Am văzut Twilight

Test. Un, doi, trei. Încă știu să număr.

Nu mă doare capul și nici nu mă simt mai prost decât am fost dintotdeauna. Ăsta ar fi unul dintre zvonurile care circulă pe internet despre filmul Twilight. Că devii mai prost sau că îți face neuronii să moară de la supraîncărcarea cu ură, confuzie, comenzi nemaiîntâlnite până atunci de la creier la mușchii feței pentru a încerca să facă o grimasă atât de respingătoare încât devine o oglindire grotească a filmului, iar aceste două forțe care acum sunt egale să devină un paradox fizic ceea ce ar distruge instant tot Universul.

Cu toate că înainte de acest eveniment puteam să vorbesc cu oricine despre orice și dacă se aducea vorba de 'Saga', aveam mândria de a spune imediat și sigur pe mine că "N-am văzut eu căcatul ăla de film". Acum că l-am văzut, mă gândesc la câte posibilități noi mi s-au deschis pentru a purta discuții mai interesante atât cu fanii filmului, cât și cu cei care nu l-au văzut și sunt cei mai aprigi denigratori ai acestui 'jeg de film'. Nu există oameni care să-l fi văzut de la cap la coadă și au mai avut de ce să-l urască. Așa că mai adaug încă o categorie de persoane cu care aș putea avea o conversație despre film, cărora putem să le zicem 'mă doare-n puncte puncte'-iști.

Eu mă încadrez tot în această a treia categorie. Nici înainte nu pot să zic că-l uram, dar mă feream de el ca de o manea.

Sau ca de o balegă.

Și de acum încolo putem să privim filmul exact ca și cum ar fi vorba despre o balegă, pentru că pare a fi o comparație bună. În esență, balega nu face atât de rău, pe cât face bine.

Ce-i drept, le face bine plantelor ca îngrășământ sau viermilor care colcăie prin ea. Fanii Twilight pot fi comparați cu niște legume sau cu niște creaturi cu minimă activitate cerebrală, deci suntem bine până acum cu comparația principală.

Ce-i și mai drept, e că nu poți avea prea multă balegă și tot să zici că ești bine. Prea multă balegă, munți de balegă, ar fi un lucru dezastruos. De legume nu mai poate fi vorba, iar la viermi nici nu te vei mai gândi când te confrunți cu boli și infecții. Se înțelege unde vreau să ajung. Dacă nu înțelegi, ești fan Twilight cu siguranță.

Filmul în sine nu e cel mai prost din toate timpurile. S-a mai văzut povestea cu liceanca frigidă care se îndrăgostește de puștiul cel mai popular încă dinainte de Liceenii Rock'n'Roll. Oricum, dacă alegi să te uiți la film ca la un basm pentru cei mici, vei vedea că e mai puțin prost decât credeai că va fi. Actorii joacă prost, dar nu ajung chiar la nivelul unui Tommy Wiseau.

Ce să mai zic de rău, care să nu fi fost spus deja de o mie de ori până acum despre Twilight?
N-am ce. N-am de ce. Mă doare-n puncte puncte de filmul ăsta de acum încolo!

Ce fac vegetarienii în loc de grătare? (P1)

Grătarul este unul din acele puține activități specific omenești care poate fi întâlnită pe tot globul, atât la țară, cât și la oraș. De la chinezi cu caracatițe și câini maidanezi, la peruvieni cu porci de guineea. Din curtea lui nea Gicu din Poplaca, la gazonul din spatele casei al lui Sam din Silicon Valley.

La noi în țară, avem un stil foarte amuzant de a planifica și duce la capăt acest eveniment culinar, în care niciodată nu e lipsă de entuziasm și euforie aproape copilărească. De exemplu, putem recunoaște oricând celebra replică: "COAIEEEEE, luăm și două casolete sau caserole cum dracu se numesc de mici! Nu se poate fără mici, ej nebun?!?"

Și acum ajungem la problema pusă de titlul acestui articol. Oare un grup format exclusiv din vegetarieni planifică și dă dovadă de aceeași hîlpăvie amuzantă atunci când vor să... se adune la păscut?!? Dacă ar fi să vedem la un grup de vegetarieni același spirit pe care îl posedă românii atunci când își planifică un grătar, ar ieși o conversație între niște vegetarieni cam așa:

Personaje:
Chappa - tipul care ține mereu să mănânce cât mai picant și e mândru că rezistă chiar și la cel mai diabolic ardei iute; nu plânge niciodată când taie ceapă
Fragedu - un om care nu se mulțumește să ia verdeață proaspătă de la țăranii din piață; dacă e nevoie, se duce personal până la grădina unui "om de încredere", unde culege cu mâna lui cele mai fragede produse vegetale
Mutu - vorbește rar și nu se implică prea mult; e în general confuz și îi face și pe ceilalți confuzi când spune ceva
Ghiocel - cel mai timid om din gașcă; în secret mănâncă și carne, de obicei chiar de la fast-food-uri faimoase


Partea Întâi - Pregătirile

Fragedu: Bă coaie, facem și noi ceva diseară? Un păscut, ceva.

Chappa; Da bă, chiar aveam chef de un păscut jmecher, cu o salată d-aia bine asezonată și plăcintă cu spanac și ardei iute.

Fragedu: Simplu mai ești mă, bovinule. Bine că n-ai zis că vrei niște măsline d-alea uleioase, de 20 de ani stătute pe raft, cu pâine și sare. Nu știi și tu să mai diversifici, să faci un platou cu vlăstari de bambus și varză de bruxelles d-aia adevărată, nu putreziciunile alea pe care le cumperi din supermarket când sunt reduceri.

Mutu: Bă. (nu-l bagă nimeni în seamă)

Chappa: Bine mă, du-te tu până în Marrakech să iei praz marocan, crescut în rezervație naturală și asta doar pentru o seară oarecare de păscut cu tovarășii.

Fragedu: Zi că n-a fost cel mai adevărat praz pe care l-ai mâncat vreodată!

Mutu: Bă, luăm și...

Fragedu: Ce vrei mă Mutule? Zi și tu ceva măcar odată cu toată gura, că nu te aude nimeni dacă scoți un cuvânt pe oră.

Mutu: Luăm și niște mici, bă (Fragedu și Chappa îl săgetează din priviri; lui Ghiocel îi sclipesc ochii). Roșii d-alea mici.

Chappa: Vrei să zici roșii cherry, Mutule. Du-te la gară cu roșiile tale cu tot, că știi și tu o chestie și numai p-aia o zici mereu.

Fragedu: Lasă-l mă Chappa, luăm și roșii cherry, dacă îi plac omului. Știu eu un țăran pe Mătăsari care le aduce în fiecare dimineață de la Cernica. Are combinație cu preoții ăia, cred că le și sfințesc de două trei ori înainte să le culeagă.

Ghiocel: Mie-mi plac măslinele.