Restanță din anul 1. Trebuia să fie aia la care primeai ajutor de la cineva căruia i-a plăcut cursul, dar acum nu-i mai place de tine. De ce să te mai agiți și pentru asta, dacă ai alte examene la care trebuie să te pregătești? Altă amânare.
To An End by erdbeerschnitzel
30 ianuarie 2011
29 ianuarie 2011
27 ianuarie 2011
Jurnalul degeaba - p.2
Mă simt ca un dependent care încearcă să se lase. Am văzut o reclamă pentru cei care vor să se lase de fumat. Ce simplu pare. Iei o pastilă sau ții un plasture pe tine și ești fericit apoi.
Până azi, nu m-am gândit la asta, dar de când s-a... terminat... aveam mereu impresia că o să te văd pe stradă sau prin metrou. Chiar era ceva mai mult decât o impresie pentru că uneori îmi venea să cred că te văd cu adevărat printre oameni, dar era doar o tipă care semăna un pic cu tine. Apoi mai trecea un timp și iar îmi bătea inima mai tare, dar era din nou doar o altă tipă care semăna cu tine. Cu timpul, mi s-a diminuat atenția și era mai bine la un moment dat. Apoi m-am hotărât să fac altceva. De fiecare dată când vedeam o tipă care ar semăna și măcar un pic cu tine... trebuia să mă uit complet în altă parte și să nu mai întorc privirea spre ea până nu dispărea. Credeam că o să mă vindec, ca și cum aș fi folosit propriul meu plasture anti-A.
Nu știu cât de bine funcționează plasturii ăia anti-fumat, dar al meu n-a funcționat deloc! :)) Într-un fel, chiar a îngreunat recuperarea. Apropo de recuperare, eu mă recuperez ușurel. Chiar și boala asta îmi aduce aminte de tine! Poate aș vrea să știu chiar și cum te mai simți și ce se mai întâmplă din punctul de vedere al sănătății tale, dar...
Până azi, nu m-am gândit la asta, dar de când s-a... terminat... aveam mereu impresia că o să te văd pe stradă sau prin metrou. Chiar era ceva mai mult decât o impresie pentru că uneori îmi venea să cred că te văd cu adevărat printre oameni, dar era doar o tipă care semăna un pic cu tine. Apoi mai trecea un timp și iar îmi bătea inima mai tare, dar era din nou doar o altă tipă care semăna cu tine. Cu timpul, mi s-a diminuat atenția și era mai bine la un moment dat. Apoi m-am hotărât să fac altceva. De fiecare dată când vedeam o tipă care ar semăna și măcar un pic cu tine... trebuia să mă uit complet în altă parte și să nu mai întorc privirea spre ea până nu dispărea. Credeam că o să mă vindec, ca și cum aș fi folosit propriul meu plasture anti-A.
Nu știu cât de bine funcționează plasturii ăia anti-fumat, dar al meu n-a funcționat deloc! :)) Într-un fel, chiar a îngreunat recuperarea. Apropo de recuperare, eu mă recuperez ușurel. Chiar și boala asta îmi aduce aminte de tine! Poate aș vrea să știu chiar și cum te mai simți și ce se mai întâmplă din punctul de vedere al sănătății tale, dar...
One step
You can sleep forever, but still you will be tired You can stay as cold as stone, but still you won't find peace With you I feel I'm the meek leading the blind With you I feel I'm just spending wasted time I've been waiting I'm still waiting I've been waiting I've been waiting I've been waiting I'm still waiting But with you (with you) It's always one step too far
24 ianuarie 2011
Jurnalul degeaba - p.1
Au trecut o săptămână şi două zile de când ne-am despărţit. Mă rog, nu a fost o relaţie, dar nici o prietenie, deci în loc de "despărţit", hai să folosim "rupt-orice-contact-care-oricum-nu-avea-rost-pentru-că-era-ceva-de-genul-ne-vedem-odată-pe-an-şi-n-restul-timpului-n-aveai-timp-de-mine". Mă gândeam să fac un articol săptămânal în care să scriu despre asta, despre ce se mai întâmplă cu mine după ce am renunţat la tine. În caz că restul cititorilor nu s-au prins, dacă or mai fi şi alţii, m-am simţit şi bine alături de persoana cu care conversez în articolul ăsta, deci nu a fost totul de căcat. Sexul, cel puţin, a fost unul din lucrurile pe care le făceam împreună cel mai bine. Dar să lăsăm totuşi explicaţiile inutile, pe care ea nu le aprecia deloc oricum, şi să ajungem la ceea ce e acum.
