Ameţit rău şi foarte obosit, dau drumul la televizor. Patul ăsta mare era acum prea mic pentru mine, pentru că stăteam ca pe o trambulină, iar piscina mea era cutia magică plină de imagini în mişcare din faţa mea. Oare câţi au văzut televizorul aşa cum îl văd eu acum? Totul pare să aibă sens, chiar şi o telenovelă proastă sau un film ieftin. Atunci când eşti în filme, să te uiţi la filme!
Era un film care la prima impresie parcă nu era de luat în serios. Am crezut că înţelesesem care e ritmul filmului, până am rămas surprins de o scenă. Apare tatăl personajelor principale, care părea să fie genul ăla de om sever şi autoritar: Donald Sutherland. Acum nu mai eram pe o trambulină. Eram camera de filmat care înregistra nu numai imaginile, ci şi ideile şi sentimentele transmise de actor. După ce am crezut că am terminat de înregistrat, m-am gândit:
Un actor adevărat îi bagă pe toţi în filmele lui. Oamenii normali văd ceea ce le arată actorul. Dar cum îi vede actorul pe oamenii normali?!?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu