12 mai 2018

Don'tstop

When you are a child, you learn to do a lot of stuff and a lot of stuff you don't learn also. Other stuff is needed for different times in your life, so you only learn the basics at start. You try to stand up. It feels unsafe and yet you still try it. Then you try to walk, after a time. Being courageous for a child is like knowing your native language. You then learn that making noises with your mouth does some things. A child is never afraid to laugh, to cry, to play and also to do something serious sounding, like something only adults do around the house. Cleaning after yourself is learned because you wanted to, when you were a child. That is an example of you being a very balanced person, but only because you don'tstop.

After you grow a little more, you become a little more better at everything. Running, jumping, posing, moving silently or even walking straight and balanced is seen like it's all natural for the kid. Which it is, as it slowly becomes even more balanced for him to do something really cool, like sports or dancing, singing, where you have to coordinate your body in tune with the rules, as well as with the tricks. That's when you are also able to understand more within the world surrounding you, but that's also when you learn that you don'tstop.

When you are an adult, you have a huge number of skills you learned along the way and also a huge number of situations have happened to you, to the extend where you have been able to determine patterns exist. You've seen something done a thousand times and from that you can see that most of the times the thing you see being done ended up positively, it was because of those times following a certain pattern. When there were conditions met for that pattern, the results were always positive. So you are able to get along, daily, with the routine stuff that is easily predictable. At this stage in a man's life, he is able to process abstract notions and at least agree with the fact that there is a path in the logic of the abstract. It's as if you know there is still a lot of means of getting to experience consciousness besides the almost primitive and mainly pattern-based form of consciousness that we call the normal. The real. You know the real around you, because it is experienced physically, through senses and memories being stored chemically in your brain. Your physical electromagneticity and mental state is not really the focus of your conscious self. It is more tied to your unconsciousness, but you get a lot of feedback from it and it shows up in your conscious reactions to it. You don't see someone being aggressive, but you kind of have a gut feeling his eyes looking straight at you and seeing his body language. It's like they say in the books, "The guy was being menacing!". Then you get that gut feeling he's a possible threat. You are twitching at this point. The sheer volume of concentration required to monitor that menacing person makes you stumble when walking or get into a menacing stance yourself. It depends on how many times you've seen the situation before. And you've seen it a lot of times. You get the hell out, stand your ground or get beat up or worse, but the gut feeling is there all the time. But that's only because you don'tstop.

But is it true, though? Does all this sound a little too far fetched, though? You think this is not true, not because you don't understand it, but because it doesn't make sense or it is not that convincing, anyway.

Is it because you don'tstop, though?

10 mai 2018

Senzație

Niciodată nu am avut aspirația unui moment. Ceva cum vezi în filme, când începe o muzică dramatico-romantică și cadre cu ei doi, uitându-se unul la celălalt.

Ea nu zice nimic, eu nu zic nimic, cel puțin nu cu cuvinte. Chiar și când nu mă uit la ea pentru câteva momente, o aud. O simt cum se uită la mine, nu pentru că vrea ceva, ci pentru că își dorește cu toată ființa ei.

E aproape hipnotizant.

Era fetița dinăuntrul ei, care e plină de voioșie și entuziasm.
Era femeia care a ajuns, capabilă și hotărâtă.
Era o jumătate care își căuta perechea.

Atunci am știut că o iubesc. Și nu aveam nevoie să procesez cu mintea logică și prezentă în marea parte a timpului petrecut conștient. Știam că și ea mă iubește, dar nu ca o fază, nu ca în filme.

Am dansat și ne-am fâstâcit. Eram doar noi doi și melodia aia pe care o știm atât de bine.

27 noiembrie 2017

Doi străini

El cu ochii în telefon.

Ea se uita la oglinda imperfectă din spatele lui. Își verifica propriul chip, absorbită complet.

El ridică privirea din telefon și o ațintește pentru un moment scurt asupra chipului ei.

Ea vedea o reflexie greu de deslușit, el a zâmbit și a continuat să zâmbească și după ce și-a retras privirea spre telefon.

Ea a coborât la prima stație.

El nu și-a mai luat ochii din telefon.

26 februarie 2017

Manifestul lupului cel rău

Am auzit de o vorbă bătrânească, parcă dintr-un film sau din vreo poză postată pe Facebook. Era vorba de un indian care îi spune unui copil că în fiecare om există două feluri de a fi. Acest indian definea cele două feluri de a fi ca Lupul cel rău și Lupul cel bun. Aparent există o luptă între acești doi Lupi de-a lungul vieții unui om. Copilul îl întreabă pe indian: Care dintre Lupi câștigă această luptă? Indianul îi răspunde că mereu câștigă cel care e hrănit mai mult.

Mă gândesc eu că vorba asta, ca o povață, ar fi valabilă în vreun fel și în cultura dacilor, în care lupul era simbolul lor. Probabil că dacii aveau tot un fel de gândire primitivă, similară ca cea a indienilor care au născocit povața cu cei doi lupi. Avem un popor care se reprezintă probabil cu lupul cel bun, deoarece acesta este simbolul lor. În gândirea pe care o aveau dacii, erau idei despre cum trebuie să fii în timpul vieții tale. Să le zicem idealuri dacice. Probabil că trebuia să fii drept și corect. Să poți să stai drept însemna pentru ei să fii onorabil și să respecți ordinea. Să fii corect te caracteriza ca o persoană care are o face o distincție foarte rafinată între ce are sens și ce nu are sens. Practic asta ar fi fost o descriere a unui dac, unul dintre Lupii cei buni.

