15 septembrie 2009

La un meci oarecare

Meciul începe seara și la poartă deja este aglomerație dinainte să se întunece. Vezi în mulțime tot felul de oameni, de la suporteri bătrâni care nu pierd nici un meci, până la cei care fac parte din vreo grupare, cu steaguri și bannere ce vor fi folosite pentru ceea ce se numește coregrafie. Tu poți fi oricare dintre aceștia și nimeni nu te judecă greșit. Nu e ca la un concert sau o oarecare aglomerație în metrou, când ești mereu în alertă să nu îți fure cineva din buzunare sau din geantă. Aici ai încredere aproape în toți ceilalți și știi că, dacă s-ar întâmpla să se fure ceva, ești înconjurat de mulți prieteni care vor sări să te ajute și făptașul ar fi prins imediat. Pe stadion te simți ca și cum faci o diferență. Și chiar faci, pentru că ceea ce faci tu și ceilalți de lângă tine va fi văzut de o țară întreagă, mai ales dacă nu faci bine.

După ce se dă fluierul de start, galeria deja este încălzită și încep să se audă cântecele carecteristice fiecărei echipe, deși unele sunt copiate după altele. Aceste cântece par mai mult a fi de război sau de revoluție decât de susținere. Noi fiind bucureșteni, îi considerăm pe ceilalți suporteri a fi „țărani” și „desculți”, fiindcă sunt din provincie. Echipa noastră se descurcă însă mai prost decât ne-ar veni să credem. Torțe încep să se aprindă, mai ales că ceilalți suporteri încep să ne provoace și totul pare că va merge într-o singură direcție. Meciul este întrerupt. După 5 minute, totul revine la normal, dar noi deja plecăm spre casă.

A doua zi, presa are ce să scrie. Însă presa n-a avut niciodată parte de o observație participativă, ca să scrie corect. Se inventează victime cu capete sparte și tot felul de leziuni și așa galeria noastră devine o adunătură de huligani.

Niciun comentariu: