Am auzit de o vorbă bătrânească, parcă dintr-un film sau din vreo poză postată pe Facebook. Era vorba de un indian care îi spune unui copil că în fiecare om există două feluri de a fi. Acest indian definea cele două feluri de a fi ca Lupul cel rău și Lupul cel bun. Aparent există o luptă între acești doi Lupi de-a lungul vieții unui om. Copilul îl întreabă pe indian: Care dintre Lupi câștigă această luptă? Indianul îi răspunde că mereu câștigă cel care e hrănit mai mult.
Mă gândesc eu că vorba asta, ca o povață, ar fi valabilă în vreun fel și în cultura dacilor, în care lupul era simbolul lor. Probabil că dacii aveau tot un fel de gândire primitivă, similară ca cea a indienilor care au născocit povața cu cei doi lupi. Avem un popor care se reprezintă probabil cu lupul cel bun, deoarece acesta este simbolul lor. În gândirea pe care o aveau dacii, erau idei despre cum trebuie să fii în timpul vieții tale. Să le zicem idealuri dacice. Probabil că trebuia să fii drept și corect. Să poți să stai drept însemna pentru ei să fii onorabil și să respecți ordinea. Să fii corect te caracteriza ca o persoană care are o face o distincție foarte rafinată între ce are sens și ce nu are sens. Practic asta ar fi fost o descriere a unui dac, unul dintre Lupii cei buni.
În poporul care se numește azi urmaș al acestor daci, oare avem o urmă a acestei gândiri? Și dacă avem, oare acest popor se poate caracteriza ca un popor al Lupilor cei buni?
Dacă vrem să avem acest concept pe deplin înțeles, trebuie să înțelegem și cum ar fi unul dintre Lupii cei răi. Putem să ne imaginăm aceste caracterizări, cea a Lupului cel bun de mai sus, precum și cea a Lupului cel rău care urmează, în contextul poporului din prezent, al urmașilor dacilor. Care acum n-au în imnul statului nici o mențiune a strămoșilor lor, dar se menționează sângele invadatorilor care i-au dominat la un moment dat în istorie. Românii de azi.
Cum ar fi unul dintre Lupii cei răi? Ca să rămână simplu, să zicem că o reducem la gândirea primitivă a dacilor. Ar fi logic să comparăm valorile lupului cel bun cu cele ale lupului cel rău. Dacă lupul cel bun trebuie să fie drept, lupul cel rău înseamnă că nu este onorabil și nu prea respectă vreo ordine în viață. La fel, dacă lupul ce bun trebuie să fie corect, lupul cel rău trebuie să nu prea facă o distincție foarte conștientă între ce are sens și ce nu are sens.
Cum erau românii până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, și până când au apărut schimbări radicale în gândirea poporului? Astăzi, românii își revin cică din starea de gândire care le-a fost predominantă din acel moment până nu de curând. Încă nu pare că ne-am revenit pe deplin. Dacă ce s-a întâmplat la sfârșitul anului 1989 a fost o trezire, o schimbare în gândirea poporului, nu prea pare că am ajuns noi la nivelul unuia dintre Lupii cei buni.
Am împlinit de curând o vârstă pe care am considerat-o importantă de foarte mult timp, de când eram mic și mi-am imaginat ce fel de om trebuie să fii, când ajungi la această vârstă. Un om de această vârstă, ar fi trebui să fie onorabil și ar fi foarte ordonat. De asemenea, ar trebui să poată să își dea seama foarte bine ce are sens și ce nu are sens.
Cel mai important lucru de reținut, care ar trebui captivat cât mai des în gândirea acestui popor care încă își revine, este faptul că este inevitabilă alegerea între lupul cel rău și lupul cel bun. Chiar dacă nici unul dintre noi nu este vreodată pe deplin la fel ca Lupul cel bun, trebuie să știm că putem toți să fim într-un final Lupii cei buni.
Avem o treabă grea de făcut. Totul nu este împotriva noastră, totuși. Cred că problema e că încă nu ne-am trezit destul. Am putea vedea că această dualitate apare și în alte gândiri. Pe tot globul există o idee, întrețesută între diverse religii și moduri de a gândi, despre două extreme. De la asiatici, cu ying și yang, la vestici cu rai și iad. Egiptenii credeau cu toții, de la om de rând până la faraon, ca există viața și încă ceva după moarte. Toți oamenii de pe planetă au la un nivel de bază aceleași două forțe prezente în gândire. Un cod binar, după care fiecare individ își trăiește viața. Și chiar dacă n-ar fi limitat doar la două variabile în acest cod, tot cele două limite ale acestui cod ar fi opuse ca forță.
