cât face bine.<br />
<br />
Ce-i drept, le face bine plantelor ca îngrășământ sau viermilor care colcăie prin ea. Fanii Twilight pot fi comparați cu niște legume sau cu niște creaturi cu minimă activitate cerebrală, deci suntem bine până acum cu comparația principală.<br />
<br />
Ce-i și mai drept, e că nu poți avea <b>prea multă balegă</b> și tot să zici că ești bine. Prea multă balegă, munți de balegă, ar fi un lucru dezastruos. De legume nu mai poate fi vorba, iar la viermi nici nu te vei mai gândi când te confrunți cu boli și infecții. Se înțelege unde vreau să ajung. Dacă nu înțelegi, ești fan Twilight cu siguranță.<br />
<br />
Filmul în sine nu e cel mai prost din toate timpurile. S-a mai văzut povestea cu liceanca frigidă care se îndrăgostește de puștiul cel mai popular încă dinainte de Liceenii Rock'n'Roll. Oricum, dacă alegi să te uiți la film ca la un basm pentru cei mici, vei vedea că e mai puțin prost decât credeai că va fi. Actorii joacă prost, dar nu ajung chiar la nivelul unui <a href="https://www.youtube.com/watch?v=if5eP3crl_4" target="_blank">Tommy Wiseau</a>.<br />
<br />
Ce să mai zic de rău, care să nu fi fost spus deja de o mie de ori până acum despre Twilight?<br />
N-am ce. N-am de ce. Mă doare-n puncte puncte de filmul ăsta de acum încolo!Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-88671785513826007742015-03-01T15:52:00.001+02:002015-03-01T15:53:34.542+02:00Ce fac vegetarienii în loc de grătare? (P1)Grătarul este unul din acele puține activități specific omenești care poate fi întâlnită pe tot globul, atât la țară, cât și la oraș. De la chinezi cu caracatițe și câini maidanezi, la peruvieni cu <a href="http://www.npr.org/blogs/thesalt/2013/03/12/174105739/from-pets-to-plates-why-more-people-are-eating-guinea-pigs" target="_blank">porci de guineea</a>. Din curtea lui nea Gicu din Poplaca, la gazonul din spatele casei al lui Sam din <a href="http://www.svbbq.com/" target="_blank">Silicon Valley</a>.<br />
<br />
La noi în țară, avem un stil foarte amuzant de a planifica și <a href="http://youtu.be/0a6ss3TkHFg?t=5m5s" target="_blank">duce la capăt</a> acest eveniment culinar, în care niciodată nu e lipsă de entuziasm și euforie aproape copilărească. De exemplu, putem recunoaște oricând celebra replică: <i>"COAIEEEEE, luăm și două casolete sau caserole cum dracu se numesc de mici! Nu se poate fără mici, ej nebun?!?"</i><br />
<i><br /></i>
Și acum ajungem la problema pusă de titlul acestui articol. Oare un grup format exclusiv din vegetarieni planifică și dă dovadă de aceeași hîlpăvie amuzantă atunci când vor să... <a href="http://www.vegetariantimes.com/article/high-energy-grazing/" target="_blank">se adune la păscut?!?</a> Dacă ar fi să vedem la un grup de vegetarieni același spirit pe care îl posedă românii atunci când își planifică un grătar, ar ieși o conversație între niște vegetarieni cam așa:<br />
<br />
Personaje:<br />
<u>Chappa</u> - tipul care ține mereu să mănânce cât mai picant și e mândru că rezistă chiar și la cel mai diabolic ardei iute; nu plânge niciodată când taie ceapă<br />
<u>Fragedu</u> - un om care nu se mulțumește să ia verdeață proaspătă de la țăranii din piață; dacă e nevoie, se duce personal până la grădina unui "om de încredere", unde culege cu mâna lui cele mai fragede produse vegetale<br />
<u>Mutu</u> - vorbește rar și nu se implică prea mult; e în general confuz și îi face și pe ceilalți confuzi când spune ceva<br />
<u>Ghiocel</u> - cel mai timid om din gașcă; în secret mănâncă și carne, de obicei chiar de la fast-food-uri faimoase<br />
<br />
<br />
<b><u>Partea Întâi - Pregătirile</u></b><br />
<br />
<b>Fragedu</b>: Bă coaie, facem și noi ceva diseară? Un păscut, ceva.<br />
<br />
<b>Chappa</b>; Da bă, chiar aveam chef de un păscut jmecher, cu o salată d-aia bine asezonată și plăcintă cu spanac și ardei iute.<br />
<br />
<b>Fragedu</b>: Simplu mai ești mă, bovinule. Bine că n-ai zis că vrei niște măsline d-alea uleioase, de 20 de ani stătute pe raft, cu pâine și sare. Nu știi și tu să mai diversifici, să faci un platou cu vlăstari de bambus și varză de bruxelles d-aia adevărată, nu putreziciunile alea pe care le cumperi din supermarket când sunt reduceri.<br />
<br />
<b>Mutu</b>: Bă. (nu-l bagă nimeni în seamă)<br />
<br />
