Prietenii prietenilor prietenilor... lor.. lor.. lor...

Ati observat ca atunci cand un bun prieten de-al vostru isi face niste prieteni noi, de cele mai multe ori gasesti lucruri pe care sa le reprosezi acelor noi oameni din viata prietenului tau??

Am terminat liceul, la facultate fiecare si-a urmat drumul sau, dar incercam sa pastram legatura cu vechii prieteni. In acelasi timp, descoperi si persoane noi cu care poti sa te simti la fel de bine sau chiar si mai bine, in unele cazuri. Si de-acum incolo, cu noii tai prieteni, imparti lucruri pe care inainte le imparteai doar cu vechii prieteni, si acest lucru ii deranjeaza. Parca simti o gelozie inexplicabila si incerci sa il faci pe prietenul tau care are acum noi prieteni sa ii tina cat mai mult la distanta: "- Hai ma, mergem si noi intr-un club diseara? Il chem si pe Adi, ala de la fac de la mine..." si raspunsul "- Nu ma, nu-l lua si pe terminatul ala! E ciudat omuletul ala, da-te dreacu de bou!"

Normal, loialitatea ta este fata de vechii si probabil mai bunii tai prieteni, mereu, dar uneori parca te atrage mai mult o iesire la bere cu noii colegi dupa ore, decat aceeasi scara de bloc cu aceeasi vechi prieteni...

Si ciudat mai e ca si prietenii noi, care te-au vazut decat cu ei facand unele lucruri o sa li se para aiurea cand o sa chemi un vechi prieten la bere si ai glume cu el si parca ii acorzi mai multa atentie, ca normal, el e singur si nu te cunoaste decat pe tine... Si apoi, la ore, te intreaba idiotii : "Cine era ma terminatul ala, de unde naiba il cunosti?" :))

Te simti ciudat cand chemi undeva si prieteni noi si prieteni vechi si fiecare grup e strain de celalalt. Aia vechi vorbesc numai intre ei, mai incet, despre cat de terminati sunt aia noi; aia noi vorbesc normal, dar tot intre ei, despre ce probleme au ei pe la facultate, pe la munca... Si parca fiecare grup stie ce gandeste celalalt grup... Se gandesc numai la ceilalti, ii analizeaza, le noteaza micile greseli si fac apoi din tantar armasar cand povestesc intre ei.

Aia vechi nu numai ca numai la asta se gandesc, dar si trebuie sa vorbeasca unii cu altii ca sa iti completeze profilele noilor intrusi.

Si cand m-am trezit era dimineata...

Mare om, mare caracter...

Ce lucru modern, personalitatea la oameni!

Daca te uiti la istorie, oamenii erau in trecut foarte simpli, supusi si docili. Numai cei de care lumea isi aduce aminte ca indivizi sunt referiti in carti ca personalitati. Eroi, regi, imparati, scriitori, politicieni...

Azi, toata lumea are o personalitate proprie, nu mai se supune asa de usor regulilor, conceptiilor, nu mai inghite orice prostie de la cei sus-pusi, care in teorie ii conduc... chestii de-astea...

Sau oare asa e?

Daca ne gandim la ultima prostie a lui Gigi Becali, Hagi si-a adus aminte cam tarziu ca are personalitate si s-a decis sa plece si sa nu mai fie nevoit sa suporte prostiile lui. Sau poate ne gandim la reformatii houseri, care inainte, cine stie ce gen de muzica ascultau, poate erau niste emo rockeri sau hardcore rapperi si acum asculta ca orbii (ciudata expresie "asculta ca orbii") the newest essential mix of vreun DJ.

Eh, oamenii dau dovada de (urasc genul asta de cuvinte) pseudo-personalitati peste tot azi, desi civilizatia noastra e destul de avansata incat absolut orice individ are posibilitatea sa isi dezvolte o personalitate echilibrata si, desi echilibrat inseamna sa fii intr-un balans perfect cu anumite valori (or something), sa fie si unici in acelasi timp...

