Ea este fata pentru care am fugit pana la mare, singur. Si singur m-am si intors. Cu ea langa mine. Nu stiu cum sunt altii, dar eu cred ca toti avem o fata / baiat din liceu sau din timpul liceului pe care mereu i-am dorit, i-am visat, i-am tinut in minte si nu i-am uitat niciodata.
Si cand m-am apucat sa scriu ce scriu aici, mi-am adus aminte de melodia de la ATB - Let you go. Unii imi spun sa o dau dracu, altii imi spun ca sunt prea fraier daca tot incerc, altele imi spun ca e bine daca incerc, dar m-am hotarat: nu mai incerc nimic.
Poate m-or fi influentat unii sau altii, poate pare un cliseu, dar asta simt eu acum. O sa raman cu melodiile mele si macar o sa fiu sigur de ceea ce simtim si eu si ea. S-au intamplat multe in ultima vreme si iar am ajuns de la entuziasm la cedare. Si cedez. E ca un joc, pe care la inceput il joc cu placere, apoi, pe masura ce timpul trece, incepe sa devina frustrant, pentru ca nu mai se termina. Si acum am inteles: uneori poti sa-l termini cand vrei tu, dar inseamna ca ai pierdut.
Acum singura mea intoarcere la acele sentimente placute de la inceputul jocului ar fi daca ea ar reincepe jocul si ar face sa se termine in asa fel incat sa nu piarda nimeni. Deocamdata, ramane asa...
Am pierdut
