Partea a doua, Revelion 2011

Sunt dezamăgit. Trebuie să îmi stric stilul ninja, ca să pot să ies. Nu pot să plec şi să las uşa descuiată, când toată lumea doarme, aşa că trebuie să-l trezesc pe singurul om pe care-l cunosc de-acolo, ca să încuie după mine.

Nu ştiu cum să trezesc oamenii pe care nu-i cunosc destul de bine! Am încercat mai multe metode, dacă tot am avut ocazia: ghiontitul uşor nu a mers; palma pe umăr şi legănatul uşor nu a mers; palma pe umăr şi strâns uşor nu a mers. Până la urmă, m-am gândit că insistenţa trebuie să dea roade şi chiar aşa a fost. Privirea lui părea să indice că în mintea lui se scana imaginea unui necunoscut şi totuşi nu era neliniştit. Mi-a zis să plec şi să las aşa, că nu e o problemă. Pentru mine cel puţin, n-a mai fost.

Regretul că nu am luat o căciulă cu mine deşi nu îmi făcusem nimic la păr m-a preocupat până am intrat în parcarea imensă de la Cora. De obicei nu pare aşa de mare, dar acum era pustie şi mergeam pe jos, prin frig pe care cu greu îl înduram. Din depărtare se auzea muzica de la Cora şi mi-am imaginat că singura explicaţie pentru faptul că încă se mai auzea muzică chiar şi în dimineaţa revelionului era că le-au lăsat pornite ca să nu îngheţe în condiţiile astea de ger cosmic.

Nu am fost singur prea mult, totuşi. Deşi totul părea liniştit şi îngheţat, apar inevitabilii câini vagabonzi. Mai întâi stau în depărtare, mă studiază. Deja mă gândesc să ies din parcare, să renunţ la scurtătura asta preţioasă, dar ca să scap cu viaţă. După câteva zeci de paşi, văd în drumul meu că apar alţi câini. Nu mai merg pe alei şi o iau direct pe iarbă, spre cea mai apropiată ieşire. Cum am pus piciorul pe iarbă aud un lătrat, nu neapărat ameninţător. Părea ca şi cum ar fi zis: Bă, ce pula mea faci acolo?


Râsete sănătoase şi vorbe mă trezesc. Nu-mi dădeam seama, dar ceea ce simţeam nu era un vis. Cineva sărea pe spatele meu şi râdea, pentru că eram prea mort ca să reacţionez. Glume clasice, care nu-şi pierd farmecul niciodată. Adorm la loc, cu zâmbetul pe buze şi cu spatele rupt.


Altă frântură de memorie adusă înapoi de acel lătrat. Merg în continuare şi ies în sfârşit din Cora, dar pentru o bună bucată de drum fusesem escortat de doi căţei care au venit aproape de mine, curioşi. S-au oprit la ieşire şi se uitau la mine ca şi cum nu au înţeles ce făcusem. Strada nu era aşa de pustie. Oameni încă nu erau, dar treceau maşini din când în când. Peste tot, pe jos, resturi de petarde şi artificii.

Cineva se apropie din direcţia opusă. Părea a fi doar un alt rătăcit, ca şi mine, ceea ce chiar şi era. Când am ajuns unul în dreptul celuilalt, aproape că m-am oprit înainte să mă întrebe el ceva. Vroia să ştie dacă e Cora deschisă sau măcar unul din restaurantele alea corporatiste de fast-food. Îmi părea rău să-l dezamăgesc, dar nu a părut să-i pese când i-am zis că e închisă toată Cora.

Acasă. Cald şi bine. Întrebări.
La Mulţi Ani!

P.S. Mersi pentru fular, A.