Oamenii Mari, din nou

Centrul universului pentru noi era sufrageria. Acolo dormeam, acolo ne jucam, acolo învăţam şi ne făceam temele. În ziua aia veniseră nişte rude pe la noi.

Eram conştient că suntem într-o sufragerie şi că oamenii mari au treburile lor când se întâlnesc. De aceea noi aveam covorul şi ei canapelele. Televizorul era pornit, dar nimeni nu-l băga în seamă, mai ales că era dat încet.

Deodată, linişte între ăia mari şi televizorul începe să spună ceva despre vreme. Cred că era vorba de mers la munte în zilele următoare şi erau necesare aceste informaţii. Numai noi doi ne băteam cu jucăriile şi cu piesele noastre lego şi nu ne interesa vremea.

- Ia faceţi linişte mă, că vă dau afară din sufragerie dacă nu vă potoliţi!
Taică-miu era mereu vocea autorităţii pentru noi şi s-a făcut linişte aproape instantaneu. Nu mai se auzea nimic în afară de meteorologul de la televizor care prezenta în continuare vremea, netulburat.

Dar liniştea n-a durat mai mult de câteva secunde. Rotiţele din capul meu s-au învârtit cum trebuie şi am zis către televizor, serios:
- Ia taci mă, că vrea s-audă tati!


Nu a mai putut să prindă nimeni nici o informaţie despre vreme. De râs.

Pentru că acolo sunt lucrurile sălbatice.