Limitat

Râdem și ne vedem de drum. Nu știu cu cine sunt, dar par a fi prieteni de-ai mei. Străduțele astea au fost mereu întunecate, de parcă aici a fost numai timpul apusului întotdeauna. Totul pare neclintit și totuși simt că amețesc.
...
Sunt singur. Îmi dau seama imediat că sunt prins în capcană și încep să caut o ieșire rapidă. Ușile pe care le încerc sunt închise și nu le sparg de teamă să nu atrag atenția asupra faptului că încerc să evadez. Arunc o privire în jur și văd cum totul e construit în așa fel încât să nu se poată ieși decât prin forță. Sunt în ceea ce pare a fi o curte interioară, înconjurat de clădiri din toate părțile. Totul e neclintit și totuși amețesc.
...
Râd și își văd de drum. Singurele semne de viață pe care le văd de când sunt aici. Am încercat orice ca să găsesc o ieșire și abia acum am găsit o ușiță prin care îi văd pe cei care acum s-au oprit din râs. Speram să mă înșel, dar știam deja că ei sunt cei care m-au prins și aruncat în capcana asta. Când am ajuns la ieșire, s-au oprit automat din râs și știau exact unde sunt. Ușița a dispărut și m-am întors la căutări. Stau neclintit și amețesc.
...
Am găsit singura uşă descuiată. Mă strecor ba pe burtă, ba ghemuit şi ajung la o fereastră prin care se vede lumina soarelui. Ieşirea. Întind mâna spre fereastră şi simt cum unul din cei care mă ţineau prizonier mă privea amuzat. Mă observase încă de când am intrat pe uşa descuiată. Rămânem amândoi neclintiţi şi, din ultimele puteri, sar pe fereastră. Nu era la o înălţime ameţitoare.
...
Mă simt de parcă aş pluti spre maşina din depărtare, care e plină de oameni. Mă aşteptau. Ajung ameţit la ei şi din priviri mă înţeleg cu cel care era la volan că trebuie să scap. Mi se face loc pe bancheta din spate şi aproape imediat ajung în dreptul maşinii cei care mă ţinuseră prizonier. Şoferul îi convinge repede să mă lase în pace şi să plece. Înainte de a se da din dreptul maşinii, privirile lor se întâlnesc cu a mea. Văd spaimă şi disperare.
...
Maşina nu se mişcă. Nimic nu se mişcă.

Mă trezesc.

Timeless

1993.
2pac era în viaţă.
3 ani de la revoluţie.

The stars, the moon...

Vă urăsc pe toţi!

Esca-esque

   O nouă ştire senzaţională despre o crimă, la români. Eu am ajuns în faţa televizorului exact în momentul în care se difuzează filmările de la faţa locului. Ciudat, nu au cenzurat decât faţa victimei!, m-am gândit. Restul scenei era lăsată aşa cum fusese filmată.

   Corpul victimei este întins pe spate, aproape complet relaxat. Excepţie fac piciorul drept, care stă un pic crăcănat, şi mâna dreaptă, care are palma ridicată ca şi cum ar fi scris ceva la tastatură, degetele fiind îndoite precum crengile unui copac sinistru. Era o femeie destul de atrăgătoare, îmbrăcată cu haine lejere, de casă. Pe bluză, în dreptul abdomenului avea o pată mică de sânge.

   Citesc în gând titlul ştirii : Andreea Esca, omorâtă în casa ei! Imediat m-am gândit la agitaţia care urma să fie peste tot: la ştiri, la emisiuni, în ziare, la muncă, la facultate, chiar şi acasă. Doar a murit o persoană care a intrat în cărţile de istorie încă dinainte de a fi intrat în starea în care se află! Haos şi panică în toată România!

   După ce s-a terminat difuzarea clipului, prezentatoarea trece la următoarea ştire a serii.
   Să-mi bag pula, eram sigur că visez! 
   Prezentatoarea era Andreea Esca.