Unu' mai...

Mai mult din inerţie decât din tradiţie, că ce ştim noi de tradiţie la vârsta noastră, vorbim de 1 mai ca şi cum ar fi Revelionul. Şi chiar dacă nu e vorba de vârstă, ce naiba e aşa de important şi interesant la 1 mai? Uite că nu contează. Mai bine te întrebi de ce să nu petreci de 1 mai?

Blonde lady in a suit

I see blue eyes and blonde hair. A small suit covering a small body.
The look on her face is both strong and kind.

They say Beauty is in the eye of the beholder.

I've been in love and out of it when our eyes met, just for a second. This flash of love was enough even if we've never even met.

By the time I've finished my meal, we've flashed for a couple more times and then I was gone. She was the lady that cleans up the tables at Cotroceni Mall.

Blonde lady in a suit...

O roată

+ + + + + + + + + +
+Sunt o nouă roată+
+ + + + + + + + + +
+Recent calibrată+
+ + + + + + + + + +
+Am zimţii tăioşi+
+ + + + + + + + + +
+Încă nu sunt roşi+
+ + + + + + + + + +
+Ca să nu m-opresc+
+ + + + + + + + + +
+Nişte lei primesc+
+ + + + + + + + + +
+Simplu de schimbat+
+ + + + + + + + + +
+Dacă nu mă zbat+
+ + + + + + + + + +
+Pot să stau puţin+
+ + + + + + + + + +
+Ca să mă menţin+
+ + + + + + + + + +

Mă trezesc de dimineaţă şi nu sunt obosit.
Mănânc, pregătesc nişte sandvişuri, mă uit la ceas...
Mereu mă uit la ceas.
Merg până la staţia de maşină şi mă gândesc la vise.
Metroul e liber mereu şi mereu am un loc pe scaun asigurat.
Mă uit la titluri jegoase de prin ziarele jegoase ale oamenilor.
Mai des decât aş crede, văd frumoase... şi mi-e milă de normali.
M-am obişnuit să citesc din carte până ajung la penultima staţie.
Mâinile încrucişate, liftul plin.
Mă gândesc deja la ziua de mâine, la weekend, la o pauză.
Muncesc...

Psychopath

Filmul original se numeste "Smile" şi se găseşte şi ăsta pe Youtube. Mi s-a părut ciudat că este creaţia unor studenţi evrei. Nu m-am gândit că evreii s-ar putea gândi la lucruri aşa de ciudate.

Sau dacă, de fapt, speriatul ăsta de evreu era nervos că avea nişte bani mai mulţi la el?

Om face duş

Om stă la curte, etajul doi, deasupra atelier tâmplărie.
Om încălzeşte apa cu centrală şi sus şi jos.
Om nu strică centrala, dar tot se strică aia de sus.
Om nu face duş cu apă rece.
Om gândeşte să facă duş jos, mai pe seară.
Om se pregăteşte de duş şi nu crede zvon.
Om aude zvon că centrală de jos face apa ba fierbinte, ba rece.
Om coboară în halat şi papuci pentru făcut duş.
Om intră în duş şi apă călduţă şi tot mai călduţă.
Om pune şampon în cap, apa caldă redevine călduţă, apoi mai puţin călduţă.
Om tremură de frig şi se obişnuieşte cu ciclul apei.
Om vede ba apă caldă, ba apă rece, ba frig că nu mai pune apă rece pe el şi afară frig.
Om crede că se învineţesc buzele de frig.
Om vede jos micuţă şi cu capul învineţit.
Om sigur că şi buzele învineţite.
Om se săpuneşte repede şi doar pe unde important.
Om iese din duş, vede că afară mai cald ca în duş.

Suntem stalactite

Prin diverse documentare văd mereu cum oamenii de ştiinţă descoperă ce s-a întâmplat de-a lungul timpului examinând depunerile sedimentare pe straturi, din zone unde oamenii nu au schimbat nimic niciodată. Cred că la fel ar putea fi examinate şi stalactitele, alături de partenerele lor stalagmitele. Ar fi totuşi aproape imposibil să descopere ceva de la suprafaţă, încât acestea se găsesc numai în peşteri. Deci s-ar studia mai mult obiectele propriu-zise, nu ceea ce s-a întâmplat în afara lor. Se ştie că ceea ce influenţează cel mai mult dezvoltarea lor este apa. Picătură cu picătură, ajută, creează şi distruge în acelaşi timp structura fragilă a stalactitei.


Noi suntem stalactite...


Personalitatea noastră, caracterul, modul în care gândim, ne mişcăm, dansăm, mâncarea preferată, trupul fragil sau împlinit, sistemul imunitar, ciudăţeniile şi prejudecăţile... sunt influenţate şi create, dar şi dezechilibrate de o apă a noastră. Apa noastră este chiar ceea ce numim "Eu". Conştientul, care lucrează şi modelează subconştientul. Noi credem că ceea ce e conştient ne caracterizează, pe când subconştientul e de fapt ceea ce ne dă forma, atât a minţii cât şi a trupului. Conştientul e doar vârful stalactitei. 


Şi care e faza cu stalagmitele atunci? Ar putea fi vorba de suflete pereche? Replica e imparabilă şi absolut necesară.


Dacă te gândeşti la o stalagmită, ea este creată numai din ceea ce rămâne în picătura de apă care cade de pe vârful stalactitei. Noi suntem stalactite. Stalagmitele sunt ceea ce credem noi că suntem. Conştientul produce şi modelează propria imagine a ceea ce crede că este, adică o stalagmită. Niciodată nu sunt simetrice o stalactită cu partenera ei stalagmită.


