9 septembrie 2011

Calauza

Un film vechi, plictisitor pentru mulți. Regizorul are un nume important, dar mai mult pentru cunoscători. Și totuși are un farmec pe care nu l-am mai văzut în vreun film decât foarte rar.

Să facem în așa fel încât tot ce-am plănuit să devină realitate. 
Să-i facem să creadă. 
Și să râdă de propriile lor pasiuni.
Pentru că tot ce numesc ei pasiune este, de fapt, o anume energie emoțională produsă de frecarea sufletelor lor cu lumea exterioară. 
Și, ce-i mai important, să-i facem să creadă în ei înșiși. 
Să fie neajutorați ca niște copilași, pentru că slăbiciunea e o minune iar tăria e un nimic. 
Imediat după naștere, omul este fără putere și moale. 
Când moare, este rigid și insensibil. 
Când un copac este în creștere, este fragil și elastic, dar când e uscat și rigid, el moare. 
Rigiditatea și tăria sunt însoțitorii morții. 
Elasticitatea și slăbiciunea sunt expresii ale prospețimii vieții. 
Pentru că ceea ce s-a rigidizat nu învinge niciodată.

Niciun comentariu: