Smile

WE LEARNED TO SMILE © 2008
Music / Lyrics: Christian Hornbostel - Don Gorda - Erin Perry
Published by Vimana Mv / Music Mail

You know... I'm gonna tell you somethin' about the day, when the fog was lifted from my eyes... when I saw us as we were as we are.
I saw us, along side a wide speeding river looking for a place of refuge a safe place, free of violence, free of ignorance.
where false promises and lies are washed away.
And on this riverbank, we learned to smile... to love and smile...
and to accept love from others, to believe that no human has authority over another,
that no race or religion is better than the next and gender doesn't portray power. because we are looking for an authentic spiritual growth...
But I can also see them on the other side of this river, those who learned to lie behind their smiles...
treating people in need like shit, turning countries from a democracy to a decidership...
These masters of mind control, who learned to pit empires against empires,
in order to change destinies everywhere, who feed the walls of flames, like those of the "maid of the seas"...
But still, we learned to smile... to love and smile... like millions of people... who lived for generations, in peace and harmony, in one land. That is, before the masters came to corrupt and buy, manipulate and contract awards... to get light sweet crude.
All in the name of money, in the name of power, in the name of God!
And you know, it makes no difference ... big nations, exporting weapons around the world or simple workers of the land... powerful stockholders or fathers and mothers... they and we will all leave this world one day.
Young or old, black or white , infamous or living a quiet life... no matter whether you're a millionaire or struggle just to put food on the table, no matter what background, no matter your dreams.. and I don't know if on that side of the river, they their children the real value of life...
if they teach them respect, if they teach them generosity?
But we ain't gonna cross the river and play their games... and we are not scared... 'cause love is the only answer and it sets us free.


http://www.christianhornbostel.com/essential.htm

Interiorisme

S-a combinat cu vinul şpriţat prea bine. Mi se făcuse cald, din ce în ce mai cald şi, după o vreme, m-am ridicat de la masă. Am analizat posibilităţile şi m-am hotărât că nu se va ridica nimeni în curând să mă urmeze spre masa de ping-pong.


Sunt în faţa calculatorului, cu căştile mele preferate pe urechi şi dau drumul la muzică. Îmi rezem capul în mâini şi aştept să pornească magia. Mă cufund în starea mea de completă relaxare. Nici un muşchi din corp nu e tensionat şi ajung să nu mai simt decât cum îmi bate inima şi cum mi se umple de aer fiecare plămân. Ochii sunt deschişi, dar am învăţat de mic să îi relaxez şi pe ei. Mai întâi imaginea devine neclară, ca şi cum aş privi un film 3D fără ochelari. Pot să fac asta oricând şi cu uşurinţă, dar acum mă ajuta starea să opresc focalizarea aproape complet. Cu muzica pe fundal, am început să observ cum ceea ce eu numeam "a vedea" se transformase într-un spectacol minunat la care eu stăteam în ultimul rând.


Aproape brusc, senzaţia s-a schimbat. O scânteie de gând, nu mai mult, şi...


Altă posibilitate era că ceea ce vedeam ar fi fost de fapt ceea ce apărea pe retină şi atât. Adică doar ce recepta creierul meu prin retină, dar nefiltrat, neprelucrat, neanalizat, necontrolat de niciuna din funcţiile care se ocupă de aşa ceva ale creierului. Cam ca la naştere.


Lumina se juca în ochii mei în aşa fel încât ceea ce vedeam eu îmi păreau a fi două flori care se mişcau în bătaia vântului, numai că erau făcute din lumină pură. Vedeam în caleidoscop. Şi totul părea ca şi cum era un pic mai departe de mine, că stau în spate undeva, retras. Deşi nimic în faţa mea nu se mişca dacă mă luam după văzul normal, în modul ăsta, totuşi, puteam vedea cum se mişcă lumina în jurul meu. Pentru că se mişcă în continuu, deşi nu ne gândim la asta niciodată.


Va urma.

Niciodata pumni

Vreau palme...

inuman

Să simt că ar trebui să mi se umezească ochii, dar totuşi nu se întâmplă aşa ceva. În metrou stau cu capul înclinat şi cu mâinile peste ochi şi mă chinui să stau în poziţia asta. Îmi doresc să păţesc ceva, pentru că sunt supărat pe mine însumi.

Motivul pentru care am spus ceea ce am spus nu este o scuză. Mereu am fost bântuit de reproşul că spun lucruri nepotrivite la momentele cele mai nepotrivite. Se pare că aşa a fost şi acum. O problemă peste care dau mereu.

Am pus în faţă un lucru rău, pentru a evidenţia ceva bun. Acest lucru bun este că am fost sincer şi prin asta am încercat să arăt că pot fi de încredere.

Nu pot să fiu normal. Nu ştiu cum.

Trebuie să vorbim...?

Senzatie...

Drumul spre casă pare să fie doar un vis și nu mă concentrez asupra lui. Tot ce văd este soarele, care îmi arde ochii și amplifică usturimea cauzată de lipsa somnului, dar nu mă gândesc la asta. În afară de scurte sclipiri, la vederea unor lucruri mai interesante sau familiare, simt doar o liniște plăcută.

Uit să sting farurile la mașină. Ar trebui să mănânc ceva, dar nu reușesc decât să beau niște pahare cu apă. Încerc să adorm, dar mă găsesc în aceeași stare chiar și după câteva ore. Din liniștea în care mă aflu, mai mă întorc din când în când în timp. Atunci inima îmi bate un pic mai repede...

Shamoun

 NevaDeelay ft. Minister Shamoun - heartbeat by Minister Shamoun

Another one to follow on Soundcloud, undeniably...

Ran, de Kurosawa

Un vis greu, pus pe celuloză cu mult timp în urmă.
Poezie, pictură, muzică... artă.
Inspirat și totuși original.

"Man is born crying. When he has cried enough, he dies."