Cum ziceam, a trecut mai mult de o săptămână. Până acum, zilele s-au scurs destul de greu. Cel mai nasol era că, deşi mi-am promis că nu o să îi mai dau nici un semn, pur şi simplu nu puteam să las să treacă duminica asta fără să-i transmit cumva "La Mulţi Ani!", pentru că... da!... a fost ziua ei ieri. Aşa că am făcut eu o manevră şi a recepţionat mesajul. Răspunsul ei însă a fost unul fals. Aşa că am şters manevra, ca să îi arăt că nu mai ţine faza.
Muzica e mereu cel mai bun remediu pentru orice stare nasoală, aşa că m-am decis să îi folosesc puterea pentru a mă vindeca. Logic, deja mă simt mai bine. Articolul ăsta de mai de jos, cu melodia aia de sissy, nu-şi mai are rostul. Cum am mai scris într-un articol de mai de mult, problema nu e cu lucrurile "mari" pe care nu le voi mai avea fără ea, cum ar fi să ne întâlnim, să facem sex sau să îmi povestească ea aiurea despre foştii ei şi despre ce-a făcut cu ei. O să-mi lipsească lucrurile mici. E destul de greu deocamdată să trec peste astea. Aseară am avut în cap o mini-serie de visuri numai cu ea şi după fiecare mă trezeam şi îmi înjuram creierul că îmi face manevre d-astea.
Gata cu prima parte.
Melodia asta n-are legătură cu ea.
P.S. Nu mă mai doare burta rău pentru că am aflat ce aveam, nu e nimic grav şi am luat medicamente care se pare că îşi fac efectul.
Cum ziceam, a trecut mai mult de o săptămână. Până acum, zilele s-au scurs destul de greu. Cel mai nasol era că, deşi mi-am promis că nu o să îi mai dau nici un semn, pur şi simplu nu puteam să las să treacă duminica asta fără să-i transmit cumva "La Mulţi Ani!", pentru că... da!... a fost ziua ei ieri. Aşa că am făcut eu o manevră şi a recepţionat mesajul. Răspunsul ei însă a fost unul fals. Aşa că am şters manevra, ca să îi arăt că nu mai ţine faza.
Muzica e mereu cel mai bun remediu pentru orice stare nasoală, aşa că m-am decis să îi folosesc puterea pentru a mă vindeca. Logic, deja mă simt mai bine. Articolul ăsta de mai de jos, cu melodia aia de sissy, nu-şi mai are rostul. Cum am mai scris într-un articol de mai de mult, problema nu e cu lucrurile "mari" pe care nu le voi mai avea fără ea, cum ar fi să ne întâlnim, să facem sex sau să îmi povestească ea aiurea despre foştii ei şi despre ce-a făcut cu ei. O să-mi lipsească lucrurile mici. E destul de greu deocamdată să trec peste astea. Aseară am avut în cap o mini-serie de visuri numai cu ea şi după fiecare mă trezeam şi îmi înjuram creierul că îmi face manevre d-astea.
Gata cu prima parte.
Melodia asta n-are legătură cu ea.
P.S. Nu mă mai doare burta rău pentru că am aflat ce aveam, nu e nimic grav şi am luat medicamente care se pare că îşi fac efectul.