Si de ce am zis ca unii oameni au pseudo-personalitati?
Pentru ca in anumite conditii, genul asta de oameni pur si simplu fac niste lucruri foarte stupide si iritante pentru anturajul lor. Sau au niste defecte de personalitate de care nu-si dau seama si in unele cazuri chiar nu-i intereseaza. Altii au mostenit genul acela de personalitate care e obisnuita sa urmeze traseul stabilit de turma in care se afla: sclavii lui Gigi care se lasa condusi la fel cum un taran conduce caii de la o caruta, idiotii de la MISA, manelistii, fanaticii echipelor de fotbal, islamistii, evreii, indienii si chinezii...

Eu personal m-as pisa acid pe asemenea oameni, noroc ca personalitatea mea e prea slaba sa poarte un razboi pe fata cu ei si asa pot doar sa scriu prin bloguri faptul ca ma irita si cred ca ar trebui sa moara cu totii daca nu se schimba... Asta e! :P

Cuvinte "superioare"...

Oamenii care isi scriu bloguri devin in mintea lor mai intelepti, mai culti si civilizati fata de restul oamenilor, care isi duc viata intr-o stare de relaxare mentala, asemenea unei turme... in mintea bloggerilor...

Adica uitati-va si voi, nimeni nu vorbeste asa, cu cuvinte complexe si bine alese, cu exprimari de scriitor, pe care bloggerii le folosesc pentru a-si exprima gandurile si sentimentele...

Contemplare, exuberant, improbabilitate.... prostii! Mie mereu mi-a placut sa folosesc cele mai simple cuvinte pentru a ma exprima intr-un mod complex. Asta inseamna ca incerc sa ii fac pe cei care folosesc cuvintele alea de facultati superioare sa para a fi falsi, ca le folosesc doar pentru a ascunde o vulnerabilitate a lor..? Probabil ca da!

Cand vorbesti sau scrii in cuvinte "superioare" arati ca scrii intr-un mod semi-obiectiv, ca ai acea stralucire a mintii care te apropie de obiectivitatea Luceafarului care cunoaste tot si nu poate sa simta nimic (or whatever) sau poate ca tu doar scrii ca sa nu pari incult. Dar nu e bine! Stii ca o sa-ti citeasca lumea blog-ul si d-aia le folosesti ca sa faci impresie. Te gandesti ca daca vede lumea ca scrii asa, simplu, o sa zica ceva de genul : "Te-ai mutat de pe hi5 aici, nu?". Te gandesti ca lumea o sa te aprobe si o sa iti dea un comment la fel de inteligent, in cuvinte "superioare", despre subiectul ales de tine.

Eu scriam des in jurnal o intrebare. De fapt ma intrebam in gand si apoi puneam gandul pe foaie: "Eu pentru cine scriu aici?". Ma gandeam exact la ce ma gandesc acum. Observasem din ce am citit dinainte ca scrisesem ce scrisesem cu expresii complicate, cuvinte "superioare" aruncate in propozitii ca sa le faca sa para de o mie de ori mai inteligente decat erau. Si apoi imi puneam iar intrebarea...

Eu pentru cine scriu aici? Ma intereseaza ce credeti voi, care cititi? Oare imi exprim parerile pentru a fi dezbatute de un grup de savanti si filozofi sau doar imi descarc sufletul scriind ce gandesc si ce simt...?

Cred ca e undeva la mijloc raspunsul, dar eu prefer sa raman cu conceptiile mele, sa fiu complicat prin lucruri simple...

Manelist.... Houser...?

Aproape toti manelistii au devenit houseri.

Cei care au ramas manelisti sunt probabil mai integri decat cei care au facut pasul, dupa parerea mea. Macar asta arata ca ei nu ascultau manele doar pentru ca asa e smecher si pentru ca toata lumea (din anturajul lor) asculta asa ceva. Manelistii care au ramas manelisti sunt de preferat decat manelistii reformati in houseri.