Acum înțeleg la ce se referă #rezist
Se afișează postările cu eticheta nu gluma. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta nu gluma. Afișați toate postările
26 februarie 2017
13 februarie 2017
O posibilă soluție
Hai să îi propunem lui Dragnea să își mai facă o ordonanță, dar de data asta pentru a face doar schimbări în două direcții.
Prima schimbare să se refere la sistemul penitenciar. Mai precis, să își facă condiții de viață la nivel de trai mediu spre burghezie, ca să intre cu toții la pușcărie și să le placă să stea mult și bine așa. Eu aș plăti să știu că oamenii de genul ăsta stau la pușcărie și ne lasă pe noi, restul țării, să ne vedem de treaba noastră. Totul ar fi posibil în urma mobilizării în fiecare zi a cel puțin zece mii de voluntari care să construiască, să repare, să aducă îmbunătățiri penitenciarelor pe care le avem și a încă vreo cinci - șase noi nouțe, pentru ăștia mai boși.
A doua schimbare să fie o serie de investiții și alocări de fonduri, accesarea banilor de la UE și în principiu să se facă rost de bani pentru a inventa un sistem psihotronic complet și absolut, o copie românească de Matrix, în care să fie rulat un sistem de operare numit „Era mai bine pe vremea aia”. Apoi, să îi conectăm pe toți patrioții care doresc, în mod complet voluntar, să își ducă restul vieții în acel simulator. Să îi facă pe toți să retrăiască la nesfârșit acele momente de neuitat, cum ar fi:
- spionatul vecinilor pe vizorul ușii;
- statul la coadă - hobby-ul numărul doi în rândul tovarășilor (pe locul întâi e turnătoria, în mod surprinzător nelegată de domeniul metalurgiei);
- mersul la marșuri / parade care îl preamăresc pe tovarășul suprem;
Dacă apare această OUG în seara asta, cred că în maxim un an se pot atinge amândouă obiectivele propuse de cele două schimbări. Și cred că toată lumea ar fi fericită.
Prima schimbare să se refere la sistemul penitenciar. Mai precis, să își facă condiții de viață la nivel de trai mediu spre burghezie, ca să intre cu toții la pușcărie și să le placă să stea mult și bine așa. Eu aș plăti să știu că oamenii de genul ăsta stau la pușcărie și ne lasă pe noi, restul țării, să ne vedem de treaba noastră. Totul ar fi posibil în urma mobilizării în fiecare zi a cel puțin zece mii de voluntari care să construiască, să repare, să aducă îmbunătățiri penitenciarelor pe care le avem și a încă vreo cinci - șase noi nouțe, pentru ăștia mai boși.
A doua schimbare să fie o serie de investiții și alocări de fonduri, accesarea banilor de la UE și în principiu să se facă rost de bani pentru a inventa un sistem psihotronic complet și absolut, o copie românească de Matrix, în care să fie rulat un sistem de operare numit „Era mai bine pe vremea aia”. Apoi, să îi conectăm pe toți patrioții care doresc, în mod complet voluntar, să își ducă restul vieții în acel simulator. Să îi facă pe toți să retrăiască la nesfârșit acele momente de neuitat, cum ar fi:
- spionatul vecinilor pe vizorul ușii;
- statul la coadă - hobby-ul numărul doi în rândul tovarășilor (pe locul întâi e turnătoria, în mod surprinzător nelegată de domeniul metalurgiei);
- mersul la marșuri / parade care îl preamăresc pe tovarășul suprem;
Dacă apare această OUG în seara asta, cred că în maxim un an se pot atinge amândouă obiectivele propuse de cele două schimbări. Și cred că toată lumea ar fi fericită.
3 iunie 2011
Romanii si promotiile
Dacă acum ceva vreme marea scofală era să îți faci magazin de etno-botanice, iată că a venit vremea pentru o nouă modă: site-uri care îți fac rost de reduceri și promoții la tot felul de prostii.
Iată un exemplu de promoție, văzută pe televizoarele de pe peronul unei stații ale transportului în comun din subteranul bucureștean: "Cu numai 10 ron, te plimbi cu limuzina din Piața Constituției până în fața clubului [Nu dau nume]. Bonus un cocktail gratuit și o reducere de 30% la o oră de biliard! Preț inițial 30 ron!"
