16 decembrie 2010

Club Review: Atelierul de Productie

Metroul de la Timpuri Noi te lasă undeva care te face să crezi că mereu eşti în spate, şi trebuie să ajungi în faţă. Şi în faţă mergi spre direcţia Mihai Bravu. În timp ce în gând încerci să îţi povesteşti ce se întâmplă, ca să ştii mai apoi ce să zici, te dai pe un gheţuş pe care îl întâlneşti pe drumul ăsta şi nici nu îţi dai seama că ai ajuns la Atelierul de Producţie. Începutul trip-ului parcă îl ai la sfârşitul lui, de fapt.

    Când îţi aminteşti.

Desenele ciudate de pe pereţi, care de fapt nu sunt aşa de ciudate, îţi dau impresia că o să vezi ceva mai special înăuntru, în timp ce urci scara în spirală. O proiecţie de desene ciudate şi scurte are loc momentan; nu ştii încă ce să înţelegi din ce vezi. S-a terminat până te prinzi şi tu. Nişte muzică începe să îţi ocupe din ce în ce mai multe locuri între gânduri, până când ajungi să îţi fie greu să te concentrezi la altceva. Pare a fi de pe alte meleaguri.


De aici pleci în iarnă. Acum mergi spre Mihai Bravu, să iei metroul. Gândurile tale sunt agitate, după ce-ai tras în tine de acolo şi chiar şi când ai ieşit. Mersul tău e pus pe automat... până când... îţi dai seama că mergi pe o stradă complet pustie. Maşini abia trec din când în când, dar toate par că se grăbesc să ajungă acasă, la adăpost. O singură persoană îţi taie calea. Părea de la distanţă să se întoarcă din dreptul unei maşini de poliţie care mergea încet pe marginea şoselei. Când se apropie ai ocazia scurtă de a-i privi chipul. Are trăsături de ţigancă la vreo 30 de ani, care i-au fost grei până acum. Când privirile vi se întâlnesc, îţi zâmbeşte parşiv şi vezi că n-are decât un dinte în gură. Nu părea să-i pese că e o vreme canceroasă la ora aia. Apoi iar e pustiu în faţa ta. E o parte a Bucureştiului pe care n-ai mers-o niciodată pe jos. Nu vezi nici un semn familiar sau vreun indicator al poziţiei tale faţă de vreun reper cunoscut.

restul în partea a doua...
Trimiteți un comentariu