<b>Chappa</b>: Bine mă, du-te tu până în Marrakech să iei praz marocan, crescut în rezervație naturală și asta doar pentru o seară oarecare de păscut cu tovarășii.<br />
<br />
<b>Fragedu</b>: Zi că n-a fost cel mai adevărat praz pe care l-ai mâncat vreodată!<br />
<br />
<b>Mutu</b>: Bă, luăm și...<br />
<br />
<b>Fragedu</b>: Ce vrei mă Mutule? Zi și tu ceva măcar odată cu toată gura, că nu te aude nimeni dacă scoți un cuvânt pe oră.<br />
<br />
<b>Mutu</b>: Luăm și niște mici, bă (Fragedu și Chappa îl săgetează din priviri; lui Ghiocel îi sclipesc ochii). Roșii d-alea mici.<br />
<br />
<b>Chappa</b>: Vrei să zici roșii cherry, Mutule. Du-te la gară cu roșiile tale cu tot, că știi și tu o chestie și numai p-aia o zici mereu.<br />
<br />
<b>Fragedu</b>: Lasă-l mă Chappa, luăm și roșii cherry, dacă îi plac omului. Știu eu un țăran pe Mătăsari care le aduce în fiecare dimineață de la Cernica. Are combinație cu preoții ăia, cred că le și sfințesc de două trei ori înainte să le culeagă.<br />
<br />
<b>Ghiocel</b>: Mie-mi plac măslinele.<br />
<br />
<br />Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-772007810776188752014-09-17T16:02:00.000+03:002015-03-01T15:51:29.722+02:00Dualitate- <b>Am avut un vis ciudat, dar nu mi-am dat seama dacă era coşmar sau dacă era plăcut.</b><br />
<div>
- <i>Şi ce mă interesează pe mine? Am avut şi eu un vis, dar nu mă laud cu asta.</i></div>
<div>
- <b>În primul, mă vedeam din exterior. Stăteam într-un fel de poziţie de yoga şi păream concentrat. Venise multă lume la mine să mă întrebe tot felul de lucruri şi în momentul acela aşteptam...</b></div>
<div>
- <i>Dacă tu crezi că te ascult...</i></div>
<div>
<i>- </i><b>...să vină următoarea persoană. În partea stângă, am simţit o răceală, de parcă a lăsat cineva un cub mare de gheaţă lângă mine. Am început să tremur, mai întâi uşor. După un timp, mi-am pierdut concentrarea şi tremuram incontrolabil. Următoarea persoană s-a apropiat de mine încet. Tremuratul a redevenit controlabil şi mă pregăteam să vorbesc cu persoana aceea. Nu m-a întrebat nimic, totuşi. Stătea şi se uita la mine, fără expresie, fără să îşi ia ochii de la mine.</b></div>
<div>
<b>- </b><i>Nu mă impresionezi dacă îmi dai detalii în plus.</i></div>
<div>
- <b>Deşi eram doar eu cu acea persoană, se auzea o gălăgie care nu era neapărat deranjantă și care părea să fie pretutindeni. Mă întrebam dacă nu aud de fapt lumina din acea cameră.</b><br />
<b>- </b><i>Să auzi lumina. Tu realizezi ce prostii spui?</i><br />
<i>- </i><b>Mi-a răspuns că nu e doar lumina. După ce m-am trezit mi-am dat seama că nu spusesem cu voce tare nici eu și nici acea persoană vreun cuvânt.</b><br />
<b>- </b><i>Hai lasă-mă! Acum nici nu mai înțeleg ce vrei să spui, dar sigur sunt alte tâmpenii.</i><br />
- <b>Ca de obicei, am încercat să mă culc imediat la loc și să mă întorc la visul la care nu eram încă pregătit să renunț. Tot ce am reușit să fac după ce mi-am închis ochii, a fost să vorbesc cu mine însumi. </b><i>De ce vorbesc ca și cum îmi povestesc</i><b> ceea ce mi se întâmplă în timp </b><i>ce se întâmplă</i><b>?</b></div>
Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-7289298311622882282013-11-20T17:49:00.006+02:002013-11-20T17:49:58.880+02:00MaidanezNe-am obișnuit să dăm vina orbește pe tot ce ne înconjoară. Ba e vina maidanezilor pentru că moare un copil, ba e vina autorităților pentru că nu găsesc soluții la "problema câinilor maidanezi". Nu e vina noastră niciodată. Nu vorbesc de vina părinților copilului sau a presupușilor stăpâni ai câinilor implicați. Hai să fim serioși și să vedem toată imaginea, atât la nivel de indivizi, cât și la un nivel al societății.<br />
<br />
Mereu vedem lucrurile prin "cazuri" de care suntem cumva legați. Aceste cazuri sunt în număr mereu mai mic decât totalul real de cazuri, care <i>nu sunt legate de noi oricum și nu ne interesează</i>. Ori că vedem la televizor, ori că ni se întâmplă să ne latre chiar pe noi niște maidanezi, ori că auzim de la alții. Suntem legați în mod direct sau indirect de aceste cazuri și ne lăsăm înșelați că aceasta este realitatea în care trăim.<br />
<br />
Încă de când eram mic, am avut mereu o senzație de agitație și concentrare puternică atunci când trec pe lângă un maidanez. Adrenalina, care produce senzația aceasta, mi-a fost eliberată prima oară în corp atunci când am sărit mai multe garduri de la grădina blocului pe unde mă jucam, fugind de vreo trei maidanezi care lătrau și mă urmăreau. Un instinct aparent natural, care părea să mă facă să acționez aproape armonios atunci când urcam gardurile sau apoi când aterizam, mi-a surprins viața și a fost imprimat în memorie într-atât încât pare să se reactiveze mereu când am parte de un nou "caz" cu vreun maidanez.<br />
<br />
Pe de altă parte, câinii ăia sunt și ei niște ființe și asta uităm de fiecare dată. Cum spune legenda reîncarnării, să ne imaginăm că am fi reîncarnați în maidanezi. Pentru noi în formă de câini, oamenii sunt niște ființe misterioase. Dar spre deosebire de restul ființelor, oamenii pot deveni agresivi fără să-și trădeze intențiile. Nu pot să zic că aș fi surprins să aflu că există mai mulți oameni care ar da într-un câine decât oameni care să fugă de el. Așa că noi, ca maidanezi, ne-am afla într-o situație similară cu cea pe care am descris-o mai devreme. La nivel chimic vom fi pompați cu adrenalină și vom deveni și noi agitați atunci când vom fi în preajma unui om. Și aici depinde de fiecare în parte modul în care reacționează la această situație, om sau câine.<br />
<br />
Avem o problemă cu câinii maidanezi. Noi nu suntem destul de inteligenți sau capabili să o rezolvăm, pentru că mereu găsim motive care să ne lase să ne afundăm în iluzia că "nu se poate". Ne așteptăm să rezolve mereu altcineva problema, în loc să ne dăm seama că facem parte din ea. Așa sunt părinții noștri, așa suntem noi și așa vor fi și copiii noștri. Nu există UN vinovat, doar victime.Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-2309577044619973382013-11-08T18:00:00.003+02:002013-11-08T18:00:33.317+02:00Episode Two: Shopping CartSure, it might seem to you like the young men depicted in this clip are doing nothing more than just trying to have some fun while filming it in order to entertain themselves and others afterwards. It might also seem like they are not doing it in an organised and carefully planned manner.<br />
<br />
But whatever your thoughts are, they're completely wrong and you understood nothing.<br />
<br />
So, what's really going on in this video? you ask.<br />
<br />
On the surface, there is a metaphor to be observed in what happens to the 'riders' and that is<b> the return to nature.</b> Each of the participants is placed into the shopping cart, hastily pushed over what looks like an asphalt track and tossed into the green hands of nature, some bushes. There is some heavy symbolism involved in here, from the immediately recognizable shopping cart, which is a powerful icon of the consumer-based society that we live in nowadays, to the action of pushing the participants from the seemingly safe path represented by the asphalt track - <b>civilized human settlements</b> - and into the bushes from around the track - <b>the Great Mother Nature</b>.<br />
<br />
There are visible signs, though, that this occurrence is more than just a metaphor. For instance, the third attempt clearly shows that <b>Nature has embraced the rider</b>. And I don't need to tell you how significant the number 3 is in any culture or tradition. The next three attempts will only show that Nature only chooses a rider once and that the riders must move on to the second stage of the ritual. And this is clearly made visible by the fact that they're only hurting themselves in their innocent attempts to further please <b>the Great Mother</b>.<br />
<br />
The second stage of the ritual is a symbolical attempt to re-introduce the chosen rider <b>back into the concrete and gravel world</b> that society has accustomed itself to. His failed attempt to land on it is evidence enough that his fate is now only tied to Nature and its doings further on.<br />
<br />
One final stage of the ritual is truly lacking in meaning, in your ignorant eyes due to the fact that you are just a robotized and sleeping shade of what your ancestors used to be. You are wrong again, you poor lost sheep. The two riders push each other down some stairs in order to settle one more final time that <b>only the one chosen by Nature can ever walk safely on the path to understanding the secrets of Life and Meaning</b>.<br />
