7 martie 2012

Parfum

Sunt unele fețe pe care le recunosc în metrou, ale oamenilor care merg zilnic spre muncă, la fel ca mine. Fără nume și fără identitate pentru că nimeni nu face cunoștință cu nimeni. Corpul meu stă pe un scaun, tolănit, dar mintea este parțial absentă, scufundată în muzica pe care o ascult. Deodată, mirosul parfumului ei îmi distruge armonia. Ochii se trezesc din amorțeală și încep să caute printre statuile vii din jurul meu. Era o ea, alături de al ei.

Pentru mine, parfumul a fost mereu aliatul care îmi șoptea mici minciuni pe care le credeam cu toată ființa.
   
     - Nu mai există un zid... sau poate e doar o mică bordură, hai... îmi spunea, făcându-mi semn să mă apropii.


Parfumul e un aliat, dar nu mereu unul sincer.
Trimiteți un comentariu