Stranutatul iti inchide toti ochii...

Eram azi pe veceu, incantat ca aveam de-a face cu un "lungan". Cel mai mult imi place cand ma despart de "lungani" pentru ca ma simt ca si cum am facut ceva bine... si mult! Parca ma simt mai sanatos dintr-o data.
Din nefericire, mi-a venit sa stranut si, pe langa ochii din cap, a mai fost un ochi care s-a inchis din reflex. "Lunganul" a fost secerat intr-o clipita si totul s-a terminat.

Not happy

Uneori, prefer sa ma las batut, sa renunt la orice actiune care mi-ar putea ridica moralul, sa raman in starea aia de plictiseala si sa pastrez sentimentul ala de vinovatie sau... de pierdere.

Oricand as putea sa ma prefac ca nu e nimic, ca totul e OK si ca pot sa ma distrez fara nici un fel de griji. Dar am in mine sentimentul asta permanent, ca totul e o minciuna, ca ignor adevarul si ca prefer sa mentin starea asta.

Starea asta in care ma aflu eu, in care sunt si prietenii mei, in care lumea pare ca ajunge, incetul cu incetul. Nu mai gandim, pentru ca avem calculatoare, nu mai citim pentru ca avem filme, nu mai scriem, pentru ca avem ce citi...

Ar trebui sa incepem cu totii sa acceptam si sa infruntam adevarul: suntem pe calea pierzaniei... Problemele pe care le avem cu totii: poluarea, razboaiele, bolile "incurabile", datoriile si schemele politice sunt "fumate". Dupa un timp, devine plictisitor sa auzim de aceeasi problema mereu. Asa ca trecem peste, ca oricum nu ne deranjeaza pe noi. Vezi un accident la stiri, asculti ce au inventat reporterii si apoi dai pe un film, dar daca esti implicat in unul, iti schimba viata... sau asa crezi. Oricum nu se poate face nimic, daca esti unul singur.

Si probabil asa simt multi oameni, care ar putea sa faca ceva, dar prefera sa stea deoparte, sa fie in siguranta in lumea lor si sa nu deranjeze pe nimeni, pentru ca de fapt s-ar deranja pe ei insisi. Totusi eu vorbesc de starea mea personala, dar simt ca si restul au aceeasi impresie... sau poate ca ar trebui macar...

"Esti ciudat" e descrierea cea mai sincera si mai adevarata pe care mi-a facut-o cineva pana acum. Nu incerca sa raporteze ce sunt eu, cu ce era ea. Nu se gandea ca fac bine sau rau daca ar fi dupa ea, nu ma judeca dupa ce stia, ci dupa ce nu stia. Imi place sa fiu ciudat, sa nu vad lumea asa cum vrea sa fie vazuta, ci asa cum vreau eu s-o vad si asa cum consider ca trebuie sa fie vazuta.

Vreau sa fac eu multe, dar nu ma voi apuca niciodata de unul singur. Pentru ca n-am curaj sa fiu nebun, daca stiu ca se poate sa nu fiu nebun...

Let you go...

Ea este fata pentru care am fugit pana la mare, singur. Si singur m-am si intors. Cu ea langa mine. Nu stiu cum sunt altii, dar eu cred ca toti avem o fata / baiat din liceu sau din timpul liceului pe care mereu i-am dorit, i-am visat, i-am tinut in minte si nu i-am uitat niciodata.

Si cand m-am apucat sa scriu ce scriu aici, mi-am adus aminte de melodia de la ATB - Let you go. Unii imi spun sa o dau dracu, altii imi spun ca sunt prea fraier daca tot incerc, altele imi spun ca e bine daca incerc, dar m-am hotarat: nu mai incerc nimic.