Nu e o reproducere fidelă 100%, dar informația esențială e aici.
Impresionant, nu?
Iată un exemplu de promoție, văzută pe televizoarele de pe peronul unei stații ale transportului în comun din subteranul bucureștean: "Cu numai 10 ron, te plimbi cu limuzina din Piața Constituției până în fața clubului [Nu dau nume]. Bonus un cocktail gratuit și o reducere de 30% la o oră de biliard! Preț inițial 30 ron!"
Nu e o reproducere fidelă 100%, dar informația esențială e aici.
Impresionant, nu?
25 aprilie 2011
Umanitarii
Maneliştii sunt umanitari, de felul lor. Subiectul umanitar de azi este: Petrecerea la manelişti!
Când e vorba de o petrecere reuşită, ei îţi arată că muzica trebuie împărtăşită cu toţi vecinii, ba chiar tot cartierul dacă se poate. Iar grătarul pe care îl fac ei e de asemenea făcut într-un mod educaţional, ca să vadă toată strada cum trebuie făcut un grătar ca la carte: adică se face pe stradă, în faţa porţii deschise larg, prin care se poate vedea şi masa îmbelşugată pe care o au ei în curte. Asta dacă nu e şi masa pe stradă de asemenea.
Toată lumea ştie că un bun umanitar nu are prejudecăţi, de aceea maneliştii nu se sfiază să difuzeze şi unele (mai toate de fapt) melodii cu tentă sexuală, pentru că în acest fel copiii lor vor avea parte de o educaţie sexuală corectă şi în acelaşi timp şi de distracţie şi voie bună.
Apropo de ultimele cuvinte din propoziţia precedentă, nu chiar totul se rezumă la voie bună pentru manelişti! Dacă se întâmplă să nu îi convină cuiva metodele folosite de aceştia pentru a îşi desfăşura activitatea umanitară, aceştia se reped de asemenea să ofere lecţii despre cum să te baţi într-un mod cât mai eficient! De exemplu: la o ceartă aparent inofensivă cu vecinii, trebuie să te pregăteşti de bătaie, ba chiar să vii şi cu o furcă dacă ai la îndemână (caz real).
Continuăm data viitoare cu alte lecţii importante de la prietenii noştri umanitari,
Maneliştii!
Când e vorba de o petrecere reuşită, ei îţi arată că muzica trebuie împărtăşită cu toţi vecinii, ba chiar tot cartierul dacă se poate. Iar grătarul pe care îl fac ei e de asemenea făcut într-un mod educaţional, ca să vadă toată strada cum trebuie făcut un grătar ca la carte: adică se face pe stradă, în faţa porţii deschise larg, prin care se poate vedea şi masa îmbelşugată pe care o au ei în curte. Asta dacă nu e şi masa pe stradă de asemenea.
Toată lumea ştie că un bun umanitar nu are prejudecăţi, de aceea maneliştii nu se sfiază să difuzeze şi unele (mai toate de fapt) melodii cu tentă sexuală, pentru că în acest fel copiii lor vor avea parte de o educaţie sexuală corectă şi în acelaşi timp şi de distracţie şi voie bună.
Apropo de ultimele cuvinte din propoziţia precedentă, nu chiar totul se rezumă la voie bună pentru manelişti! Dacă se întâmplă să nu îi convină cuiva metodele folosite de aceştia pentru a îşi desfăşura activitatea umanitară, aceştia se reped de asemenea să ofere lecţii despre cum să te baţi într-un mod cât mai eficient! De exemplu: la o ceartă aparent inofensivă cu vecinii, trebuie să te pregăteşti de bătaie, ba chiar să vii şi cu o furcă dacă ai la îndemână (caz real).
Continuăm data viitoare cu alte lecţii importante de la prietenii noştri umanitari,
Maneliştii!
18 aprilie 2011
Cancer
Maria: Ştii fată că există o plantă care îţi dă "cancer"?
Ioana: Fugi fată de-aici, adică ce vrei să zici, că o fumezi şi apoi eşti ca-n cer?
Ioana: Fugi fată de-aici, adică ce vrei să zici, că o fumezi şi apoi eşti ca-n cer?
8 septembrie 2010
Coincidenta
Un om mergea singur pe stradă spre treburile lui. Era seara, cam pe la momentul în care se face destul de întuneric încât nu mai vezi mingea dacă joci fotbal. Omul nu se grăbea, dar nici nu mergea ca şi cum ar fi fost la o plimbare.