23 ianuarie 2011
'Note to self'
În drum spre un examen, metroul părea că se mișcă mai încet decât de obicei. N-aveam chef nici să ascult muzică la căști. Apoi nici nu mai aveam loc să stau așa cum îmi place pe scaun pentru că s-a așezat lângă mine o tipă. Părea a fi genul ăla de tipă deșteaptă, care nici nu arăta prea rău, dar care se îmbracă special cu haine care să nu o facă deloc atrăgătoare, ca și cum ar spune: "Nu vreau să mă îmbrac în așa fel încât să arăt bine, pentru că eu nu mă vând ca toate pițipoancele!".
După un timp, observ că își scosese un carnețel pe care vroia să scrie ceva, dar nu îi mergea stiloul. Imediat m-am gândit să salvez situația și să scot pixul pe care mi-l pregătisem pentru examen. Nu l-am scos. Am așteptat să prind un moment bun, de exemplu să se fi uitat în ochii mei și să vadă că eram gata să o ajut. Nu își lua ochii de la treaba ei, însă. Perseverența ei a dat roade eventual. Nu avea nevoie de mine sau de nimic de la mine. A început să scrie pe carnețelul ei, cu o nuanță de roz care îi trăda sentimentele pe care cu atât de greu încerca să le ascundă, sentimente care erau complet opuse impresiei pe care încerca să le-o dea celorlalți. A învățat chiar și o lecție, am observat. Din tot ce scrisese pe carnețel, n-am reușit să văd clar decât cuvintele "Note to self"...
Am învățat și eu ceva.
P.S. http://www.youtube.com/watch?v=PkejnDpjdEs&feature=youtube_gdata
După un timp, observ că își scosese un carnețel pe care vroia să scrie ceva, dar nu îi mergea stiloul. Imediat m-am gândit să salvez situația și să scot pixul pe care mi-l pregătisem pentru examen. Nu l-am scos. Am așteptat să prind un moment bun, de exemplu să se fi uitat în ochii mei și să vadă că eram gata să o ajut. Nu își lua ochii de la treaba ei, însă. Perseverența ei a dat roade eventual. Nu avea nevoie de mine sau de nimic de la mine. A început să scrie pe carnețelul ei, cu o nuanță de roz care îi trăda sentimentele pe care cu atât de greu încerca să le ascundă, sentimente care erau complet opuse impresiei pe care încerca să le-o dea celorlalți. A învățat chiar și o lecție, am observat. Din tot ce scrisese pe carnețel, n-am reușit să văd clar decât cuvintele "Note to self"...
Am învățat și eu ceva.
P.S. http://www.youtube.com/watch?v=PkejnDpjdEs&feature=youtube_gdata
15 ianuarie 2011
For all those who stood up
Music Matters
(Cass Fox)
For all those who stood up and were counted
For all those for whom money was no motive
For all those for whom music was a message
I want to thank you
For making me
A little more sure
A little more wise
And courageous
You told me to look much further
You told me to walk much more
You told me that music matters
And to chase the dogs back from my door
I won't stop here
I won't be still until the sun sets
On us all..
(Maxi Jazz)
Under the sheets with my radio
Turn down low
So nobody know
It's the late night show
Hopin' to hear 'Hey Joe'
Jimi was my hero
Head blown by Todd R. A wizard a true star
From BAMMALAMMA to TAMLA MO
Curtis Mayfield
to Kurtis Blow
Singing into my pillow
And praying I don't dose
Until my 9 Volt battery goes..
(Cass Fox)
You told me to look much further
You told me to walk much more
You told me that music matters
And to chase the dogs back from my door
I won't stop here
I won't be still until the sun sets
On us all..
You told me to look much further
You told me to walk much more
You told me that music matters
And to chase the dogs back from my door
I won't stop here
I won't be still until the sun sets
On us all..
You told me that music matters..
You told me that music matters..
You told me that music matters..
You told me that music matters..
Lyrics from www.sing365.com
(Cass Fox)
For all those who stood up and were counted
For all those for whom money was no motive
For all those for whom music was a message
I want to thank you
For making me
A little more sure
A little more wise
And courageous
You told me to look much further
You told me to walk much more
You told me that music matters
And to chase the dogs back from my door
I won't stop here
I won't be still until the sun sets
On us all..
