E pace pe scena

Pace pe scenă.

Uneori dansam împreună. Muzica rula în continuare... şi nu era pace dacă nu dansam împreună. Am început să mă obişnuiesc să dansez cu... cineva. Toată pregătirea mea se dăduse peste cap, pentru că a trebuit să mă adaptez unui nou fel de dans. Şi totuşi, adaptarea nu a fost completă. Stilul acela bizar de dans nu îmi pria prea bine. 


Dansurile împreună s-au făcut din ce în ce mai rare, încât mi-am pierdut tot ce începusem de mult să pierd din adaptare. Acum e doar o amintire dulce-acrişoară, pe care o să o păstrez pentru totdeauna. Cred.


Pentru mine, faptul că nu vroiam să renunţ la adaptare a devenit inutil, căci se ajunsese la punctul în care nu mai rămăsese nimic de pierdut. Aşa că n-am renunţat, dar nu mai aveam la ce să nu renunţ. Dansul meu a revenit la parametrii pentru care eram dinainte pregătit.


E pace pe scenă.

Sunrise

O viata mai buna

Fusese o seară ciudată. Am trimis nişte mesaje nasoale, pentru că băusem destul încât să nu mă mai intereseze că rezultatul va fi rău pentru mine. Nu mă mai interesa că erau persoane cu mine, care să mă vadă sau să detecteze ceva în comportamentul meu şi să ştie poate ce-am făcut. Am adormit uşor, beat.

Înainte de prânz cu două ore, eram deja în picioare, la staţia RATB. Printre puţinele persoane care mai aşteptau maşina, îmi atrage atenţia un moşulică plictisit. Ţinea într-o mână o sacoşă albă, de mărime normală. Scria pe ea cu albastru "o viaţă mai bună".

M-am tot gândit la ideea asta - ce înseamnă cu adevărat să fie o viaţă mai bună - aşteptând maşina. Nu am apucat să mă gândesc prea mult totuşi, pentru că moşul mi-a arătat cum e de fapt viaţa: suflă mucii într-un şerveţel şi apoi îl aruncă pe jos. Apoi a venit maşina.

Impulsuri

Avem impulsuri. Adică gândim.   \  ( | } / [ ) \ ]  { ||| / | ( \ [ ) \ { ] }
                                                 \  ( | } / [ ) \ ]  { ||| / | ( \ [ ) \ { ] }
Ţintim centrul, dar foarte vag.     \ { / ] | ( \ [  } ) ||| [ / ) ] { | \ } ( \
                                                  \ { / ] | (  \ [  }) ||| [ / ) ] { | \ } ( \
                                                  \ { / ] | (  \ [  }) ||| [ / ) ] { | \ } ( \
Ne relaxăm, de parcă plutim.       \ \ | { [ ( / ) ] }  ||| { [ ( \ ) ] } | / /
                                                 \ \ | { [ ( / ) ] }  ||| { [ ( \ ) ] } | / /
                                                 \ \ | { [ ( / ) ] }  ||| { [ ( \ ) ] } | / /
                                                 \ \ | { [ ( / ) ] }  ||| { [ ( \ ) ] } | / /
Lucrurile devin mai clare.          \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
                                                \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
                                                \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
                                                \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
                                                \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
                                                \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
În relaxare totală, acum, gândim. \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
Numai unii ajung acolo...                \     \     \   \   |||   /   /    /     /
                                                           \     \   \   |||   /   /    /    
                                                                 \   \   |||   /   /        
                                                                     \   |||   /          
 Pace.                                                                 ||

Spune tu pentru mine

Să nu pierzi niciodată

Toată lumea ştie cum e să câştigi. Nu mă interesează, decât în anumite condiţii:
- vreau să câştig numai când câştigi şi TU cu mine;
- vreau să pierd, dacă ştiu că ai câştigat TU;
- chiar dacă suntem doar noi doi, pierd intenţionat ca să câştigi TU;
- chiar dacă nu suntem "noi doi", tot vreau să pierd ca să câştigi TU;
- dacă se ajunge la asta, mi-aş da viaţa ca să câştigi TU;
- dacă ai vrea să mă răsplăteşti vreodată şi să faci în aşa fel încât să câştig eu, accept doar ca să câştigi TU pentru că accept ce vrei;
- chiar dacă nu ne cunoaştem bine, renunţ la bani, timp, prieteni prefăcuţi şi prieteni care mă înţeleg, şi fac ce vrei TU, ca să câştigi;
- dacă îmi ceri să mă arunc într-o prăpastie, câştigi TU;
- dacă te arunci TU în prăpastie, ai câştigat pentru că sar şi eu, dar ajungi jos înaintea mea;
- dacă nu vrei să mai vorbim, câştigi TU;
- dacă mi-e somn, mi-e foame, mi-e rău, sunt pe moarte, iar tu îmi ceri ceva, TU câştigi;

Singura problemă e că nu ştiu dacă TU...

Where did the night go

To fall asleep is the hardest thing. Everyone keeps thinking and telling you that you didn't do anything wrong and it's not your fault. You know it means, probably, that you do not deserve anything from her, because you're not important enough. Not your fault, probably, but you could have done something different or said something right, at the right time...

So, you can't fall asleep.
Not yet.
It's not "sleep well", like they say.

You would fucking leave everything behind to go to her and hold her in your arms, just like a bad movie, filled with clichés. It wouldn't work. The same old feeling you're too familiar with... when you know you lose.


You want to keep your eyes shut. You're hungry and the room smells like... nothing. But you don't want to give up and you can now see a faint light from outside of your eyelids.


Where did the night go?

Colonel Sanders' secret

This is called 'fast food'. Not only it is fast, but it also has secrets. It is an original recipe, instantly recognizable, which was never revealed to the public. If it should ever become public, the whole business would probably collapse.

And so it should.

On one of his latest adventures, The Guy Who Occasionally Eats At Or From A Fast Food Restaurant - who will be referred to as simply The Guy - bought for himself a nice chicken-based fast food menu. It was the one which is very spicy and crispy. This menu consists of two chicken wings, two chicken breasts, fries and something to drink. The Guy used to think that this was the best of fast food types, because chicken was supposed to be healthier than burgers made out of bovine remains.

The Guy was proven to be wrong.

Of course, he heard the rumors and he knew about some documentaries about how this restaurant-corporation was preparing his food. He had mixed thoughts about these accusations; he was stuck somewhere between 'not giving a fuck' and thinking that the rumors were exaggerated. Until he realized the truth behind the masquerade. The secret of the recipe was not the most important thing to know about the food.

'The rumors must be true!', thought The Guy.

Even though it's chicken, this is still meat we're talking about. It's supposed to be fiber-ish and tough. But not when you eat from the Colonel. It's so tenderized, that it almost feels like a paste and not actual meat. And then, think about the rumors about how they make it so tender. There is a more accurate term to describe the way this meat is 'processed': bruising.

One of The Guy's chicken wings was so 'well made', that the bone of the wing was snapped almost from the middle. 

Why would it be snapped?