Senzatie...

Te loveşte direct în străfundul minţii. Nişte cuvinte spuse la supărare îţi dezvăluie atât de multe şi începi să vezi ramificaţii în toată existenţa ta, încât rămâi fără... cuvinte.

Mai întâi te gândeşti să pleci. Aşa că te ridici şi îţi mişti cadavrul departe de locul unde totul a devenit clar. Suspiciunile şi gândurile cele mai negre te trag în jos şi te ţin de picioare, dar te mişti. S-a vorbit despre orice, numai despre adevăr nu. Tot ceea ce s-a zis a fost suficient, însă, pentru că au fost necesare doar două cuvinte, pe care le prinzi dintr-un discurs grăbit. Certurile au ceva bun în ele, pentru că te fac să fii mai atent, mai lucid. Şi apoi, după ce eşti pregătit, te doboară.

Nişte cuvinte spuse la supărare îţi arată omul în adevăratul sens al cuvântului.

Cea mai neagră şi mai urâtă energie m-a atacat acum. Ce pula mea fac? Nu există scăpare, pentru că totul este în mintea mea, în mine, în tot ceea ce mă reprezintă. Am devenit imaterial, un demon. Începe durerea.

E intensă şi chinuitoare, aproape ca o tortură. Bariera psihicului este distrusă şi începi să te simţi rău fizic. Te doare gâtul şi pieptul ca şi cum durerea o aveai de când te-ai născut. Şi apoi te gândeşti că e chiar aşa, de când te-ai născut, numai că minciunile şi prefacerile te-au ţinut anesteziat. Involuntar, voluntar, suspini şi simţi cum ochii devin din ce în ce mai umezi, până când nu mai vezi clar. Nu clipeşti, nu te ştergi.

Totul pare a fi o glumă proastă, un coşmar, un joc pe l-ai jucat încă de la început şi acum că s-a terminat, eşti tâmp. Eşti un străin printre străini. Eşti singur.

Nişte cuvinte spuse la supărare... te-au posedat.