Pace pe scenă.
Uneori dansam împreună. Muzica rula în continuare... şi nu era pace dacă nu dansam împreună. Am început să mă obişnuiesc să dansez cu... cineva. Toată pregătirea mea se dăduse peste cap, pentru că a trebuit să mă adaptez unui nou fel de dans. Şi totuşi, adaptarea nu a fost completă. Stilul acela bizar de dans nu îmi pria prea bine.
Dansurile împreună s-au făcut din ce în ce mai rare, încât mi-am pierdut tot ce începusem de mult să pierd din adaptare. Acum e doar o amintire dulce-acrişoară, pe care o să o păstrez pentru totdeauna. Cred.
Pentru mine, faptul că nu vroiam să renunţ la adaptare a devenit inutil, căci se ajunsese la punctul în care nu mai rămăsese nimic de pierdut. Aşa că n-am renunţat, dar nu mai aveam la ce să nu renunţ. Dansul meu a revenit la parametrii pentru care eram dinainte pregătit.
E pace pe scenă.
2 comentarii:
O sa vina si ziua in care vom vorbi, fara sa fie nevoie sa ne grabim.
Îmi pare rău pentru offtopic.
Astăzi am aflat de tine şi este cea mai tristă zi de bloggeriţă, am crezut mereu că nickul meu este original şi nemaivăzut.
:(
Trimiteți un comentariu