Se afișează postările cu eticheta neam. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta neam. Afișați toate postările

13 februarie 2017

O posibilă soluție

Hai să îi propunem lui Dragnea să își mai facă o ordonanță, dar de data asta pentru a face doar schimbări în două direcții.

Prima schimbare să se refere la sistemul penitenciar. Mai precis, să își facă condiții de viață la nivel de trai mediu spre burghezie, ca să intre cu toții la pușcărie și să le placă să stea mult și bine așa. Eu aș plăti să știu că oamenii de genul ăsta stau la pușcărie și ne lasă pe noi, restul țării, să ne vedem de treaba noastră. Totul ar fi posibil în urma mobilizării în fiecare zi a cel puțin zece mii de voluntari care să construiască, să repare, să aducă îmbunătățiri penitenciarelor pe care le avem și a încă vreo cinci - șase noi nouțe, pentru ăștia mai boși.

A doua schimbare să fie o serie de investiții și alocări de fonduri, accesarea banilor de la UE și în principiu să se facă rost de bani pentru a inventa un sistem psihotronic complet și absolut, o copie românească de Matrix, în care să fie rulat un sistem de operare numit „Era mai bine pe vremea aia”. Apoi, să îi conectăm pe toți patrioții care doresc, în mod complet voluntar, să își ducă restul vieții în acel simulator. Să îi facă pe toți să retrăiască la nesfârșit acele momente de neuitat, cum ar fi:
- spionatul vecinilor pe vizorul ușii;
- statul la coadă - hobby-ul numărul doi în rândul tovarășilor (pe locul întâi e turnătoria, în mod surprinzător nelegată de domeniul metalurgiei);
- mersul la marșuri / parade care îl preamăresc pe tovarășul suprem;

Dacă apare această OUG în seara asta, cred că în maxim un an se pot atinge amândouă obiectivele propuse de cele două schimbări. Și cred că toată lumea ar fi fericită.

22 septembrie 2010

Ce sec esti!

Ea îşi face baie şi stă acolo de cel puţin o oră. El aproape că a adormit în faţa televizorului, dar încă e conştient. Se aude din baie un strigăt plictisit:
- Bărbate!
Se face că nu a auzit, dar e pregătit să se ridice.
- Bărbate!!! Strigătul e un pic mai tare de data asta.
Cu un glas obosit, dar totuşi cam prefăcut:
- Ce e?
- Vino puţin!
El se apropie de uşă şi o întredeschide:
- Ce e mă?
- Spală-mă şi pe mine pe spate un pic.
Nici o ezitare, nici o nelinişte în tonul lui:
- De ce?

20 decembrie 2009

Lopată

A venit iarna. Se apropie Crăciunul și Anul Nou. Nimeni nu mai are bani de cheltuit, mai ales pe distracții.

Trezit de dimineață, cu noaptea în cap la ora 10, merg să mă tund, la frizeria unde e Florian Țiganul, frizerul preferat al unui alt purtător de nume al plantelor frumoase, dar mă tund la o domnișoară. Nu mai știu, dar cred că până acum n-am mai întâlnit o frizeriță mai amabilă, motiv pentru care las 5 lei pe nevăzute într-un buzunar.

Treaba pe care o am pare simplă, mai ales acum după ce sunt tuns și mă simt bine. Două lopeți și de restul anti-gel. Bricostore mai întâi, e o mică aglomerație, dar nu se simte agitație și pare chiar intim să te plimbi printre raioane cu restul oamenilor. Trecem la Cora, dar nici aici nu vedem urmă de lopeți.

Cartierul 23 august, plin de service-uri auto și depozite de materiale de construcții. Dacă nu suntem atenți, or să ajungă să fie mai multe firme decât case aici. Turul cartierului se face rapid și ultima oprire e străjuită de doi lei deghizați în câini. Lei jucăuși.