Poate m-or fi influentat unii sau altii, poate pare un cliseu, dar asta simt eu acum. O sa raman cu melodiile mele si macar o sa fiu sigur de ceea ce simtim si eu si ea. S-au intamplat multe in ultima vreme si iar am ajuns de la entuziasm la cedare. Si cedez. E ca un joc, pe care la inceput il joc cu placere, apoi, pe masura ce timpul trece, incepe sa devina frustrant, pentru ca nu mai se termina. Si acum am inteles: uneori poti sa-l termini cand vrei tu, dar inseamna ca ai pierdut.

Acum singura mea intoarcere la acele sentimente placute de la inceputul jocului ar fi daca ea ar reincepe jocul si ar face sa se termine in asa fel incat sa nu piarda nimeni. Deocamdata, ramane asa...

Am pierdut

Coincidenta, ce cuvant...

Am visat ca Ana nu mai era gravida. A doua zi am aflat ca asa si era. A nascut pe la pranz. Visasem ca era normala, cum mi-o aduceam aminte inainte sa ramana gravida si parca asa se si comporta. Cand am vazut-o primul lucru pe care l-am zis a fost "Felicitari!", dar era un pic suparata si desi eu vorbeam cu ea, ea parea ca vorbea cu altcineva. Apoi m-am trezit.

Ciudat ca tin minte visul, dar nu si cand l-am avut. Am dormit putin noaptea, apoi am mai dormit pana pe la pranz si m-am trezit si am mancat, iar in final am mai dormit pana spre amiaza.

Mesajul de la care ma asteptam la altceva si in schimb mi-a dat vestea asta pur si simplu m-a socat. Acum se pare ca socul incepe sa isi piarda efectul, pentru ca nu mai imi vine sa scriu nimic. Sau poate abia acum isi face efectul cel mai puternic, pentru ca nu mai pot sa scriu ceva din cauza ca am o mie de ganduri pe minut in minte si mi-e greu sa focalizez pe unul din ele. Mesajul asta m-a trezit intr-un fel. Nu mi-a luat gandul de la mesager, dar mi-a trimis gandurile si in alte directii.

Daca m-as culca acum simt ca parca m-as da batut, dar nu simt nici ca duc vreo lupta pe care as putea-o pierde. Mai incerc sa sondez cerul dupa niste stele si apoi ma culc. N-am mai privit stelele de mult.

Noaptea e mai bine

E o melodie house sau pe aproape care are niste versuri foarte interesante: "Seems i cant deny.../ Some days just pass me by.../ I think i feel.../ I think i feel much better.../ At night..."

Daca incerc sa scriu ceva in timpul zilei, cat e soarele pe cer sau cat e lumea treaza, nu imi iese nimic pe care l-as salva. Poate daca as fi singur intr-o cabana la munte as putea sa scriu si ziua, pentru ca timpul n-ar mai avea aceleasi valori ca in oras. In schimb, ma multumesc cu noaptea, timp in care ma simt cel mai bine si pot sa-mi las mintea sa nascoceasca vreo idee.

Apropo de melodii... S-ar putea sa sune prost, dar le prefer in defavoarea oricarui contact uman. Nu e ca nu as vrea contact uman, dar m-am saturat de banalitati si de faptul ca deja nu mai avem nimic de spus care sa imi starneasca imaginatia si sa ma puna pe ganduri.

Cred ca un lucru care m-ar face sa imi schimb pozitia fata de melodii si contactul uman ar fi sa schimb tara, poate chiar continentul cu totul. Aici, nu numai ca sunt introvertit, dar nici nu sunt inteles asa cum as vrea eu sa fiu inteles. Daca as merge intr-o alta tara, mai civilizata cel putin, sigur contactul uman ar fi mult mai placut si mai usor de facut, pentru ca oamenii din tarile civilizate nu sufera de prejudecati si complexuri false. Totul si toti in Romania incearca sa te traga in jos, de la guvern pana la unele rude, nu cele apropiate, ce-i drept.

Asa ca scriu noaptea, cand nu ma vede nimeni, cand nu ma judeca nimeni, cand pot sa fiu eu insumi si sa nu fiu deranjat de nimeni...