Nu mai vreau câte puțin din nimic. Nu mai cred orice mi se spune. Nu mai am răbdare când îmi dau seama că sunt prostit pe față. Nu mai îmi place să aștept. Nici nu mă mai grăbesc. Nu mai las de la mine. Nu mă mai abțin când vreau să spun ceva. Nu mai am respect pentru nimic acolo unde nu sunt respectat. Nu, nu, nu, nu, nu, nu, nu.
Cam mulți de nu mă încearcă în ultima vreme, dar eu încerc să îi resping cu din ce în ce mai puțină hotărâre. S-ar putea numi maturizare, dar vine cu un pachet prea mare de limitări ca să o accept. Și totuși, unele le-aș adopta, măcar să fiu sigur că ies intact din orice situație în care am pierdut în trecut.
Însă există un anume nu, pe care-l voi urma în weekend-ul următor:
Capitolul 1Recrutul
La început, s-a crezut că era vorba de un atac terorist. După ce s-a întâmplat însă la evenimentul de comemorare al victimelor, unde se adunaseră toate rudele decedaților, nimeni nu mai știa ce să creadă.
Apăruse o confuzie în mințile oamenilor. Nimănui nu-i putea veni a crede că se poate ajunge la un asemenea nivel de răutate, încât să fie omorâte rudele rămase în viață ale tuturor oamenilor care de asemenea fuseseră omorâți într-un presupus atac terorist.
Nici un supraviețuitor. Totul fusese organizat perfect.
Lumea era încă netulburată, totuși.
Jim nu era unul de-al lor. Fusese recrutat cu puțin timp înainte de primul ritual. Organizația care dăduse de el părea să știe tot ce făcuse acesta de-a lungul întregii sale vieți. Era precaut din fire, dar acum toți senzorii îi erau setați pe atenție maximă. Se gândea că probabil ăsta era și motivul pentru care Organizația alesese să-l recruteze, în loc să îi facă ceva mai sinistru decât fusese el vreodată capabil să le facă victimelor sale.
Da, Jim este un criminal. Ajunsese la gloriosul prestigiu de a fi vânat de mai toate agențiile lumii, undeva în topul celor mai căutați criminali în serie din toate timpurile.
Pregătirea pentru licență are un mers anevoios. Dar merge. Cel mai ciudat e că deși dorm mai mult, stau în casă mai mult, mănânc când am chef și nu trebuie să mă trezesc zilnic de dimineață ca să mă duc la muncă, totuși sunt mai obosit. Sau poate e lene. Oricum, mersul pregătirii mi-l fac singur greu, nu e nimeni altcineva de vină.
I had a dream. It was that one dream that you have just before waking up. And I always get fooled by what happens in it. Somebody was waiting for me, telling me to hurry up. I was looking for my shades. Drawer after drawer, bookshelf after bookshelf, I kept looking for those shades, even though I had a weird feeling about them. Just before waking up, they were in my hands and I was ready to put them on.
Now I was awake... but I didn't open my eyes yet. I knew I didn't have those shades anymore. I said goodbye to them a long time ago...
Acum că am absolvit, am chef de aventuri și de relații. În schimb, sunt presat ca jambonul de pui să dau licența. Ce e mai interesant și cere detalii? Faptul că am spus tâmpenia aia cu jambonul de pui sau faptul că trebuie să dau licența?
Faza cu jambonul e un inside joke care a pornit de la o etichetă a produsului menționat, pe care scria: Jambon presat de pui. Multe întrebări se revarsă peste mintea mea atunci când mă gândesc la eticheta asta:
- De ce îl presează puiul pe jambon?
- Ce a făcut jambonul ca să fie presat de pui?
- Cum îl presează puiul pe jambon?
- Îi datorează bani puiului acest jambon?
- Dacă puiul îl presează pe jambon, atunci ce face jambonul în privința asta?
În fine. (A. spunea mereu În fine atunci când nu-i convenea ceva)
Pe 22 dau licența. De fapt, examenul, că nu e chiar o licență. Sau e licență, dar nu fac proiect de licență. Mai sunt 16 zile și încă nu m-am apucat de învățat.
El, un gherțoi cu mâna dreaptă-n ghips. Pe stânga o leagănă pe lângă corp de parcă ar ține cu ea de o găleată. Vine dinspre magazinul Unirii și pășește agale ca un veritabil boss.
Ea, cu telefonul la ureche și puțin grăbită. Vine către magazinul Unirii, pe niște tocuri semi-înalte, fără să fie foarte atentă la restul lumii.
Se intersectează.
De la unul din ei cade o sticlă de zero cinci de apă. În dreptul lor era o femeie cu un copil într-un cărucior, la cerșit. Se opresc amândoi și se uită în urmă unul la altul, apoi la sticla de pe jos. Nu se citește decât confuzie pe fețele lor, de parcă niciunul nu știa a cui era sticla sau ce se întâmplase exact.
Niciunul nu o mai ridică.
Au văzut oare cerșetoarea?
Dacă acum ceva vreme marea scofală era să îți faci magazin de etno-botanice, iată că a venit vremea pentru o nouă modă: site-uri care îți fac rost de reduceri și promoții la tot felul de prostii.
Iată un exemplu de promoție, văzută pe televizoarele de pe peronul unei stații ale transportului în comun din subteranul bucureștean: "Cu numai 10 ron, te plimbi cu limuzina din Piața Constituției până în fața clubului [Nu dau nume]. Bonus un cocktail gratuit și o reducere de 30% la o oră de biliard! Preț inițial 30 ron!"
Nu e o reproducere fidelă 100%, dar informația esențială e aici.