Ce arata asta despre noii houseri din .Ro? Sunt niste ignoranti, fara vreun respect pentru valorile morale ale societatii, nu neaparat din Romania (care a pierdut multe in ultima vreme), dar din toata lumea. Probabil pentru un asemenea specimen de houser ecologia, politetea, respectul si altele sunt doar niste motive de suparare pe cine incearca sa i le "impuna" si le raspund cu injuraturi. Nu ati observat o schimbare in atmosfera din RATB ultima vreme? Inainte mai intalneai un mic grup de manelisti cu telefonul la maxim pe cea mai noua si enervanta manea, dar azi intalnesti numai "freze" in dungi cu telefoanele date la maxim cu cel mai nou si (care devine eventual iritant) mix al vreunui DJ.

Imi bag pula in ei de fakeri!

Si mai grav e ca si altii incep sa ii copieze!
Vechii "cei mai mari rapperi de care n-a auzit nimeni" si rockerii cu impresii de "emo" au devenit houseri treptat. Rar daca mai vezi vreun rapper cu haine largi si sepci pe cap sau vreun rocker cu plete si plin de articole metalice pe fata si in alte parti, cu haine negre...

Si eu ce sunt? Nici nu ma intereseaza cum sunt catalogat, desi tocmai asta si nu doresc, sa fiu catalogat drept houser, rocker sau rapper.

Imi place sa cred ca sunt un neconformist docil!

Transport urban

Trebuie sa depui un efort mare ca sa mergi cu o masina sau cu un tramvai RATB prin Bucuresti.

Cand se produce "efectul sardina" si ti se pare ca in loc sa coboare, mai mult urca lumea, te lupti pentru supravietuire... si pentru un loc pe un scaun, daca esti o baba fara inhibitii. Trebuie sa iti reglezi respiratia, pentru ca nu prea e aer sau, si mai rau, pute. Apoi trebuie sa fii mult mai atent si alert, fata de restul zilei: sa nu fii facut la buzunare; sa nu calci pe cineva; sa faci loc sa treaca cineva in asa fel incat sa nu deranjezi prea mult; sa nu te uiti prea atent la cineva, mai ales daca e intunecat la ten sau doar la minte(da, trebuie sa fii atent sa nu fii prea atent); sa numeri statiile sau sa fii nevoit sa iti dai seama unde ai ajuns prin calcularea timpului trecut in conditiile de trafic de la momentul respectiv, etc.

Urmeaza coboratul.
Daca mai coboara si alta lume, e mai usor, dar daca esti singurul, e foarte greu. Acum tu esti cel care trece si oamenii trebuie sa iti faca loc. Mai intalnesti si oameni care nu te aud cand ii intrebi daca coboara si trebuie sa vorbesti tare si mai si riposteaza la tine, cum ar fi ca de ce cobori tu si il deranjezi pe el: "In pizda ma-tii de tineret din zilele de azi"! Daca e cineva pe scara, sau chiar tu si trebuie sa coboare lumea, se va gasi cel putin o persoana sa comenteze ca de ce stai pe scara, desi tu incerci sa le explici ca daca are nevoie cineva sa coboare, le vei face loc!

Cand in sfarsit ai coborat, arati de parca te-ai fi batut cu cineva, probabil chiar s-a impregnat in tine si un pic din mirosul de RATB cu nespalati si "oameni care au probleme cu banii din cauza ca au vicii pe care nu se pot abtine sa le satisfaca si din cauza asta put ca dracu: bautura sau tigari ieftine".

Si apoi ajungi ca mine sa iti doresti sa ai macar o bicicleta cu care sa fii independent, sa mergi unde vrei, cand vrei. Ca sa nu mai zic de un motor sau o masina...