Nu sunt eu mare microbist, dar la editia asta in care ne-am calificat in grupe parca am fost mult mai interesat. Nici macar nu stiu care sunt toti jucatorii si nici nu prea ii cunosc daca imi zice cineva de ei. Pentru mine, generatia de aur a fost singura care mi-a ramas in minte si puteam sa recunosc oamenii de baza din echipa. Acum doar cativa au nume importante, poate pentru ca sunt mediatizati sau pentru ca imi place mie cum joaca. Chivu, Mutu, Daniel Niculae, Dani Coman, Lobont, Contra, Rat si ceilalti. Imi place ca avem din nou o echipa cel putin la fel de buna ca cea din 2000. Chiar daca nu au avut rezultate foarte satisfacatoare si sansele noastre de calificare sunt cam mici, e totusi bine. E bine ca au jucat impresionant de bine ai nostri, ca s-au descurcat in grupa mortii si nu au pierdut nici un meci din cele doua jucate pana acum.
Abia astept meciul cu Olanda. Unii zic ca o sa-i batem, altii ca facem egal, altii ca o sa ne umileasca mai rau decat ce le-au facut Frantei si Italiei. Eu sper la o calificare meritata. Chiar daca ne bat cu 2-0 si face Franta cu Italia egal 0-0 si reusim cea mai slaba calificare posibila, tot e bine. Tot am facut ceva mai bine decat francezii sau italienii.
Ma uit la meciuri cu un interes iesit din comun si chiar sunt entuziasmat la orice faza si n-a mai fost asa de mult, de cand eram inca prin generala si jucau Hagi si toti ceilalti. Parca nu mai au aceeasi valoare pentru mine jucatorii astia noi cum au avut-o Hagi, Lacatus, Stelea, Adrian Ilie, Moldovan, Dorinel Munteanu si ceilalti. Nu mai vezi goluri spectaculoase de la 30 de metri cum reusea Hagi. Abia ne chinuim sa inscriem din penalty-uri dupa cum pare, acum. Si totusi e o imbunatatire.
Hai Romania!
Un comentariu:
hmm...te cam inseli...ce te face sa crezi ca ai fi singurul care stie melodia aia?...am si uitat de blogul asta... daca vrei sa vezi blogul meu adevarat intra .. http://blog.360.yahoo.com/blog-U4uF4hIzbq4Z.MrCJg1joLRQZWSBEA--?cq=1&_login=1
aici...astept comentarii acolo
Trimiteți un comentariu