(Maxi Jazz)
Under the sheets with my radio
Turn down low
So nobody know
It's the late night show
Hopin' to hear 'Hey Joe'
Jimi was my hero
Head blown by Todd R. A wizard a true star
From BAMMALAMMA to TAMLA MO
Curtis Mayfield
to Kurtis Blow
Singing into my pillow
And praying I don't dose
Until my 9 Volt battery goes..
(Cass Fox)
You told me to look much further
You told me to walk much more
You told me that music matters
And to chase the dogs back from my door
I won't stop here
I won't be still until the sun sets
On us all..
You told me to look much further
You told me to walk much more
You told me that music matters
And to chase the dogs back from my door
I won't stop here
I won't be still until the sun sets
On us all..
You told me that music matters..
You told me that music matters..
You told me that music matters..
You told me that music matters..
Lyrics from www.sing365.com
14 ianuarie 2011
Sensibil
Avem probleme.
Toţi.
Nu prea ne uităm în oglindă, ca să le vedem. Suntem sensibili când vine vorba de noi înşine. Suntem în stare să ne minţim chiar şi că ne miroase căcatul frumos. Vedem probleme la alţii şi nu le spunem nimic, pentru că le rănim sentimentele. De fapt, ne e frică să nu devină un duel între noi şi ceilalţi, în care să spună fiecare despre celălalt ce probleme are. Şi apoi ne sunt şi nouă rănite sentimentele, pentru că te simţi prost când spune cineva despre tine că ai o problemă, poate chiar una de care nu ştiai sau pe care o ignorai inconştient. E destul de grav şi atunci când ni se spune despre o problemă pe care o avem şi de care eram conştienţi.
De ce trebuie să fie aşa? Nu ne facem decât mai mult rău, dacă îi vedem pe alţii cu probleme şi nu le spunem nimic. Cei apropiaţi cu atât mai mult ar trebui avertizaţi. Dacă ar fi război şi aliaţii nu ar comunica între ei, să afle de la fiecare ce slăbiciuni au şi poate chiar şi cum să le rezolve, atunci aceştia ar pierde sigur.
Degeaba suntem sensibili.
NE CHINUIM
Toţi.
Nu prea ne uităm în oglindă, ca să le vedem. Suntem sensibili când vine vorba de noi înşine. Suntem în stare să ne minţim chiar şi că ne miroase căcatul frumos. Vedem probleme la alţii şi nu le spunem nimic, pentru că le rănim sentimentele. De fapt, ne e frică să nu devină un duel între noi şi ceilalţi, în care să spună fiecare despre celălalt ce probleme are. Şi apoi ne sunt şi nouă rănite sentimentele, pentru că te simţi prost când spune cineva despre tine că ai o problemă, poate chiar una de care nu ştiai sau pe care o ignorai inconştient. E destul de grav şi atunci când ni se spune despre o problemă pe care o avem şi de care eram conştienţi.
De ce trebuie să fie aşa? Nu ne facem decât mai mult rău, dacă îi vedem pe alţii cu probleme şi nu le spunem nimic. Cei apropiaţi cu atât mai mult ar trebui avertizaţi. Dacă ar fi război şi aliaţii nu ar comunica între ei, să afle de la fiecare ce slăbiciuni au şi poate chiar şi cum să le rezolve, atunci aceştia ar pierde sigur.
Degeaba suntem sensibili.
NE CHINUIM
8 ianuarie 2011
1 ianuarie 2011
Partea a doua, Revelion 2011
Sunt dezamăgit. Trebuie să îmi stric stilul ninja, ca să pot să ies. Nu pot să plec şi să las uşa descuiată, când toată lumea doarme, aşa că trebuie să-l trezesc pe singurul om pe care-l cunosc de-acolo, ca să încuie după mine.
