Acum că e din nou singur, acasă, se surprinde gândindu-se la ceea ce s-a întâmplat ca şi cum ar fi vorba de ceva care a avut loc de demult. Cu greu şi-a amintit numele restaurantului, a mâncării, discuţiile avute cu ea, plecarea şi despărţirea.
Latura asta a lui nu prea face faţă la trecerea timpului, care nu s-a mişcat niciodată aşa de încet. Şi cum nu mai poate să funcţioneze decât prin această latură, tot ceea ce mai poate să simtă este durerea dorului. Ştie de pe-acum că mâine nu va putea să meargă la muncă. Mintea goală, inima copleşită. De obicei era invers: multe gânduri şi idei, care pot fi asemănate cu spam-ul de la email şi nici un sentiment în inimă. Numai dacă ar fi dus direct mâna la piept ar fi simţit bătaia rară a motorului invizibil ce-l ţinea în viaţă. Şi cel mai greu e să porneşti un motor care n-a mai fost folosit de mult.
Acum că e din nou singur, acasă, e singur.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu