Era prima oară când auzise de ‘iluminati’ și de conspirația greu de imaginat care este asociată cu acești oameni. Absorbit de discuția celor de deasupra lui, abia îl observă pe Ioniță venind pe balcon, așteptând cu mâna întinsă ca să dea noroc cu el. Dintr-o dată, dându-și seama ce face colegul său, Ioniță bătu din palme de două ori. Acest act oprind discuția celor de deasupra, scoțându-l din transă și pe Diță, fusese primul semn care mai târziu încolți în mintea lui, semn care avea implicații primejdioase.
15 aprilie 2016
Dar Ioniță acum îl privea pe Diță într-un fel care îl neliniștea un pic, ceea ce nu i se întâmplase vreodată. Era de parcă își simțea mintea scanată, senzația ținându-l înghețat și pentru ceea ce i s-a părut a fi o lungă durată de timp. Zâmbind cu subînțeles, îi strânse mâna puternic și îl zgudui un pic, scoțându-l din starea inertă în care intrase. Toată ziua a decurs apoi la fel de plictisitor cum fuseseră și toate celelalte zile de muncă de când se angajase în corporația asta bolnavă.
Dar asta pentru că Diță își spusese în sinea lui să nu se mai gândească nici o clipă la ceea ce auzise și la experiența ciudată care a urmat apoi, cu Ioniță. Însă, primul lucru pe care l-a făcut de cum a ajuns acasă a fost să investigheze această teorie, ajungând prin străfundurile internetului, în zone extrem de dubioase unde snuff porn și traficul de organe erau la ele acasă. Evident, s-a masturbat și apoi a adormit cu capul pe biroul spârcâit cu ‘cleiul vieții’.
19 aprilie 2016
Cu foarte mare ușurință, Diță își dădu seama că se află într-un vis. Faptul că șeful lui, Roland, avea tentacule colorate în modele de covoare orientale și un turban imens care avea mulți ochi pe el, ce-l priveau mistuitor, i-a cam dat de înțeles lui Diță că mintea lui avea un ciudat mod de a reproduce imagini pe care le văzuse în ziua aia la muncă. Roland plutea în fața lui în ceea ce părea a fi un vid întunecat, iar acum întindea tentaculele către Diță foarte încet și cu un zâmbet îngrozitor pe față. Dinții lui erau subțiri și ascuțiți, mult mai mulți la număr decât la un om normal și din când în când mai scotea o limbă bifurcată în vârf, subțire și urât mirositoare.
Diță se trezi într-o baltă de transpirație și ... alte lichide. Încă având pe ecranul calculatorului toate acele pagini obscure cu informații despre iluminati, reptilieni, sataniști și neo-naziști jihadiști, se ridică de la birou și se aruncă în pat, adormind cu greu. Nu putea să închidă ochii fără să nu-i vadă imaginea lui Roland cel Covoribil. Gândindu-se la ce înseamnă acest vis, un tunet terifiant bubui de afară, exact când își puse întrebarea: ‘Oare a fost un vis sau a fost altceva?’
Cu foarte mare ușurință, Diță își dădu seama că se află într-un vis. Faptul că șeful lui, Roland, avea tentacule colorate în modele de covoare orientale și un turban imens care avea mulți ochi pe el, ce-l priveau mistuitor, i-a cam dat de înțeles lui Diță că mintea lui avea un ciudat mod de a reproduce imagini pe care le văzuse în ziua aia la muncă. Roland plutea în fața lui în ceea ce părea a fi un vid întunecat, iar acum întindea tentaculele către Diță foarte încet și cu un zâmbet îngrozitor pe față. Dinții lui erau subțiri și ascuțiți, mult mai mulți la număr decât la un om normal și din când în când mai scotea o limbă bifurcată în vârf, subțire și urât mirositoare.
Diță se trezi într-o baltă de transpirație și ... alte lichide. Încă având pe ecranul calculatorului toate acele pagini obscure cu informații despre iluminati, reptilieni, sataniști și neo-naziști jihadiști, se ridică de la birou și se aruncă în pat, adormind cu greu. Nu putea să închidă ochii fără să nu-i vadă imaginea lui Roland cel Covoribil. Gândindu-se la ce înseamnă acest vis, un tunet terifiant bubui de afară, exact când își puse întrebarea: ‘Oare a fost un vis sau a fost altceva?’
20 aprilie 2016
Pur și simplu nu mai putea. Îi tremurau toți nervii, avea spasme incontrolabile și atacuri de panică chiar și când era singur. La o săptămână de când își dăduse demisia, Diță se transformase dintr-o persoană aparent normală într-un strigoi panicat, cu organul genital suprasolicitat datorită repetatelor tentative eșuate de a-și abate gândurile de la ceea ce cunoștea în privința reptilienilor.
