De scoala veche (a treia parte)

Acum că e din nou singur, acasă, se surprinde gândindu-se la ceea ce s-a întâmplat ca şi cum ar fi vorba de ceva care a avut loc de demult. Cu greu şi-a amintit numele restaurantului, a mâncării, discuţiile avute cu ea, plecarea şi despărţirea.


Latura asta a lui nu prea face faţă la trecerea timpului, care nu s-a mişcat niciodată aşa de încet. Şi cum nu mai poate să funcţioneze decât prin această latură, tot ceea ce mai poate să simtă este durerea dorului. Ştie de pe-acum că mâine nu va putea să meargă la muncă. Mintea goală, inima copleşită. De obicei era invers: multe gânduri şi idei, care pot fi asemănate cu spam-ul de la email şi nici un sentiment în inimă. Numai dacă ar fi dus direct mâna la piept ar fi simţit bătaia rară a motorului invizibil ce-l ţinea în viaţă. Şi cel mai greu e să porneşti un motor care n-a mai fost folosit de mult.


Acum că e din nou singur, acasă, e singur.

Sometimes... you just gotta NOT rock!

Cu ocazia zilei de Floriiiiiiiiiiiiiiii, îmi auto-dedic această melodie. De asemenea, rog toţi purtătorii de nume florale să se simtă atinşi şi mişcaţi, dacă vor.

There's a pulse in the new-born sun
A beat in the heat of the noon
There's a song as the day grows long
And a tempo in the tides of the moon
It's all around us and it's everywhere
And it's deeper than royal blue
And it feels so real you can feel the feeling

And that's the majesty of rock
The fantasy of roll
The ticking of the clock
The wailing of the soul
The prisoner in the dock
The digger in the hole
We're in this together...and ever...

In the shade of a jungle glade
Or the rush of the crushing street
On the plain, on the foamy main
You can never escape from the beat
It's in the mud and it's in your blood
And it's conquest is complete
And all that you can do is just surrender

To the majesty of rock
The pageantry of roll
The crowing of the cock
The running of the foal
The shepherd with his flock
The miner with his coal
We're in this together...and ever...

When we die, do we hunt the sky?
Do we lurk in the murk of the seas?
What then? Are we born again?
Just to sit asking questions like these?
I know, for I told me so
And I'm sure each of you quite agrees
The more it stays the same, the less it changes

And that's the majesty of rock
The mystery of roll
The darning of the sock
The scoring of the goal
The farmer takes a wife
The barber takes a pole
We're in this together...and ever...

Trepte

Încep să mă gândesc    | Ca să mă urc pe o scară, m-am întors cu
aşa... la diverse lucruri. | spatele şi nu mai văd nimic. Sunt pe scară.
                                       \
                                         \
                                           \
                                             \
                                                \
                                                  \
Îmi vine o idee, despre modul în  | Am coborât câteva trepte.
care gândeşte un om în general. | Nu pot să mă uit decât în jos.
                                                   /
                                                /
                                              /
                                            /
                                         /
                                      /
Gândurile sunt trepte. | Fiecare treaptă mă duce cu gândul la ceva:
Şi coborâm pe ele.      | Ce voi găsi acolo jos dacă ajung cu bine?
                                     \
                                       \
                                         \
                                            \
                                               \
                                                  \
Când ajungem la ultima treaptă,  | Am ajuns pe pământ.
Suntem adânciţi în gânduri.     | Dar şi pe gânduri.

Senzatie...

Totul începe cu o simplă amintire. Creierul o procesesează repede, mai repede decât are timp restul corpului să reacţioneze. Aproape că eşti acolo, vezi ce-ai văzut atunci, auzi ce-ai auzit atunci.

Şi totuşi nu e important ce ai văzut sau ce ai auzit. Inima îţi dă semnalul ăsta, când începi să simţi ceea ce ai simţit şi atunci. Începe să bată repede şi simţi cum pompează sângele agitat, ca şi cum ar fi vorba de magie, prin tot corpul. Şi corpul începe să tremure niţel. Nervii se aprind în tot corpul, de parcă ai fi gâdilat şi electrocutat, uşor, peste tot în acelaşi timp.

Acum creierul e cel care rămăsese în urmă şi cu greu se pune pe acelaşi plan cu restul corpului. Începi să simţi ceva care n-are nici o logică: ţi-e frică. Şi asta e foarte ciudat, pentru că ştii că te-ai simţit parcă prea bine când s-a întâmplat şi, conform logicii, amintirea unui lucru plăcut nu are cum să provoace frică.

Pentru că eşti obişnuit însă, reuşeşti să găseşti o oarecare logică pentru a explica această situaţie: un animal simte din instict plăcere când dă de lucruri plăcute; noi însă, oamenii, care am "evoluat" atât mental cât şi spiritual, am dezvoltat un nou tip de instinct. Acest instinct este unul de auto-limitare. Ne auto-limităm "pentru că aşa e corect", "pentru că e păcat", "pentru că se uită ăia urât la mine", pentru că nu simţim că merităm aşa ceva.

Cumva, am ajuns să vrem să fim trişti, să vrem să fim supuşi, să vrem să fim pedepsiţi.

Nu evoluăm, doar ne închidem...

Green me up!

M-am decis să merg pe verde.


Am uitat ce vroiam să zic! :)