Cu capul inainte

Niciodată nu m-am simţit bine când mă gândeam să sar cu capul înainte într-o piscină. Sar în piscină, nu mi-e frică de sărit, dar niciodată cu capul înainte. Mişcarea asta, poziţia pe care o iei, paşii care trebuie parcurşi... sunt teren neexplorat pentru mine. De fiecare dată când sunt la o piscină încerc să trec peste problema asta şi să învăţ puţin câte puţin cum se face. Mă gândesc prea mult la tot felul de tâmpenii şi nu fac niciodată progres. Aşa că fac un pas înapoi şi mă uit la ceilalţi cum sar, fără reţineri, fără inhibiţii, şi îmi pare rău că nu sar şi eu.

Nimic nu se compară cu săritul în piscină cu capul înainte. Ai mai fost în apă, ai intrat în piscină în multe feluri, dar chiar nimic nu se compară cu senzaţia pe care o ai când faci primul contact cu apa şi, cu palmele lipite ca la rugăciune, îţi deschizi singur calea pentru a te scufunda pe deplin în ea. Apoi descrii un arc de cerc perfect pe sub apă şi revii la suprafaţă. Totul se simte diferit. Apa e mai blândă, mai uşor de înţeles. Toţi muşchii îţi sunt agitaţi de o stare euforică şi tu crezi că vor să mai sari din nou.

Acum că ai sărit tu, cu capul înainte... ştii că altcineva nu vrea să sară ca tine, cu capul înainte.

:(