Direcția nouă: Selgros Pantelimon. Panica de cumpărături la un loc cu restul lumii, după cum se pare aici, mă grăbește și nu am decât să ies și de-aici. Singurul mod de a ieși era pe la casele de marcat și eu zbor pe lângă una ca și cum pierdeam autobuzul. Deja, cu noua tunsoare, frigul parcă se simțea din ce în ce mai puțin.

Oborul este un loc fascinant. În primul rând, locul meu de parcare este exact la intrarea în târg. În al doilea rând, toate acoperișurile improvizate ale barăcilor sunt cu aproape un cap mai jos decât mine, deci plimbarea mea scurtă printre tarabe îmi impregnează o temporară panică de a nu fi drept.

- Ce să faci cu aia, să te întorci la mine cu ea ruptă? Ia de-aici din aluminiu sau din fier, cum trebuie să fie o lopată.

Aluminiul, se pare, este foarte scump: "60 de lei, dar e 70 la alții."
- Bine atunci, să fie în continuare.
În ultimul rând, Oborul este plin de voci. Mai plin ca tot ce am văzut până acum. O voce spune alteia că tramvaiele nu mai merg pe-aici. Eu am mers de la semafor până la târg în spatele unui tramvai. Și când am ieșit, tramvaiul venea iar din spate.

Adevărata panică nu începe decât atunci când intri în pas lent la Kaufland și ajungi să fugi spre ieșire și constați că nu ai pe unde. Sunt prins într-o capcană a nesătulilor. Cozile de oameni și cărucioare sunt ca niște rădăcini de copaci, care s-au extins peste tot și nu poți să treci decât dacă îi deranjezi pe codași. Unii chiar au pe față expresia celebră de parcă ar zice ca pe vremuri: "Pe aici nu se trece!". Oprit și panicat, soluția îmi vine când mă gândesc la vomă. Tot ce bagi în gură, iese tot pe gură. Așa că ieșirea este de fapt intrarea, iar navigatul printre raioane, după paravane și pereți care despart începutul de restul magazinului, mă aduce iar la zăpadă.

Zăpada asta e ciudată. Plăcută văzului, urâtă de celelalte simțuri. Zăpada mă face să mă gândesc la legile universului, pentru că îmi arată cum stau lucrurile. Zăpada nu vrea să fie lopătată, nu va fi lopătată.

Mereu am fost un pic confuz în zona Ghica, așa că merg după amintiri și le văd înaintea mea ca pe niște pași care trebuie făcuți pentru a scăpa cu bine. Mă enervează parbrizul, este murdar și mă murdărește și pe mine.

Niciodată n-am auzit muzica de la radio ca acum. Cel mai surprinzător că volumul dat spre maxim îmbunătățește chiar și melodiile care altfel te-ar enerva. Cum ar fi orice de la Bon Jovi. Parcarea în Carrefour este plină, rău. Unele locuri sunt blocate de munțișori de zăpadă jegoasă, dar locul meu este perfect pentru că-mi permite să las un pic mașina în stradă și tot să fie loc destul ca să treacă altele.

Cel mai ciudat este că, în mintea mea, șansele de a mai găsi ceea ce caut par să fie la fel ca și la început. Adică mari și foarte probabile. Surprinzător, situația în magazin este aproape bună. Parcarea era ca un purgatoriu, care m-a împins în ceea ce părea a fi o altă capcană. Drumul înapoi spre mașină este chiar liniștit, mai ales că sunt conștient de alunecușul format din asfalt, zăpadă topită și talpa de cauciuc a bocancilor.

Praktiker și Metro. Voluntari. Parcare cu care sunt familiarizat și puțină lume. Puține mașini. Printre raioane abia dacă vezi vreo persoană fizică. Suntem intruși într-o lume a facturilor și a declarațiilor. Deși este una dintre cele mai vechi, Praktiker are cea mai ciudată organizare a mărfurilor. Ieșirea mă face pentru prima oară să mă simt un pic dezamăgit. Aș fi vrut să cumpăr orice, dar n-avea rost. Metro e ceea ce a fost mereu: un loc unde intri cu card. Cam la fel ca și cu aluminiul din Obor, Metro este prea fandosit pentru binele meu.

Drumul cel mai frumos din tot Bucureștiul vizitat de mine în acea dimineață a devenit Centura. Liber și fără orice semn de zăpadă pe asfalt. Parbrizul mă enervează, mă murdărește și pe mine cu murdăria lui.

Din loc în loc, ochii mei scanează orice obiect în orice vitrină a oricărui magazin pe lângă care trec în viteză. Parchez. Sunt acasă. Mă gândesc deja să-mi iau lopată diseară, cu unii dintre tovarăși. Unii, pentru că alții sunt ori plecați, ori... plecați în pula mea de cetățeni.

10 decembrie 2009

McDobre's




















Nu-l cunosc, dar merită să fie promovat, acest vajnic purtător al numelui neamului, care nu numai că pare, dar se și vede că o duce bine. O fi mai bun ca SS (șaorma Socului)?

7 decembrie 2009

Băsescu za de lanțuri de parcă învinge o Ană a lui Manole, folosită ca fundație bine și împatriciuită.

6 decembrie 2009

Moș Niculaie

Moș Niculaie vine cu un nou președinte pentru România. O fi bine, o fi rău... dacă ar fi regula moșului, am merita ceea ce vom primi. Vă simteți bine?

23 octombrie 2009

La volan

Dacă în loc de absurda și deloc conformă cu realitatea lege privind condusul mașinii după ce ai băut alcool ar fi un nou tip de legislație?

Oricine știe care e numărul de beri / pahare de vin / alte băuturi maxim pe care îl poate bea și apoi să mai poată fi și apt de condus. Dacă s-ar introduce următorul plan: 1. Mergi la doctor; 2. Faci un test care să determine exact cantitatea maximă de alcool pe care poți să o bei și să nu îți afecteze abilitatea de a conduce; 3. Îți iei pe un fel de carnețel o ștampilă și scrie doctorul că s-a făcut testul, iar X este cantitatea maximă de alcool pe care ai voie să o bei; 4. Testul ar fi valabil să zicem pentru 6 luni; 5. După doctor, te duci direct la petrecerea unei cunoștințe de-ale tale și poți să bei, să dai noroc, chiar să ții un toast și să fie cu ceva alcoolic, nu cu șampanie pentru copii; 6. Pleci spre casă și pe drum te oprește poliția, faci testul cu el și îți verifică pe carnețel, ești la limită dar n-ai depășit; 7. Mergi în continuare acasă și dormi liniștit.

Legea nu e niciodată corectă pentru toți, dacă ne bagă pe toți în aceeași oală.

28 iulie 2009

Criza, da' nici chiar asa!

Domnule Copos!

Nu v-ar fi rusine de neobrazat ce sunteti!

Pai cum se justifica domne pretul pentru abonamente din sezonul asta? O fi criza, or fi probleme la echipa, dar ce vina au suporterii? Dupa cum se stie, galeria Rapidului a fost intotdeauna la datorie si pe teren propriu, si in deplasari.

Acum in loc sa faci mai multi bani din pretul dublu al abonamentelor o sa faci mai putini bani, pentru ca mai mult de jumate din fostii abonati vor renunta sa mai vina pe teren. Din 30 de lei, o saritura la 60 de lei pentru peluza e ca si vorba aia : "Azi furi un ou, maine un bou!".

N-ar mai veni si ziua in care sa pleci de la noi, muistule! MARS!

10 iulie 2008

Fotbalul romanesc...

... e la pamant! Ca si invatamantul, ca si salariile, ca si bunele maniere, etc.

Sapunaru a fost vandut cu un pret record de 6 milioane la FC Porto! Uau! Dani Coman pleaca si el cel mai probabil... O sa fie Rapid ciuca batailor!

La Bac s-a copiat pe rupte, ca si pana acum. Toata lumea e socata ca s-au dat bani mita pentru profesorii care supravegheau copiii la bac... Mereu a fost asa! Se da, pe langa mita asta chiar si o suma de bani pentru "protocol" sa aibe ce bea si manca profesorii in timp ce elevii copiaza sau nu. La sport se joaca fotbal in loc de probele normale...

16 iunie 2008

Euro 2008

Nu sunt eu mare microbist, dar la editia asta in care ne-am calificat in grupe parca am fost mult mai interesat. Nici macar nu stiu care sunt toti jucatorii si nici nu prea ii cunosc daca imi zice cineva de ei. Pentru mine, generatia de aur a fost singura care mi-a ramas in minte si puteam sa recunosc oamenii de baza din echipa. Acum doar cativa au nume importante, poate pentru ca sunt mediatizati sau pentru ca imi place mie cum joaca. Chivu, Mutu, Daniel Niculae, Dani Coman, Lobont, Contra, Rat si ceilalti. Imi place ca avem din nou o echipa cel putin la fel de buna ca cea din 2000. Chiar daca nu au avut rezultate foarte satisfacatoare si sansele noastre de calificare sunt cam mici, e totusi bine. E bine ca au jucat impresionant de bine ai nostri, ca s-au descurcat in grupa mortii si nu au pierdut nici un meci din cele doua jucate pana acum.

Abia astept meciul cu Olanda. Unii zic ca o sa-i batem, altii ca facem egal, altii ca o sa ne umileasca mai rau decat ce le-au facut Frantei si Italiei. Eu sper la o calificare meritata. Chiar daca ne bat cu 2-0 si face Franta cu Italia egal 0-0 si reusim cea mai slaba calificare posibila, tot e bine. Tot am facut ceva mai bine decat francezii sau italienii.

Ma uit la meciuri cu un interes iesit din comun si chiar sunt entuziasmat la orice faza si n-a mai fost asa de mult, de cand eram inca prin generala si jucau Hagi si toti ceilalti. Parca nu mai au aceeasi valoare pentru mine jucatorii astia noi cum au avut-o Hagi, Lacatus, Stelea, Adrian Ilie, Moldovan, Dorinel Munteanu si ceilalti. Nu mai vezi goluri spectaculoase de la 30 de metri cum reusea Hagi. Abia ne chinuim sa inscriem din penalty-uri dupa cum pare, acum. Si totusi e o imbunatatire.

Hai Romania!

26 septembrie 2007

Manelist.... Houser...?

Aproape toti manelistii au devenit houseri.

Cei care au ramas manelisti sunt probabil mai integri decat cei care au facut pasul, dupa parerea mea. Macar asta arata ca ei nu ascultau manele doar pentru ca asa e smecher si pentru ca toata lumea (din anturajul lor) asculta asa ceva. Manelistii care au ramas manelisti sunt de preferat decat manelistii reformati in houseri.

Ce arata asta despre noii houseri din .Ro? Sunt niste ignoranti, fara vreun respect pentru valorile morale ale societatii, nu neaparat din Romania (care a pierdut multe in ultima vreme), dar din toata lumea. Probabil pentru un asemenea specimen de houser ecologia, politetea, respectul si altele sunt doar niste motive de suparare pe cine incearca sa i le "impuna" si le raspund cu injuraturi. Nu ati observat o schimbare in atmosfera din RATB ultima vreme? Inainte mai intalneai un mic grup de manelisti cu telefonul la maxim pe cea mai noua si enervanta manea, dar azi intalnesti numai "freze" in dungi cu telefoanele date la maxim cu cel mai nou si (care devine eventual iritant) mix al vreunui DJ.

Imi bag pula in ei de fakeri!

Si mai grav e ca si altii incep sa ii copieze!
Vechii "cei mai mari rapperi de care n-a auzit nimeni" si rockerii cu impresii de "emo" au devenit houseri treptat. Rar daca mai vezi vreun rapper cu haine largi si sepci pe cap sau vreun rocker cu plete si plin de articole metalice pe fata si in alte parti, cu haine negre...

Si eu ce sunt? Nici nu ma intereseaza cum sunt catalogat, desi tocmai asta si nu doresc, sa fiu catalogat drept houser, rocker sau rapper.

Imi place sa cred ca sunt un neconformist docil!