Deși era drumul pe care îl făcea probabil zilnic şi nu prea mai avea ce să vadă care să i se pară interesant, în seara aceea a văzut totuși ceva, care i-a atras atenția: lumini de girofar şi mare agitație de oameni în faţa cazinoului prin spatele căruia urma să treacă atunci.
Era interesant, dar nu prea. Probabil că gândurile lui erau în acel moment foarte profunde şi imaginația lui zbura nestingherită, la fel ca cele ale oricărui om care vede un cazinou: Bani! Mulți bani!
Fiind întuneric, pe o străduță lăturalnică, unde rar se mișcă ceva, omul nostru mai mult ca sigur s-a simțit norocos că traseul lui era liniștit şi că alesese calea cea mai bună. Apoi, liniștea, la care tocmai reflecta, s-a transformat în agitație la rândul ei. Ca din reflex, omul s-a pus în gardă, fără să o arate, pentru că înspre el fugea un bodyguard cât un urs, cu două valize mari care păreau grele chiar şi pentru animalul care le căra. De la gândurile profunde pe care le nutrise despre cazinouri şi liniștea pe care o simțise pentru că mergea pe un traseu... liniștitor, mintea omului s-a aglomerat instantaneu cu tot felul de întrebări, retorice sau nu, pe care şi le punea în timp ce era complet atent la bodyguardul cu care urma să intre în vreun fel de conflict... sau nu.
Bodyguardul se apropie de el şi zice:
- Ia-le şi dispari de-aici.
____________
O mică poveste pe care am auzit-o de la cineva care a auzit-o de la altcineva care a auzit-o de la alţii care au zis că e reală.
Deși era drumul pe care îl făcea probabil zilnic şi nu prea mai avea ce să vadă care să i se pară interesant, în seara aceea a văzut totuși ceva, care i-a atras atenția: lumini de girofar şi mare agitație de oameni în faţa cazinoului prin spatele căruia urma să treacă atunci.
Era interesant, dar nu prea. Probabil că gândurile lui erau în acel moment foarte profunde şi imaginația lui zbura nestingherită, la fel ca cele ale oricărui om care vede un cazinou: Bani! Mulți bani!
Fiind întuneric, pe o străduță lăturalnică, unde rar se mișcă ceva, omul nostru mai mult ca sigur s-a simțit norocos că traseul lui era liniștit şi că alesese calea cea mai bună. Apoi, liniștea, la care tocmai reflecta, s-a transformat în agitație la rândul ei. Ca din reflex, omul s-a pus în gardă, fără să o arate, pentru că înspre el fugea un bodyguard cât un urs, cu două valize mari care păreau grele chiar şi pentru animalul care le căra. De la gândurile profunde pe care le nutrise despre cazinouri şi liniștea pe care o simțise pentru că mergea pe un traseu... liniștitor, mintea omului s-a aglomerat instantaneu cu tot felul de întrebări, retorice sau nu, pe care şi le punea în timp ce era complet atent la bodyguardul cu care urma să intre în vreun fel de conflict... sau nu.
Bodyguardul se apropie de el şi zice:
- Ia-le şi dispari de-aici.
____________
O mică poveste pe care am auzit-o de la cineva care a auzit-o de la altcineva care a auzit-o de la alţii care au zis că e reală.
2 martie 2010
New life
A venit primăvara. Totul înfloreşte, revine la viaţă, mişună şi bâzâie peste tot. Apropo de bâzâit. Până azi, nu mai văzusem musculiţe de juma de an. Ştiţi cum e americanismul ăla prost: he wouldn't hurt a fly? E imposibil, chiar şi cu avertizment:
- Fuck off if you want to live!
N-a înţeles şi a continuat să mă bâzâie până a fost prea târziu. Tabela de scor a marcat: eu - 1, muşti - pula!
- Fuck off if you want to live!
N-a înţeles şi a continuat să mă bâzâie până a fost prea târziu. Tabela de scor a marcat: eu - 1, muşti - pula!
2 martie, un alt fel de mărţişor
Hi! (vomits on the crowd) Don't pay any attention! It's a cheap trick! Anybody can do it, I taught it to them myself! Ungrateful little BITCHES aren't they? Can I ask you something? You're all church going folk. I really want to ask you something. Do you think God knew what He was doing when He created...woman? Huh? No shit! I really want to know. Or do you think it was another one of His...minor mistakes like Earthquakes. Tidal waves. (kicks something out of his way) Floods! (pause)
Think women are like that? (vomits again and looks around) What's the matter? You don't think God makes mistakes? Course He does. We all make mistakes! (pounding his chest) Of course when we make mistakes they call it evil! (grand gesture with mocking reverence) When God makes mistakes they call it nature! So what do you think? Women. A mistake?! Or did He DO IT TO US, ON PURPOSE? (pause)
Because I really want to know! Because if it's a mistake maybe we can do something about it! Find a cure! Invent a vaccine! Build up our immune system! (laughing) Get a little exercise! You know, (grandiose) twenty push-ups a day, and you never have to be afflicted with women, EVER AGAIN!
Din Paris cu un chelios
Ăsta... e bun de văzut odată, cu sentimentul că nimic nu e perfect şi că e greu să vii cu ceva original în zilele noastre.
Cică după o poveste de Luc Besson.
Şi regizat de omul care a semnat Taken şi Banlieue 13.
22 ianuarie 2010
După examen
Cel mai ciudat este să vii la examen ştiind că n-ai învăţat şi urmează să copiezi. Sau să încerci măcar.
Drumul spre Universitate a fost căptuşit cu multe gânduri de toate felurile. Frigul trebuia uitat cumva.
"De ce să fie artă, când poţi să te distrezi?" Mă gândeam la un articol anti-Alex, ţiganegrul muzicii româneşti.
"Omul se distrează, ce-ai cu treaba lui?"
Intrăm în sală şi ne găsim locuri decente. De copiat. Caietul va rămâne ascuns în bancă şi va fi consultat în caz că va fi nevoie şi noroc. Nu ştie nimeni la ce să se aştepte, iar când începe examenul se aude un murmurit de amuzament-îngrijorare. E vorba de aproximativ 6 pagini de text care ar trebui să iasă din capetele noastre. O glumă proastă.
După o seară albă, la care am fost prezent, dar nu am mai fost prezent, începeam să prezint efecte secundare în timp ce scriam prostii pe foaia de examen. Profa părea că se uita direct la mine. Asistenta ei, la fel. Nu puteam să mă ascund şi parcă nu puteam nici să gândesc.
Sunt înconjurat de propriile mele îngrijorări.
Punctul final este îngroşat. Trebuie să se ştie că aici s-a oprit totul, nu mai e nimic pe partea cealaltă a foii sau pe altă foaie. Sunt surprins, chiar. Am reuşit să scot aproape 2 pagini din nimic. Caietul şi-a făcut treaba. Paşii mei spre catedră sunt relaxaţi-îngrijoraţi-lenţi. Aproape am scăpat.
Noul ocupant al locului de lângă al meu m-a pus în şah, cu şanse de mat enorme. Profa era cu mine în bancă. Deşi terminasem, trebuia să-mi strâng lucrurile din bancă pentru plecare. Pixurile şi nişte coli albe pe bancă, caietul în bancă.
Atunci mi-am văzut caietul ultima oară.
Drumul spre Universitate a fost căptuşit cu multe gânduri de toate felurile. Frigul trebuia uitat cumva.
"De ce să fie artă, când poţi să te distrezi?" Mă gândeam la un articol anti-Alex, ţiganegrul muzicii româneşti.
"Omul se distrează, ce-ai cu treaba lui?"
Intrăm în sală şi ne găsim locuri decente. De copiat. Caietul va rămâne ascuns în bancă şi va fi consultat în caz că va fi nevoie şi noroc. Nu ştie nimeni la ce să se aştepte, iar când începe examenul se aude un murmurit de amuzament-îngrijorare. E vorba de aproximativ 6 pagini de text care ar trebui să iasă din capetele noastre. O glumă proastă.
După o seară albă, la care am fost prezent, dar nu am mai fost prezent, începeam să prezint efecte secundare în timp ce scriam prostii pe foaia de examen. Profa părea că se uita direct la mine. Asistenta ei, la fel. Nu puteam să mă ascund şi parcă nu puteam nici să gândesc.
Sunt înconjurat de propriile mele îngrijorări.
Punctul final este îngroşat. Trebuie să se ştie că aici s-a oprit totul, nu mai e nimic pe partea cealaltă a foii sau pe altă foaie. Sunt surprins, chiar. Am reuşit să scot aproape 2 pagini din nimic. Caietul şi-a făcut treaba. Paşii mei spre catedră sunt relaxaţi-îngrijoraţi-lenţi. Aproape am scăpat.