Când o stalactită se uneşte cu stalagmita de sub ea, se formează o coloană...

Cinemateca de weekend 2

Filmele s-au scurs la fel ca apa care trece prin aceeaşi zi în care le-am şi văzut. Unele au fost importante, iar altele au ţinut doar pentru unii dintre noi. Eram prinşi în capcana filmelor bune şi totuşi nimic nu ne-a putut pregăti pentru evenimentul serii, care ne-a lăsat pe toţi surprinşi. Nu într-un mod plăcut, dar la fel de important ca şi o experienţă reală. Pentru că a fost reală, dar în acelaşi timp, ireală.

• Astrologia nu ţine de cald - scurt metraj SF şi nu numai - Un robot zdruncinat încearcă să-şi revină în timp ce echipajul uman ce-l acompaniază trece prin frigul spaţiului liber şi descoperă un sanctuar pe care îl numesc "Camera lui M", după numele eroinei care dăduse foc la sobă de mai devreme.
• Patimile somnului - lung metraj obositor şi în acelaşi timp odihnitor - O reinterpretare a robotului din "Astrologia nu ţine de cald", de această dată având misiunea de a rezista singuratic şi năucit în faţa puterii unui obiect selenar. Pentru jumătate de oră, robotul este reunit cu echipajul uman, datorită ajutorului primit de la un pahar cu apă.

Pe măsură ce ziua pierdea controlul asupra jumătăţii de planetă pe care ne aflam noi, expunerea noastră la asemenea spectacol de filme începea să ne epuizeze din ce în ce mai mult. Apoi s-a întâmplat.

• Am plecat la Bucureşti - lung metraj în mai multe părţi şi totuşi neterminat - Povestea neîmplinită a unui tânăr shaman numit Maieu Negru care pleacă dintre ai lui pentru a-şi îndeplini scopul final. Care este acesta, ce rost are, cum vroia să-l îndeplinească şi de ce nu a fost terminat filmul sunt întrebările de care se vor agăţa fiecare dintre noi la vizionarea acestui eveniment. Multe nu au răspuns, puţine au răspunsuri evidente. Cel mai interesant lucru la acest film, nu este însă neîmplinirea care îl dezechilibrează complet pe shaman, ci efectele asupra lui şi asupra celorlalţi care îl observă şi îl studiază. Publicul începe să vadă că, de fapt, nu doar shamanul face parte din acest film. Un rol la fel de important în film îl are şi fiecare membru al publicului şi asta e ceea ce schimbă totul. Nimeni nu va mai vedea filme cu acelaşi sentiment ca şi înainte de a viziona acest mare film. Unii vor putea spune chiar că ceea ce avea înainte numele de "film" va trebui redenumit în expresia "plec la Bucureşti".

Evident, au fost şi alte filme care ne-au minunat şi ne-au plăcut, dar nu toate au lăsat la fel de multe impresii bune ca cele prezentate. Totuşi, se pot trece la capitolul menţiuni şi următoarele titluri: Lucian învaţă să zică WoW! , Coaja roşie va fi decojită şi cea mai importantă menţiune - Doi porumbei şi un parbriz.

Cinemateca de weekend

Deja instalaţi şi ajutaţi de ridicătoare şi coborâtoare, cea mai mare colecţie de filme avea să ne uimească şi, în acelaşi timp, să ne cutremure. Totul s-a întâmplat, întâmplător, într-un mare weekend, când pe la ora 12 noaptea, la graniţa dintre post şi miel, lumea încerca să aprindă un vechi film. Acesta ar fi trebuit să înceapă cu replica: Veniţi de luaţi lumină! Nu ştiu câţi au reuşit să vadă filmul ăla cum trebuie, mai ales că regizorul l-a lăsat cu prea multe întrebări şi neclarităţi.

Noi am avut cinematecă. Şi, excluzând excepţia care a excelat cu exclamaţie, filmele pe care le-am văzut ar putea fi trecute în evidenţă ca simple şi uşor de înţeles:

• Mingea şi catalogul - scurt metraj întrerupt de o ploaie la fel de scurtă - Un meci de fotbal în curtea unei şcoli vechi. Se găsesc documente ale regimului precedent, în legătură cu activităţile şcolare din iarna anului 1966.
• Hamacul - lung metraj de confuzie şi repaos - O serie de personaje se bat şi se zbat în jurul unui hamac. Punctul culminant este înscenarea unei prăbuşiri.
• Puii vieţii, arză-i focul! - scurt metraj cu sfârşit fericit - Povestea înflăcărată a condiţiilor vieţii de pe Pământ: mai întâi au fost pomii, care au fost tăiaţi; apoi animalele, care au fost tranşate; în final, ceea ce a fost gol, s-a umplut.
• Sunetele neauzite - scurt metraj cu sfârşit catastrofic - O echipă de ingineri acustici îşi pierde toate speranţele pe măsură ce echipamentele lor se strică unul câte unul. Lumea ajunge să se bazeze pe sunetele neauzite. Ale mobilelor care erau acoperite până atunci de Puterea întruchipată în 2 punct 1.
• Eu sunt mic, tu fă-mă bine - scurt metraj de recuperare şi revenire - Continuarea spirituală a lui "Puii vieţii, arză-i focul!". Personajele sunt mai crude şi scenele mai întunecate. Titlul este mai mult decât evocativ. Mesajul important al filmului este să nu sufli într-o minge de foc făcută din mai multe ziare.

În următorul articol: Astrologia nu ţine de cald, Patimile somnului şi filmul de referinţă Am plecat la Bucureşti.