Nu ştiu cum să trezesc oamenii pe care nu-i cunosc destul de bine! Am încercat mai multe metode, dacă tot am avut ocazia: ghiontitul uşor nu a mers; palma pe umăr şi legănatul uşor nu a mers; palma pe umăr şi strâns uşor nu a mers. Până la urmă, m-am gândit că insistenţa trebuie să dea roade şi chiar aşa a fost. Privirea lui părea să indice că în mintea lui se scana imaginea unui necunoscut şi totuşi nu era neliniştit. Mi-a zis să plec şi să las aşa, că nu e o problemă. Pentru mine cel puţin, n-a mai fost.
Regretul că nu am luat o căciulă cu mine deşi nu îmi făcusem nimic la păr m-a preocupat până am intrat în parcarea imensă de la Cora. De obicei nu pare aşa de mare, dar acum era pustie şi mergeam pe jos, prin frig pe care cu greu îl înduram. Din depărtare se auzea muzica de la Cora şi mi-am imaginat că singura explicaţie pentru faptul că încă se mai auzea muzică chiar şi în dimineaţa revelionului era că le-au lăsat pornite ca să nu îngheţe în condiţiile astea de ger cosmic.
Nu am fost singur prea mult, totuşi. Deşi totul părea liniştit şi îngheţat, apar inevitabilii câini vagabonzi. Mai întâi stau în depărtare, mă studiază. Deja mă gândesc să ies din parcare, să renunţ la scurtătura asta preţioasă, dar ca să scap cu viaţă. După câteva zeci de paşi, văd în drumul meu că apar alţi câini. Nu mai merg pe alei şi o iau direct pe iarbă, spre cea mai apropiată ieşire. Cum am pus piciorul pe iarbă aud un lătrat, nu neapărat ameninţător. Părea ca şi cum ar fi zis: Bă, ce pula mea faci acolo?
Râsete sănătoase şi vorbe mă trezesc. Nu-mi dădeam seama, dar ceea ce simţeam nu era un vis. Cineva sărea pe spatele meu şi râdea, pentru că eram prea mort ca să reacţionez. Glume clasice, care nu-şi pierd farmecul niciodată. Adorm la loc, cu zâmbetul pe buze şi cu spatele rupt.
Altă frântură de memorie adusă înapoi de acel lătrat. Merg în continuare şi ies în sfârşit din Cora, dar pentru o bună bucată de drum fusesem escortat de doi căţei care au venit aproape de mine, curioşi. S-au oprit la ieşire şi se uitau la mine ca şi cum nu au înţeles ce făcusem. Strada nu era aşa de pustie. Oameni încă nu erau, dar treceau maşini din când în când. Peste tot, pe jos, resturi de petarde şi artificii.
Cineva se apropie din direcţia opusă. Părea a fi doar un alt rătăcit, ca şi mine, ceea ce chiar şi era. Când am ajuns unul în dreptul celuilalt, aproape că m-am oprit înainte să mă întrebe el ceva. Vroia să ştie dacă e Cora deschisă sau măcar unul din restaurantele alea corporatiste de fast-food. Îmi părea rău să-l dezamăgesc, dar nu a părut să-i pese când i-am zis că e închisă toată Cora.
Acasă. Cald şi bine. Întrebări.
La Mulţi Ani!
P.S. Mersi pentru fular, A.
Nu ştiu cum să trezesc oamenii pe care nu-i cunosc destul de bine! Am încercat mai multe metode, dacă tot am avut ocazia: ghiontitul uşor nu a mers; palma pe umăr şi legănatul uşor nu a mers; palma pe umăr şi strâns uşor nu a mers. Până la urmă, m-am gândit că insistenţa trebuie să dea roade şi chiar aşa a fost. Privirea lui părea să indice că în mintea lui se scana imaginea unui necunoscut şi totuşi nu era neliniştit. Mi-a zis să plec şi să las aşa, că nu e o problemă. Pentru mine cel puţin, n-a mai fost.
Regretul că nu am luat o căciulă cu mine deşi nu îmi făcusem nimic la păr m-a preocupat până am intrat în parcarea imensă de la Cora. De obicei nu pare aşa de mare, dar acum era pustie şi mergeam pe jos, prin frig pe care cu greu îl înduram. Din depărtare se auzea muzica de la Cora şi mi-am imaginat că singura explicaţie pentru faptul că încă se mai auzea muzică chiar şi în dimineaţa revelionului era că le-au lăsat pornite ca să nu îngheţe în condiţiile astea de ger cosmic.
