21 decembrie 2010

Partea a doua

Nu e ceva pe care îl poţi explica. Pentru mine nu a fost niciodată vorba de caterincă sau de "Hai că e marfă!". Trebuie să treci prin asta chiar tu, ca să înţelegi care e, de fapt, faza.

Ajungi în sfârşit la metrou şi parcă îţi vine să crezi că nu meriţi încă să scapi aşa uşor. E o senzaţie ciudată, când ai îndurat atâtea prin frig şi pustietate, să stai pe peron aşteptând metroul. Te simţi ca în scena aia din Nu-Ştiu-Ce-Film-De-Război în care îi scot soldaţii americani pe evreii schilozi din lagăre şi era panică să nu le dea prea mult de mâncare, pentru că ar fi mâncat până ar fi plesnit, la propriu. Parcă nu vrei nici tu să plesneşti de la prea multă căldură şi comoditate, aşteptând pe o bancă, cu geaca descheiată.

Trecerea de la mediul ăla propice vieţii înapoi la iarna de afară n-are cum să nu te ia pe nepregătite. Cum poţi să te pregăteşti pentru a îndura frig şi vânt? Nu ai decât să rezişti şi să aştepţi maşina de la RATB să apară mai repede, ca să te ducă un pic mai aproape de casă. Te gândeşti numai la frig. Sunt şi alţi oameni în staţie, toţi aşteaptă ultima maşină din seara asta. Animalele sălbatice nu stau în frig, dacă nu sunt adaptate la temperaturile astea scăzute, iar oamenii nu sunt nicidecât adaptaţi pentru aşa ceva. Primii oameni erau nomazi, se plimbau după cum era vremea şi după ce găseau de mâncare. Normal că a fi mereu într-un mediu plăcut şi a avea mereu mâncare, deşi erai în mişcare, a dat naştere mitului Paradisului.

Omul îndură greutăţile elementelor pentru că s-a oprit. Era mai comod să-şi facă adăpost şi haine groase, decât să meargă în continuare. Ne-am civilizat, pentru că am vrut să fim mai comozi, să stăm şi să muncim. Muncim ca să fim comozi. Un bătrân tuşeşte în spatele meu, de parcă vrea să-mi spună că "Asta e!". Stai aici şi îngheţi, alături de alţi oameni, urmaşi ai comozilor care s-au oprit de demult şi au renunţat la Paradis, pentru ce?

Ajungi acasă la căldură şi te bagi în pat, dar nu înainte de a mai vedea ce mai e pe Net; mai vorbeşti cu oameni pe care îi cunoşti sau nu, de prin toată lumea; vezi ce mai e la televizor întins în pat, cu o farfurie de mâncare încălzită la cuptorul cu microunde; pui telefonul mobil la încărcat şi ştii că te va trezi de dimineaţă la ora 7 si 20, ca să pleci la muncă; înainte să adormi, te speli pe dinţi ca să îţi miroasă gura plăcut, după ce ai mâncat atât de bine... Cine naiba are nevoie de Paradis?
Trimiteți un comentariu