<br />
Now look at the video again and tell me you see it with the same eyes as before:<br />
<br />
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="315" src="//www.youtube.com/embed/LfM0bUvBqmg" width="420"></iframe>Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-12434531729194801542013-10-24T12:09:00.000+03:002013-10-28T12:14:14.787+02:00Episode One: BomberosWe take now into consideration the case of the patient code-named 'Sunglasses'.<br />
<div>
<br /></div>
<div>
His imagination has become intertwined with the reality he perceives around him, driving him to a constant state of paranoia and delusion. The main pillar of illusion he created for himself is the imaginary character that he refers to as 'Bomberos'.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
As he describes him from what we gathered during his rare moments of serenity, the Bomberos is a half-naked firefighter man who swoops in from nowhere and uses his fire extinguisher to prevent Sunglasses from lighting a cigarette. The patient has turned his phobia of smoking and all the possible diseases that are associated with it into a story in which he firmly believes and is supporting his delusion.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Let us analyze a series of occurrences that we managed to capture on video showing Sunglasses trying to overcome his disability and eventually succumbing to it lamentably. Even though he is the only one who sees the Bomberos character, the way he acts makes it clear that he imagines being attacked and stopped when attempting to light up a cigarette:</div>
<div>
<br /></div>
<div>
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/CUBJROS4mVE?rel=0&start=23&end=47&" width="640"></iframe></div>
<div>
<br /></div>
<div>
Further on, Sunglasses is showing promise when approaching a woman to ask her for a light, leading us to believe that he is finally going to let go of his phobia. He even looks towards the film crew and waves at them with a happy smirk on his face, probably thinking that everything will be alright. But then, he snaps and loses it again, once more having been attacked by the imaginary Bomberos man:</div>
<div>
<br /></div>
<div>
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/CUBJROS4mVE?rel=0&start=50&end=77&" width="640"></iframe></div>
<div>
<br /></div>
<div>
At this point, it is imperative to explain with a little bit more detail the scenario which unfolds in Sunglasses' mind when he claims is being attacked by the nefarious Bomberos, using his very own words: </div>
<div>
<br /></div>
<div>
"So, like, I try to get a light, right? And people, most people, they're crazy, MAN! Once that motherfucker Bomberos shows up, people just look at me and stay back. What the fuck is that? A man gets attacked by a fuckin' MANIAC in broad day light and they look at me like I'M the crazy one. I SWEAR! I can't take it no more, man! There's so much extinguisher dust in my ears and everywhere else I get hit, but no one believes me. And NO! No, I'm not afraid of smoking, so fuck you with your 'expert psychological diagnosis'! The BOMBEROS IS REAL!".</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Disturbing and almost believable. We can't help but feel sorry for Sunglasses and his rare condition. We know of cases like his that have been reported in other parts of the world, but he seems to be the most far gone. Also, he is the first one to be documented and even recorded. Thus, we have named this condition after his imaginary character: the Bomberos disorder.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Here are two more instances of his failed attempts to get rid of the phobia of smoking:</div>
<div>
<br /></div>
<div>
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="360" src="http://www.youtube.com/embed/CUBJROS4mVE?rel=0&start=89&end=131&" width="640"></iframe></div>
<div>
<br /></div>
<div>
Sunglasses is now locked into the 'Bomberos Disorder Insitution', where he is kept under strong medication and close supervision by a team of three dozen guardians and doctors. No signs of recovery have been seen up until the present moment.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
End of report.</div>
Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-46944022987381584402013-04-03T00:13:00.000+03:002013-04-03T00:17:21.379+03:00Second thoughts<h4>
Learn to live the way of Your life, to live the life of the Way. </h4>
<br />
You know what the Way is, but there are always opportunities in life when you choose to follow your second thoughts or to react according to what you know from before and even imagine is going to Be. You know it because sometimes you don't feel like you're following anything, but just :<br />
<br />
<object height="81" width="100%"><param name="movie" value="https://player.soundcloud.com/player.swf?url=http%3A%2F%2Fapi.soundcloud.com%2Ftracks%2F79516836&color=00d053&auto_play=false&show_artwork=false&show_playcount=true&show_comments=true"></param>
<param name="allowscriptaccess" value="always"></param>
<embed allowscriptaccess="always" src="https://player.soundcloud.com/player.swf?url=http%3A%2F%2Fapi.soundcloud.com%2Ftracks%2F79516836&color=00d053&auto_play=false&show_artwork=false&show_playcount=true&show_comments=true" type="application/x-shockwave-flash" width="100%" height="81"></embed></object><a href="http://soundcloud.com/sixfingerz/sixfingerz-go-with-the-flow">Go With The Flow</a> <a href="http://soundcloud.com/sixfingerz"></a><br />
<br />
The Way is freedom from the mind's paranoid and overreacting thoughts, the second thoughts. They always get distorted by either something from your past or some possible future that you imagine. You would also be freed from most reactions that are not natural, coming from some kind of panic and frustration which derived from the ancient survival instinct of the early man.<br />
<br />
You must agree that this panic and this frustration are in fact illusions of the mind, because the early man would only be considered as man when he would start to show signs of having intelligence, a mind. And that mind would be something new, with no experience and knowledge. You would see lightning in the sky and project your early mind's thoughts upon it, to find that you are weak and by far unable to resist its strength. This would be the result of panic. Then you would see it again another time, flashing and roaring immediately after, and imagine that some kind of unseen power, something greater than man, is wielding it. This would be the result of frustration.<br />
<br />
The Way is learning that nothing is in any way under control in life. This way, illusions and random thoughts that you usually take for granted are revealed to be just what happened to cross your mind at one point. It was merely the way your mind dealt with the situation it was facing or processed that would happen sometime later. Then you don't get stuck on them. For example, you don't think about it when you are in love with someone and you say the words, because they're not real if you do. This feeling doesn't come from thinking and most of the times you don't listen to your mind when you have it and do stupid things or sacrifices for it. On the other hand, if you hate someone, then you definitely have some thoughts on the matter and they're pissing you off, frustrating you. You also hate them because they've somehow made you feel insecure or even frightened you, making you panic.<br />
<br />
The Way is also just a word, a concept of the mind. And when you think about it, you're doing it wrong!Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-58306573964978711722012-11-26T02:36:00.001+02:002012-11-26T02:38:39.466+02:00Caught in between There's something wrong with my heart.<b> It used to be</b> that I would follow and pursue a certain feeling that is only properly felt with it. It's pretty hard to describe it in simple words, but they are what help us send out our message to others. It used to be that whenever I'd have this feeling in my heart, I would suddenly be reminded that I'm alive and that life's something amazing. No matter what thoughts I had at that moment, they would bring me both joy and sorrow, a mixed emotion deriving from them and coming straight from my heart, as if all the vibrations of the world would surge through me like some kind of energy, <b>boundless energy</b>.<br />
I used to have this feeling catch me unprepared and off guard often times as a kid. Whether it came from watching a great movie that would turn up to have a sad ending or simply listening to some music and a specific tune would come up and simply reach into that hidden place within the heart, creating water into my eyes and an incredible amount of emotions to go with the package, so that I would just bask in them. But that's just naming a couple of the things that gave me that feeling. Because..<br />
There's something wrong with my heart. I'm not a kid anymore. I'm not old either. <b>My mind thinks I'm timeless, while my body makes me think otherwise</b>. My heart is filled with silence. I'm usually thinking it means there's something wrong with it. But am I really listening to it?<br />
Nowadays, everybody seems to be showing the signs of silence within their hearts, one way or another. I see people using their great minds to conquer and enjoy life but only with their minds. People who listen to their bodies' needs and desires, who would do anything for a fuck or a burger. The only time they <b>stop to think about their heart</b> is when there's something wrong with it. And yet, it seems to me that no one can understand the heart through thinking. It just feels like the heart is always left out from our lives, like irony's playing one hell of a trick against us, since you actually need a heart to be alive. More and more each day, though, our minds are constantly finding ways to cut the heart out of all of us, creating technologies that can replace it with battery-operated machinery or by making everyone stay indoors and communicate through wires, making us feel like wooden dolls that <b>need them</b> to become alive and relate with each other.<br />
There's something wrong with my heart. But words just twist and bend my message, like sunglasses do with the light that hits your face. My words say that my heart has something wrong with it, but it's not what you most likely first thought about. As each day passes, more and more I let my heart get caught in between my mind and my body. It's because of that feeling, which is felt both emotionally and physically at the same time. Makes you feel like you're yourself caught in between reason and animal instinct. But this means that you're experiencing something from a point of view that's not of the mind, nor of the body. So now comes the last and most important question:<br />
<br />
<b> If I can feel something and simply let it hit me like a wave and carry me away with it,</b> but not through my mind and neither through my body, <b>then aren't we wrong to consider that life is just what our minds and bodies say it is?</b>Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-1302389874877678062012-09-30T16:08:00.000+03:002012-09-30T16:08:15.056+03:00Bine ai venit, DavidNu aveam de ce să mă îngrijorez, pentru că nimeni în jurul meu nu părea să fie agitat. De fapt, alte griji erau deja puse în față, unele mai superficiale, altele mai profunde. Griji pentru cadouri care trebuiau returnate pentru că proaspeții părinți primiseră deja obiectul respectiv, griji pentru faptul că bebelușul avea o anume grupă sanguină, griji pentru educația pe care o va primi și pentru anturajul în care va trebui să crească, să se dezvolte și să devină.. cineva.<br />
<br />
Mi-era foame, mă cam secaseră toate non-sensurile pe care le-am auzit pe drumul până la spital, dar am uitat de toate astea când l-am văzut. Momentul în care toate s-au disipat a fost cât se poate de <b>clar</b>. Nu mai aveam gânduri, nu mai aveam griji, nu mai simțeam nimic decât o căldură distribuită în mod egal în tot corpul, de parcă tocmai <i>îmi luase foc sângele în vene</i>. Am stat cu capul aproape lipit de geamul prin care mă uitam, hipnotizat de un prunc care abia se născuse. Dormea pe spate, cu picioarele crăcănate.<br />
<br />
N-o mai văzusem pe noua mămică în starea asta niciodată. I se citeau pe față atât de multe sentimente, toate în același timp, încât mi-a făcut inima să urce până în gât și sa simt că tocmai avusese loc ceva minunat. Acum nu mai era soră, fiică, femeie gravidă. Era mămică. Avea un zâmbet atât de pur și frumos...<br />
<br />
Un simplu unchi ca mine nu poate să facă mare lucru, decât să fie fericit. Și pe dinăuntru chiar să plângă de fericire.<br />
<br />
Bine ai venit, David...Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-35476632867100336522012-09-30T13:10:00.001+03:002012-09-30T13:10:42.610+03:00Tu blog ornatu blogAi geast uanted tu sei zet aim caming beac.<br />
<br />
Shiiiiiiiii!<br />
<br />
<iframe allowfullscreen="allowfullscreen" frameborder="0" height="270" src="http://www.youtube.com/embed/wZZivDg3cpY?rel=0" width="480"></iframe>Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com2tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-86869304726546615582012-07-16T23:53:00.000+03:002012-07-16T23:53:44.904+03:00Unde pleci?<i>- Unde pleci?</i><br />
<i>- Din viața ta.</i><br />
<i><br /></i><br />
<i>N-a fost decât o despărțire pe net. Nici măcar n-a fost prima oară când s-a întâmplat asta. Rămâne doar o singură întrebare:</i><br />
<div style="text-align: center;">
<i>Cine o să se țină de cuvânt?</i></div>
<div style="text-align: center;">
<i><br /></i></div>
<div style="text-align: left;">
<i><iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="267" src="http://www.youtube.com/embed/qWBnGCCFG_w?rel=0" width="475"></iframe></i></div>Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-12372161779233177162012-06-19T01:32:00.000+03:002012-06-19T01:32:24.001+03:00Hmm Hmm<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="262" src="http://www.youtube.com/embed/g4MKIKVrOnU" width="465"></iframe>Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-11873840191952871522012-06-09T17:49:00.000+03:002012-06-09T17:49:38.914+03:00Neutru<i>Sunt neutru. Mă retrag din orice posibilitate, pentru că a devenit o obișnuință pentru mine să îmi sabotez viața. Atunci când se poate, când e totul sigur și pregătit cu mult timp înainte, mă prefac că-mi pasă. Îmi depășesc barierele și limitările, pentru că sunt și eu om și îmi place să mă avânt în a face ceva plăcut, mai ales dacă totul decurge în siguranță. Totuși, văd că nimeni nu face asta pentru mine, nu am simțit niciodată o reciprocitate care să se apropie de nivelul la care mă dedic eu, atunci când vreau. De aceea mă retrag în neutralitatea mea. De aceea nu prea îmi pasă. Pare complicat și inutil, știu. Dar mie îmi place să fiu complicat, să nu fac parte din ceea ce e cotidian, obișnuit, plictisitor. Sunt neutru, pentru că sunt cel mai greu de convins, cel mai greu de înțeles și cel mai greu de impresionat.</i><br />
<i><br /></i><br />
<i>Ar fi prea ușor altfel.</i>Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-60382787111429098892012-03-07T23:55:00.001+02:002012-03-08T00:05:47.713+02:00ParfumSunt unele fețe pe care le recunosc în metrou, ale oamenilor care merg zilnic spre muncă, la fel ca mine. Fără nume și fără identitate pentru că nimeni nu face cunoștință cu nimeni. Corpul meu stă pe un scaun, tolănit, dar mintea este parțial absentă, scufundată în muzica pe care o ascult. Deodată, mirosul parfumului ei îmi distruge armonia. Ochii se trezesc din amorțeală și încep să caute printre statuile vii din jurul meu. Era o ea, alături de al ei.<br />
<br />
Pentru mine, parfumul a fost mereu aliatul care îmi șoptea mici minciuni pe care le credeam cu toată ființa.<br />
<i> </i><br />
<i> - Nu mai există <b>un zid</b>... sau poate e doar o mică bordură, hai... </i>îmi spunea, făcându-mi semn să mă apropii.<br />
<i><br /></i><br />
Parfumul e un aliat, dar nu mereu unul sincer.Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-983810418213368021.post-56444070001115372802012-02-21T19:44:00.000+02:002012-02-21T19:46:13.054+02:00Inca invatGreșeli.<br />
<div>
A spune că înveți din ele e prea simplu. Prea optimist.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Într-un final, rămâi cu lecția învățată, dar numai tu știi cum a fost până ai trecut peste. Uneori primești o a doua șansă când nu îți imaginezi așa ceva. Alteori nu înțelegi de ce ți se neagă chiar și prima șansă. Heh.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
Încă o melodie care devine importantă, pentru că îți aduce aminte de o greșeală de-a ta.</div>
<div>
<br /></div>
<div>
<iframe allowfullscreen="" frameborder="0" height="355" src="http://www.youtube.com/embed/9DvRCykzHy4?rel=0" width="480"></iframe></div>
<div>
<br /></div>
<div>
Îmi pare rău pentru ce am spus, dar tot o să mă mut.</div>Sofistricathttp://www.blogger.com/profile/09616218337650501088noreply@blogger.com0