Senzație..

Poţi să-ţi alegi orice poveste. Asta e ceea ce îl face distractiv. În esenţă, minţi.

Hello, stars! I haven't seen you in a while...

Soldăţeii pleacă orbeşte în orice direcţie îi trimiţi, deşi aproape niciodată nu sunt aproape de ţinta lor. Asta pentru că tocmai tu eşti generalul lor. Îi pui într-un avion de hârtie care n-o să apuce nici măcar să iasă din curte. După atâta planificare şi antrenament, toată armata se prăbuşeşte la început.

Pentru că n-ai scris cum trebuie.

Return to Castle Lonlestein. Forţa cu care trânteşti uşa după ea este suficientă pentru a crăpa marginile tocului. Ea zâmbeşte, ştie că o priveşti prin vizor cum se îndepărtează. Se îndepărtează. O pauză lungă şi calmă îşi face loc în mintea ta. Asta eşti şi n-ai decât să nu mai fii, ca să apăsăm din nou pe Play.

Lemurii revin.

Apa mării nu face bine la piele. E sărată. La fel şi transpiraţia, dar am hotărât amândoi că e mai bună. Frumosul se îmbină cu utilul. Părul e sârmos şi îmbârligat, iar mâna trece prin el ca printr-o perie. Simţurile nu mai captează totul, însă. Acum e vorba de plăcere. De la încercările inutile de a crea o senzaţie, s-a ajuns la un salut. De la acest salut, restul gesturilor nici nu pot fi luate în seamă. Ea mă salută pe mine, eu o salut pe ea, şi transpirăm. Cum altfel se poate numi uniunea dintre două suflete şi a corpurilor lor?

Din nou, pauza sugrumătoare. Lemurii câştigă teren.

Omul simte prea mult. Asta e ceea ce înseamnă să fii civilizat? Simţi că l-ai călcat pe picior pe cel de lângă tine şi zici "Pardon!". Simţi că ţi se umflă venele de sub pielea care acoperă craniul şi zici "Mă doare capul!". Simţi o furnicătură pe sub haine şi te gândeşti că ai vreo furnică sau vreun păianjăn mic pe-acolo? E doar un fir de păr sau chiar hainele care te ating.

A doua zi, ai o umflătură pe picior, ca de la muşcături de ţânţar. Acum nu te mai crezi.

Lopată lop a tă, lopa tă lo pat ă. Totul şi nimic.