Nu am fost singur prea mult, totuşi. Deşi totul părea liniştit şi îngheţat, apar inevitabilii câini vagabonzi. Mai întâi stau în depărtare, mă studiază. Deja mă gândesc să ies din parcare, să renunţ la scurtătura asta preţioasă, dar ca să scap cu viaţă. După câteva zeci de paşi, văd în drumul meu că apar alţi câini. Nu mai merg pe alei şi o iau direct pe iarbă, spre cea mai apropiată ieşire. Cum am pus piciorul pe iarbă aud un lătrat, nu neapărat ameninţător. Părea ca şi cum ar fi zis: Bă, ce pula mea faci acolo?
Râsete sănătoase şi vorbe mă trezesc. Nu-mi dădeam seama, dar ceea ce simţeam nu era un vis. Cineva sărea pe spatele meu şi râdea, pentru că eram prea mort ca să reacţionez. Glume clasice, care nu-şi pierd farmecul niciodată. Adorm la loc, cu zâmbetul pe buze şi cu spatele rupt.
Altă frântură de memorie adusă înapoi de acel lătrat. Merg în continuare şi ies în sfârşit din Cora, dar pentru o bună bucată de drum fusesem escortat de doi căţei care au venit aproape de mine, curioşi. S-au oprit la ieşire şi se uitau la mine ca şi cum nu au înţeles ce făcusem. Strada nu era aşa de pustie. Oameni încă nu erau, dar treceau maşini din când în când. Peste tot, pe jos, resturi de petarde şi artificii.
Cineva se apropie din direcţia opusă. Părea a fi doar un alt rătăcit, ca şi mine, ceea ce chiar şi era. Când am ajuns unul în dreptul celuilalt, aproape că m-am oprit înainte să mă întrebe el ceva. Vroia să ştie dacă e Cora deschisă sau măcar unul din restaurantele alea corporatiste de fast-food. Îmi părea rău să-l dezamăgesc, dar nu a părut să-i pese când i-am zis că e închisă toată Cora.
Acasă. Cald şi bine. Întrebări.
La Mulţi Ani!
P.S. Mersi pentru fular, A.
Party review: Revelion 2011
Frânturi de amintiri.
Mă trezeşte un sunet din somn şi îmi dau seama că era sunetul respiraţiei mele care sufla în pătură. Deschiderea ochilor e întârziată de prea mult confort, dar nu pentru mult timp pentru că îmi aduc aminte unde sunt şi realizez ce mi s-a întâmplat: am dormit! Mă ridic încet din pat şi văd că sunt într-o cameră mică şi că mai erau 2 oameni care dormeau în al doilea pat din încăpere. Nu cred că erau gay, dar faptul că au reuşit să se înghesuie într-un pat mic de o singură persoană m-a trimis cu gândul la asta, trebuie să recunosc.
Prin casă, linişte completă. Nimeni nu sforăie, deşi sunt mulţi care dorm. Prin toate camerele din casă unde există pat, văd şi ocupanţi care dorm. Bucătăria e plină de sticle goale, pahare folosite şi jeg. O mică oglindă îmi atrage atenţia şi când mă uit la ea, privirile mi se întâlnesc cu ale celui din oglindă. Mă gândesc că trebuie să mă spăl pe faţă cu apă rece.
"Ia uite mă, cum îl înveleşte pe Alex. Aş vrea si eu să aibă cineva grijă aşa de mine..." spune cineva în spatele meu în timp ce simt cum mă învăluie o pătură călduroasă.