În poporul care se numește azi urmaș al acestor daci, oare avem o urmă a acestei gândiri? Și dacă avem, oare acest popor se poate caracteriza ca un popor al Lupilor cei buni?

Dacă vrem să avem acest concept pe deplin înțeles, trebuie să înțelegem și cum ar fi unul dintre Lupii cei răi. Putem să ne imaginăm aceste caracterizări, cea a Lupului cel bun de mai sus, precum și cea a Lupului cel rău care urmează, în contextul poporului din prezent, al urmașilor dacilor. Care acum n-au în imnul statului nici o mențiune a strămoșilor lor, dar se menționează sângele invadatorilor care i-au dominat la un moment dat în istorie. Românii de azi.

Cum ar fi unul dintre Lupii cei răi? Ca să rămână simplu, să zicem că o reducem la gândirea primitivă a dacilor. Ar fi logic să comparăm valorile lupului cel bun cu cele ale lupului cel rău. Dacă lupul cel bun trebuie să fie drept, lupul cel rău înseamnă că nu este onorabil și nu prea respectă vreo ordine în viață. La fel, dacă lupul ce bun trebuie să fie corect, lupul cel rău trebuie să nu prea facă o distincție foarte conștientă între ce are sens și ce nu are sens.

Cum erau românii până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, și până când au apărut schimbări radicale în gândirea poporului? Astăzi, românii își revin cică din starea de gândire care le-a fost predominantă din acel moment până nu de curând. Încă nu pare că ne-am revenit pe deplin. Dacă ce s-a întâmplat la sfârșitul anului 1989 a fost o trezire, o schimbare în gândirea poporului, nu prea pare că am ajuns noi la nivelul unuia dintre Lupii cei buni.

Am împlinit de curând o vârstă pe care am considerat-o importantă de foarte mult timp, de când eram mic și mi-am imaginat ce fel de om trebuie să fii, când ajungi la această vârstă. Un om de această vârstă, ar fi trebui să fie onorabil și ar fi foarte ordonat. De asemenea, ar trebui să poată să își dea seama foarte bine ce are sens și ce nu are sens.

Cel mai important lucru de reținut, care ar trebui captivat cât mai des în gândirea acestui popor care încă își revine, este faptul că este inevitabilă alegerea între lupul cel rău și lupul cel bun. Chiar dacă nici unul dintre noi nu este vreodată pe deplin la fel ca Lupul cel bun, trebuie să știm că putem toți să fim într-un final Lupii cei buni.

Avem o treabă grea de făcut. Totul nu este împotriva noastră, totuși. Cred că problema e că încă nu ne-am trezit destul. Am putea vedea că această dualitate apare și în alte gândiri. Pe tot globul există o idee, întrețesută între diverse religii și moduri de a gândi, despre două extreme. De la asiatici, cu ying și yang, la vestici cu rai și iad. Egiptenii credeau cu toții, de la om de rând până la faraon, ca există viața și încă ceva după moarte. Toți oamenii de pe planetă au la un nivel de bază aceleași două forțe prezente în gândire. Un cod binar, după care fiecare individ își trăiește viața. Și chiar dacă n-ar fi limitat doar la două variabile în acest cod, tot cele două limite ale acestui cod ar fi opuse ca forță.

Acum înțeleg la ce se referă #rezist

13 februarie 2017

O posibilă soluție

Hai să îi propunem lui Dragnea să își mai facă o ordonanță, dar de data asta pentru a face doar schimbări în două direcții.

Prima schimbare să se refere la sistemul penitenciar. Mai precis, să își facă condiții de viață la nivel de trai mediu spre burghezie, ca să intre cu toții la pușcărie și să le placă să stea mult și bine așa. Eu aș plăti să știu că oamenii de genul ăsta stau la pușcărie și ne lasă pe noi, restul țării, să ne vedem de treaba noastră. Totul ar fi posibil în urma mobilizării în fiecare zi a cel puțin zece mii de voluntari care să construiască, să repare, să aducă îmbunătățiri penitenciarelor pe care le avem și a încă vreo cinci - șase noi nouțe, pentru ăștia mai boși.

A doua schimbare să fie o serie de investiții și alocări de fonduri, accesarea banilor de la UE și în principiu să se facă rost de bani pentru a inventa un sistem psihotronic complet și absolut, o copie românească de Matrix, în care să fie rulat un sistem de operare numit „Era mai bine pe vremea aia”. Apoi, să îi conectăm pe toți patrioții care doresc, în mod complet voluntar, să își ducă restul vieții în acel simulator. Să îi facă pe toți să retrăiască la nesfârșit acele momente de neuitat, cum ar fi:
- spionatul vecinilor pe vizorul ușii;
- statul la coadă - hobby-ul numărul doi în rândul tovarășilor (pe locul întâi e turnătoria, în mod surprinzător nelegată de domeniul metalurgiei);
- mersul la marșuri / parade care îl preamăresc pe tovarășul suprem;

Dacă apare această OUG în seara asta, cred că în maxim un an se pot atinge amândouă obiectivele propuse de cele două schimbări. Și cred că toată lumea ar fi fericită.