Noul ocupant al locului de lângă al meu m-a pus în şah, cu şanse de mat enorme. Profa era cu mine în bancă. Deşi terminasem, trebuia să-mi strâng lucrurile din bancă pentru plecare. Pixurile şi nişte coli albe pe bancă, caietul în bancă.
Atunci mi-am văzut caietul ultima oară.
21 ianuarie 2010
20 ianuarie 2010
15 ianuarie 2010
Singur la masă
Nu e bine să fii singur la masă. Îţi permiţi prea multe. De exemplu, poţi să-ţi sufli nasul fără să te ridici de la masă.
Ciorba era pe jumătate mâncată şi, din motive necunoscute, am simţit dintr-odată şiroind un şiroi şiroitor care şiroia spre ieşirea stângă, numită nară, a nasului meu. Noroc mare, pe masă era un sul de şerveţele pe care am pus mâna instantaneu. Rup o bucată strâmbă, ca nu au perforat ăştia bine şerveţelele şi suflu cu putere, să iasă tot ce aveam în nas dintr-o dată. Evident, nu a ieşit din prima. A doua suflare... ceva ciudat. Era ca şi cum şerveţelul putea să respire tot ce-i dădeam şi nu mai opunea rezistenţă. M-am gândit cât de bine au ajuns ăştia să facă şerveţelele, în aşa fel încât nu mai sunt doar un zid pentru muci, care deseori ajungeau pe restul feţei, în loc să iasă liberi. Nici n-a mai trebuit să mă şterg.
După ce termin treaba, dau şerveţelul de la nas şi... oroare! Două mici găuri în locul unde am suflat eu. Şi fix dedesupt, ciorba mea.
Iar, aceeaşi concluzie: nu e bine să fii singur la masă. Îţi permiţi prea multe. De exemplu, să termini de mâncat ciorba.
Ciorba era pe jumătate mâncată şi, din motive necunoscute, am simţit dintr-odată şiroind un şiroi şiroitor care şiroia spre ieşirea stângă, numită nară, a nasului meu. Noroc mare, pe masă era un sul de şerveţele pe care am pus mâna instantaneu. Rup o bucată strâmbă, ca nu au perforat ăştia bine şerveţelele şi suflu cu putere, să iasă tot ce aveam în nas dintr-o dată. Evident, nu a ieşit din prima. A doua suflare... ceva ciudat. Era ca şi cum şerveţelul putea să respire tot ce-i dădeam şi nu mai opunea rezistenţă. M-am gândit cât de bine au ajuns ăştia să facă şerveţelele, în aşa fel încât nu mai sunt doar un zid pentru muci, care deseori ajungeau pe restul feţei, în loc să iasă liberi. Nici n-a mai trebuit să mă şterg.
După ce termin treaba, dau şerveţelul de la nas şi... oroare! Două mici găuri în locul unde am suflat eu. Şi fix dedesupt, ciorba mea.
Iar, aceeaşi concluzie: nu e bine să fii singur la masă. Îţi permiţi prea multe. De exemplu, să termini de mâncat ciorba.
14 ianuarie 2010
Reverence for life
In my great tiredness and discouragement, the phrase "Reverence for
Life" struck me like a flash. As far as I knew, it was a phrase I had
never heard nor ever read. I realized at once that it carried within
itself the solution to the problem that had been torturing me. Now I
knew that a system of values which concerns itself only with our
relationship to other people is incomplete and therefore lacking in
power for good. Only by means of reverence for life can we establish a
spiritual and humane relationship with both people and all living
creatures within our reach. Only in this fashion can we avoid harming
others, and, within the limits of our capacity, go to their aid
whenever they need us.
--Albert Schweitzer
Syn nakamura Video three (taisouegaoremix) by taisouegao
Life" struck me like a flash. As far as I knew, it was a phrase I had
never heard nor ever read. I realized at once that it carried within
itself the solution to the problem that had been torturing me. Now I
knew that a system of values which concerns itself only with our
relationship to other people is incomplete and therefore lacking in
power for good. Only by means of reverence for life can we establish a
spiritual and humane relationship with both people and all living
creatures within our reach. Only in this fashion can we avoid harming
others, and, within the limits of our capacity, go to their aid
whenever they need us.
--Albert Schweitzer
Syn nakamura Video three (taisouegaoremix) by taisouegao
10 decembrie 2009
5 decembrie 2009
Test
Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism Terorism
11 noiembrie 2009
Abonați-vă la:
Postări (Atom)