Şocul provocat de apa rece pe faţa mea îmi aduce înapoi în minte memoria asta. Nu dormeam de mult, cred. Mă gândesc că aş fi vrut ca A. să fie cea care m-ar fi învelit, dar îmi trece repede. Mă încalţ repede şi silenţios, ca un ninja iscusit, apoi mă gândesc să fac ceea ce orice om ca mine s-ar gândi să facă dacă ar fi în situaţia asta: ia orice băutură bună a rămas, măcar o sticlă, şi pleacă repede! Inspectez iar bucătăria şi foarte repede mă resemnez; nu aveam de gând să plec de acolo cu o sticlă de bere la doi litri sau de suc prost. Atâtea sticle goale şi totuşi se vedea clar că lipseau câteva, probabil luate de alţii care s-au gândit ca mine, dar înaintea mea.
Nu îmi găsesc geaca! Am crezut că era cea de la intrare, de pe o cutie, dar a trebuit să pun mâna pe ea ca să îmi dau seama că nu e a mea. Dintr-o mică problemă, se transformă într-una serioasă, când descopăr unde era perna... adică geaca mea. Unul din cei doi aproape-presupuşi-gay dormea cu capul pe o pernă sub care se afla geaca mea. Prima intenţie era să-l ghiontesc ca să se trezească şi să-mi iau geaca, dar mă gândesc apoi că e mai bine să iau pur şi simplu geaca, pentru că nu părea să se trezească aşa de uşor. Aşa că nu l-am mai trezit.
continuare în partea a doua
Mă trezeşte un sunet din somn şi îmi dau seama că era sunetul respiraţiei mele care sufla în pătură. Deschiderea ochilor e întârziată de prea mult confort, dar nu pentru mult timp pentru că îmi aduc aminte unde sunt şi realizez ce mi s-a întâmplat: am dormit! Mă ridic încet din pat şi văd că sunt într-o cameră mică şi că mai erau 2 oameni care dormeau în al doilea pat din încăpere. Nu cred că erau gay, dar faptul că au reuşit să se înghesuie într-un pat mic de o singură persoană m-a trimis cu gândul la asta, trebuie să recunosc.
Prin casă, linişte completă. Nimeni nu sforăie, deşi sunt mulţi care dorm. Prin toate camerele din casă unde există pat, văd şi ocupanţi care dorm. Bucătăria e plină de sticle goale, pahare folosite şi jeg. O mică oglindă îmi atrage atenţia şi când mă uit la ea, privirile mi se întâlnesc cu ale celui din oglindă. Mă gândesc că trebuie să mă spăl pe faţă cu apă rece.
"Ia uite mă, cum îl înveleşte pe Alex. Aş vrea si eu să aibă cineva grijă aşa de mine..." spune cineva în spatele meu în timp ce simt cum mă învăluie o pătură călduroasă.
Şocul provocat de apa rece pe faţa mea îmi aduce înapoi în minte memoria asta. Nu dormeam de mult, cred. Mă gândesc că aş fi vrut ca A. să fie cea care m-ar fi învelit, dar îmi trece repede. Mă încalţ repede şi silenţios, ca un ninja iscusit, apoi mă gândesc să fac ceea ce orice om ca mine s-ar gândi să facă dacă ar fi în situaţia asta: ia orice băutură bună a rămas, măcar o sticlă, şi pleacă repede! Inspectez iar bucătăria şi foarte repede mă resemnez; nu aveam de gând să plec de acolo cu o sticlă de bere la doi litri sau de suc prost. Atâtea sticle goale şi totuşi se vedea clar că lipseau câteva, probabil luate de alţii care s-au gândit ca mine, dar înaintea mea.
Nu îmi găsesc geaca! Am crezut că era cea de la intrare, de pe o cutie, dar a trebuit să pun mâna pe ea ca să îmi dau seama că nu e a mea. Dintr-o mică problemă, se transformă într-una serioasă, când descopăr unde era perna... adică geaca mea. Unul din cei doi aproape-presupuşi-gay dormea cu capul pe o pernă sub care se afla geaca mea. Prima intenţie era să-l ghiontesc ca să se trezească şi să-mi iau geaca, dar mă gândesc apoi că e mai bine să iau pur şi simplu geaca, pentru că nu părea să se trezească aşa de uşor. Aşa că nu l-am mai trezit.
continuare în partea a doua
Abonați-vă la:
Postări (Atom)