Dar nu mai avea cale de întoarcere.
Văzuse documentele secrete de pe biroul lui Roland și aproape că leșinase în fața tuturor. Mai rău, îl văzuse pe Ioniță lăsându-le pe birou mai devreme, deci suspiciunile lui fuseseră confirmate. Ce a reușit să citească în acele documente îi aduse sănătatea mentală la limită. Nu numai că visul îi fusese confirmat, dar și discuția de pe balcon avea sens acum, iar ce a simțit când Ioniță l-a privit intens fusese într-adevăr o scanare psionică a gândurilor. Aparent toți reptilienii puteau face asta, iar unii mai avansați ar putea s-o facă și de la distanță, invadând chiar și visurile umanoizilor.
Diță își dădu seama că starea jalnică pe care o avea de fiecare dată când venea la muncă a doua zi, după ce avusese o sesiune prelungită de masturbare agresivă acompaniată de filme porno cu cai, cu porci, cu amputați sau cu scatofilie, era și mai accentuată când dădea noroc cu Roland, care părea că îl privește într-un fel în care știa ce făcuse. Mai ales gestul de a-și retrage mâna rapid, ca și cum își dăduse seama că Diță nu se spălase după noaptea trecută îl punea acum pe Roland pe primul loc în lista posibililor reptilieni-naziști-sataniști-masoni-stăpâni-ai-lumii-din-umbre-dar-în-secret-pe-care-aparent-nimeni-nu-îl-aflase-până-la-descoperirea-lui-Diță.
Pur și simplu nu mai putea. Îi tremurau toți nervii, avea spasme incontrolabile și atacuri de panică chiar și când era singur. La o săptămână de când își dăduse demisia, Diță se transformase dintr-o persoană aparent normală într-un strigoi panicat, cu organul genital suprasolicitat datorită repetatelor tentative eșuate de a-și abate gândurile de la ceea ce cunoștea în privința reptilienilor.
Dar nu mai avea cale de întoarcere.
Văzuse documentele secrete de pe biroul lui Roland și aproape că leșinase în fața tuturor. Mai rău, îl văzuse pe Ioniță lăsându-le pe birou mai devreme, deci suspiciunile lui fuseseră confirmate. Ce a reușit să citească în acele documente îi aduse sănătatea mentală la limită. Nu numai că visul îi fusese confirmat, dar și discuția de pe balcon avea sens acum, iar ce a simțit când Ioniță l-a privit intens fusese într-adevăr o scanare psionică a gândurilor. Aparent toți reptilienii puteau face asta, iar unii mai avansați ar putea s-o facă și de la distanță, invadând chiar și visurile umanoizilor.
Diță își dădu seama că starea jalnică pe care o avea de fiecare dată când venea la muncă a doua zi, după ce avusese o sesiune prelungită de masturbare agresivă acompaniată de filme porno cu cai, cu porci, cu amputați sau cu scatofilie, era și mai accentuată când dădea noroc cu Roland, care părea că îl privește într-un fel în care știa ce făcuse. Mai ales gestul de a-și retrage mâna rapid, ca și cum își dăduse seama că Diță nu se spălase după noaptea trecută îl punea acum pe Roland pe primul loc în lista posibililor reptilieni-naziști-sataniști-masoni-stăpâni-ai-lumii-din-umbre-dar-în-secret-pe-care-aparent-nimeni-nu-îl-aflase-până-la-descoperirea-lui-Diță.
22 aprilie 2016
Simțurile garguiului numit Diță începeau să-l părăsească, diminuându-se din ce în ce mai mult odată cu trecerea zilelor. Nu mai ieșea din casă decât noaptea pentru a își reface stocurile de șervețele, mâncare și sucuri acidulate, mergând până la un magazin non-stop unde vânzătorul se obișnuise deja cu firea lui panicată. Avea nevoie de o doză incredibil de mare de chipsuri pentru a mai putea simți gustul sărat, iar pentru cel dulce îi trebuiau mai mult de cinci batoane de nuga cu stafide și miere. Simțul mirosului îl părăsise de ceva timp așa că renunțase de mult la a mai aerisi camera în care colcăiau o mulțime de gândaci și alte lighioane. De-a lungul pereților din jurul lui erau adunate pungi de excremente, gunoaie și sticle de plastic umplute cu urină. Auzul și văzul erau ultimele rămase în mare parte intacte, deși avea mereu ochii roșii și în urechi se adunase clei de ceară cât pentru zece lumânări.
Singurul lucru pe care îl mai simțea la un nivel hiper ascuțit acum era frica paralizantă ce îl acaparase și devenise felul lui de a fi de zi cu zi. De fiecare dată când dormea avea coșmaruri și la fiecare ieșire din bârlog vedea umbre și auzea șoapte inumane care păreau că-l urmăresc. Iar privirea pe care i-o aruncau așa zișii oameni pe care îi întâlnea în drumul până la magazin era neașteptat de pătrunzătoare, deși se aștepta în mod normal să nu își îndrepte ochii spre el nimeni, fiind mai repulsiv decât orice aurolac sau decât acei drogați care se târau pe aleile întunecate ca niște adevărați zombie. Privirea asta îl înnebunea pe Diță, pentru că o observase la rudele sale, la foștii lui prieteni și pentru prima oară la unii dintre colegii lui de la fostul loc de muncă.
Simțurile garguiului numit Diță începeau să-l părăsească, diminuându-se din ce în ce mai mult odată cu trecerea zilelor. Nu mai ieșea din casă decât noaptea pentru a își reface stocurile de șervețele, mâncare și sucuri acidulate, mergând până la un magazin non-stop unde vânzătorul se obișnuise deja cu firea lui panicată. Avea nevoie de o doză incredibil de mare de chipsuri pentru a mai putea simți gustul sărat, iar pentru cel dulce îi trebuiau mai mult de cinci batoane de nuga cu stafide și miere. Simțul mirosului îl părăsise de ceva timp așa că renunțase de mult la a mai aerisi camera în care colcăiau o mulțime de gândaci și alte lighioane. De-a lungul pereților din jurul lui erau adunate pungi de excremente, gunoaie și sticle de plastic umplute cu urină. Auzul și văzul erau ultimele rămase în mare parte intacte, deși avea mereu ochii roșii și în urechi se adunase clei de ceară cât pentru zece lumânări.
Singurul lucru pe care îl mai simțea la un nivel hiper ascuțit acum era frica paralizantă ce îl acaparase și devenise felul lui de a fi de zi cu zi. De fiecare dată când dormea avea coșmaruri și la fiecare ieșire din bârlog vedea umbre și auzea șoapte inumane care păreau că-l urmăresc. Iar privirea pe care i-o aruncau așa zișii oameni pe care îi întâlnea în drumul până la magazin era neașteptat de pătrunzătoare, deși se aștepta în mod normal să nu își îndrepte ochii spre el nimeni, fiind mai repulsiv decât orice aurolac sau decât acei drogați care se târau pe aleile întunecate ca niște adevărați zombie. Privirea asta îl înnebunea pe Diță, pentru că o observase la rudele sale, la foștii lui prieteni și pentru prima oară la unii dintre colegii lui de la fostul loc de muncă.
6 mai 2016
Neavând de ales, Diță se văzu obligat să iasă din casă în mijlocul zilei, când soarele își făcea simțită prezența cel mai acut. Nici norii nu erau de acord cu această stare a lucrurilor, dar stăteau la locul lor, părând nemișcați și neschimbători. Asta îl făcu pe Diță să îi blesteme pentru lașitatea lor, pentru faptul că soarele avea libertate absolută fix în această zi, când i se terminaseră fondurile și trebuia să meargă la bancomat. În multe cazuri, putea să facă plata online, dar era nevoie și de bani lichizi pentru cel care aduce pizza sau pentru prostituatele care îl vizitau din când în când. Nimic nu-l pregătise însă pentru încercarea pe care avea s-o întâmpine, când fostul său coleg Teddy îi prinse mâneca hanoracului și-l opri din mers.
23 mai 2016
Înlăuntrul sufletului său, Diță fierbea în focurile agoniei, dar obișnuința pe care o căpătase pentru această stare îl ajuta să își păstreze un aparent calm exterior în mersul său către bancomat. Dacă totul ar fi mers conform planului, agonia lui s-ar fi prelungit la nesfârșit și i-ar fi carbonizat orice urmă de fericire din suflet. Intervenția lui Teddy l-a salvat, însă. Așa cum a ajuns să înțeleagă după mult timp, acel eveniment l-a împins în direcția pe care o așteptase toată viața lui.
De cum l-a recunoscut, Teddy a început să-l asalteze pe Diță cu nenumărate întrebări și remarci plictisitoare, dar privirea lui insistentă îi spunea altceva. Telepatic, Teddy încerca să îl hipnotizeze pe Diță, să îl readucă în starea de complezență în care toată omenirea fusese înrobită. Îi simțea puterea de penetrare a mentalului mai puternic decât o simțise vreodată, dar nu voia să se lase posedat așa ușor. Cu toată forța lui își smulse mâna din strânsoarea lui Teddy și îi pocni fața în repetate rânduri, fără să își poată opri ferocitatea. Retrăgându-se uimit, Teddy începu să râdă de el. Nu numai că nu era rănit în vreun fel, forța cu care îl lovise Diță în față fusese atât de mică încât crezu inițial că e vorba de o glumă. Diță încercă să-l lovească din nou, iar Teddy îi evită loviturile cu ușurință, făcându-l să se prăbușească în urma unei tentative de a-l lovi cu ambele picioare în același timp. Impactul cu asfaltul blestemat îi făcu plămânii să se blocheze și deveni amețit de la efortul pe care-l investise în acest act inutil de agresiune. Acum nu mai era un oarecare trecător, invizibil pentru lumea din jur. O grămadă de așa ziși oameni îl înconjurară și unii s-au prefăcut că vor să-l ajute. Epuizat, Diță auzi în ultimele sale clipe de conștiență cum discutau între ei reptiloizaceenii despre faptul că era un caz pierdut, o ființă frântă…
Neavând de ales, Diță se văzu obligat să iasă din casă în mijlocul zilei, când soarele își făcea simțită prezența cel mai acut. Nici norii nu erau de acord cu această stare a lucrurilor, dar stăteau la locul lor, părând nemișcați și neschimbători. Asta îl făcu pe Diță să îi blesteme pentru lașitatea lor, pentru faptul că soarele avea libertate absolută fix în această zi, când i se terminaseră fondurile și trebuia să meargă la bancomat. În multe cazuri, putea să facă plata online, dar era nevoie și de bani lichizi pentru cel care aduce pizza sau pentru prostituatele care îl vizitau din când în când. Nimic nu-l pregătise însă pentru încercarea pe care avea s-o întâmpine, când fostul său coleg Teddy îi prinse mâneca hanoracului și-l opri din mers.
23 mai 2016
Înlăuntrul sufletului său, Diță fierbea în focurile agoniei, dar obișnuința pe care o căpătase pentru această stare îl ajuta să își păstreze un aparent calm exterior în mersul său către bancomat. Dacă totul ar fi mers conform planului, agonia lui s-ar fi prelungit la nesfârșit și i-ar fi carbonizat orice urmă de fericire din suflet. Intervenția lui Teddy l-a salvat, însă. Așa cum a ajuns să înțeleagă după mult timp, acel eveniment l-a împins în direcția pe care o așteptase toată viața lui.
De cum l-a recunoscut, Teddy a început să-l asalteze pe Diță cu nenumărate întrebări și remarci plictisitoare, dar privirea lui insistentă îi spunea altceva. Telepatic, Teddy încerca să îl hipnotizeze pe Diță, să îl readucă în starea de complezență în care toată omenirea fusese înrobită. Îi simțea puterea de penetrare a mentalului mai puternic decât o simțise vreodată, dar nu voia să se lase posedat așa ușor. Cu toată forța lui își smulse mâna din strânsoarea lui Teddy și îi pocni fața în repetate rânduri, fără să își poată opri ferocitatea. Retrăgându-se uimit, Teddy începu să râdă de el. Nu numai că nu era rănit în vreun fel, forța cu care îl lovise Diță în față fusese atât de mică încât crezu inițial că e vorba de o glumă. Diță încercă să-l lovească din nou, iar Teddy îi evită loviturile cu ușurință, făcându-l să se prăbușească în urma unei tentative de a-l lovi cu ambele picioare în același timp. Impactul cu asfaltul blestemat îi făcu plămânii să se blocheze și deveni amețit de la efortul pe care-l investise în acest act inutil de agresiune. Acum nu mai era un oarecare trecător, invizibil pentru lumea din jur. O grămadă de așa ziși oameni îl înconjurară și unii s-au prefăcut că vor să-l ajute. Epuizat, Diță auzi în ultimele sale clipe de conștiență cum discutau între ei reptiloizaceenii despre faptul că era un caz pierdut, o ființă frântă…
24 mai 2016
Trezirea într-un pat de spital l-a surprins teribil pe Diță. Nu știa de cât timp zăcuse inconștient și ultimele lui gânduri fuseseră că nu se va mai trezi niciodată. Totul în jurul lui era ordonat și curat, prea curat pentru a fi pe bune. Hainele sale fuseseră împachetate frumos și așezate pe un scăunel de lângă pat. Paranoia îl lovi când se uită la brațul său drept, care avea un cateter atașat de o venă. Citise într-una din nopțile pierdute în bârlogul său ceva despre oamenii care sunt doctori, cum că de fapt sunt ori cultiști, ori fac parte din rasa șerpilienilor. Totul era explicat în detalii halucinante, iar Diță își jurase că mai degrabă moare într-un incendiu decât să se lase pe mâna șerpilienilor. Unele dintre lucrurile pe care și le-a amintit atunci când a văzut cateterul a fost că șerpilienii au nevoie de sânge uman pentru a trăi vieți mult mai lungi, iar sângele celor care au murit recent era cel mai eficient. Norocul lui Diță a fost că s-a trezit înainte ca aceasta să se întâmple, iar acum avea nevoie de un plan pentru a evada.
25 mai 2016
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu