Un simplu avantaj

Tocmai coborâsem din RATB, aproape de casă. Mintea era atât confuză, cât şi se zbătea să se concentreze pe drumul spre frizerie. Nu m-am gândit prea mult la asta, dar aproape mereu îmi place ca lucrurile să fie simple şi cât mai relaxante. Aşa că şi la frizerie încerc să fac totul cât mai simplu.

- Cum vrei să te fac?
- Eu vreau simplu, cu 2 prin tot capul.
- Cu maşina, peste tot, numărul 2?
- Da, sigur.

În timp ce frizeriţa îmi eliberează scalpul de claiele de păr mă gândesc cât de ciudat de plăcut este contactul uman. Aproape în orice poziţie pe care o adopta frizeriţa ca să mă tundă cât mai bine, avea mâna care trebuia să fie liberă complet... lăsată pe capul meu, ca şi cum ar fi fost o îmbrăţişare. Ar fi simplu şi frumos.

- Ce simplu e la tine când te tund. Am terminat repede şi uşor.
- Ştiu, de aceea îmi place să mă tund aşa.

În clipa aceea totul era foarte simplu pentru mine. M-am tuns simplu şi mi-am făcut şi mie, şi frizeriţei un favor.

De aceea am plătit fix şi nici un pic de şpagă nu mi-a sărit din buzunar, pentru că datoria mea fusese plătită prin simplitatea comenzii. La ieşire am fost salutat de frizeriţă cu un "Bună seara!" politicos şi sincer.

Scurt

        Chiar mă, să-ţi povestesc ce am auzit azi pe RATB:
Erau doi români ţiganizaţi, tipici, şi stăteau de vorbă despre faptul că nu s-au mai văzut de mult unul pe altul. Unul îmbrăcat în geacă de piele şi cu un kilogram de gel în cap, celălalt cu trening albastru şi şapcă.

- Ce faci şmechere?
- Ohooo, nu-i bine că ne-am întâlnit...?

Se urcă lumea în maşină şi mica scenetă se întrerupe scurt.

- Unde ţi-e cravata, mă?
- Nu mai, că e frig acum.
- Erai mereu cu cravată, cămaşă, alea alea.
- Da, dar acum e frig şi nu mai port d-astea.
- Acum văd că eşti forţă, sport.
- Da, ce să fac...
- (după o scurtă pauză) Te-ai dat la nevastă-mea, ah?
- Ce m-am luat de nevastă mă, care nevastă?
- Nu ştii mă, aia de 2 zile...
- (rânjeşte timid dar apoi îşi revine) Ce nebun eşti, să mor!
- (cu vocea mai piţigăiată decât normal) Nu sunt nebun.

O scurtă pauză, ca să-şi revină de la momentul tensionat de mai devreme.

- Am fost de mi-am luat ăştia (ridică punga din mâna stângă şi se vede prin ea că sunt nişte adidaşi), ce să mai mă chinui... Două sute de mii am dat pe ei, păi nu? Şi pe trening patru sute.
- Aha.
- Aproape şase sute şi m-am îmbrăcat din cap până-n picioare.
- Ţi-e bine, văd.
- Păi da, m-am stabilit. Dacă mă deranjează cineva, îl împuşc în cap. Oricine.
- Păi cine eşti tu, Capacea? De ce să-mpuşti lumea-n cap?
- Aşa fac eu.

Din păcate, a trebuit să cobor.
Adio RATB! Adio Capacea!

Ştiutorisme

China deţine 25% din populaţia lumii.

Cea mai răspândită limbă este chineza, vorbită de peste 1,1 miliarde de oameni. Abia următoarea este engleza, vorbită de aproximativ 800 de milioane de persoane.

Noua Zeelandă este singura ţară care conţine toate tipurile de climă din lume.

Brazilia este singura ţară care a jucat în fiecare Cupă Mondială.

Porumbelul voiajor este animalul domestic ce posedă cel mai bun simţ al orientării. El regăseşte locul de unde a plecat, chiar şi la o distanţă de 2000km.

Pământul are mai puţin de 3% apă dulce, din care două treimi în gheaţa de la Poli, restul fiind sărată (97,3%).

Timp de 186 de zile nu se poate vedea soarele la Polul Nord.

Cea mai mare temperatură de pe Pământ a fost de +57 de grade C, în California.

Continentul cu cele mai puţine precipitaţii este Antarctica.

Singura dată din istorie când a nins în Deşertul Sahara a fost în 18 febr. 1979.

Cel mai mare şi mai populat continent este Asia.

Furnicile îşi petrec 70% din viaţă stând degeaba, asta pentru că îşi organizează foarte bine timpul.

Mamiferul cu urechile cele mai mari este elefantul african; suprafaţa totală a urechilor sale este de 8 metri pătraţi.

Ochiul struţului este mai mare decât creierul său.

Ghepardul este animalul terestru cel mai rapid, el putând atinge o viteză de 110 km/h.

Cel mai mare ochi este cel al caracatiţei. Diametrul lui ajunge la 40-50 cm.

Limba balenei albastre cântăreşte mai mult decât un elefant.

Dacă alegi orice număr între 1 şi 9 şi îl înmulţeşti cu 9, suma celor două numere din rezultat va fi întotdeauna 9.

Sugativa a fost descoperită în Anglia dintr-o întâmplare, un muncitor uitând să adauge clei în cazanul cu hârtie crudă.

Polenul poate călători prin aer circa 650km şi poate ajunge la o înălţime de 3000 m.

Floarea cea mai aromată este cactusul american. Mirosul său se simte la o distanţă de 1 km.

Muşchiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contractă în mai puţin de o sutime de secundă.

Sursa: Un mini carnet cu informaţii utile şi ştiutorisme de la o anume companie de taxiuri din Bucureşti, pierdut prin portofel cu scopul de a-l face să pară că este mai plin.

Şopen

S-a dat veste în toată lumea că s-au împlinit 200 de ani de... Şopen. Probabil e un termen franţuzesc pentru shopping, nu?

Haideţi fraţi la Mall să ne uităm prin magazinele cu haine scuNpe, restaurantele cu adaos comercial de boşi, cinematografele pline cu ţigani care put şi râgâie şi vorbesc la telefoanele lor scuNpe!

E ziua lu' Şopen!

Muzica pentru mine

Am văzut un documentar despre Univers şi era prezentată ca liant universal materia întunecată. Oamenii de ştiinţă presupuneau că ceea ce ţine Universul în loc şi a permis formarea galaxiilor, sistemelor solare şi într-un final viaţa, ar fi această materie întunecată.

Am văzut acelaşi documentar în timp ce corpul meu se mişca pe ritmurile muzicii, în acest caz, a Taniei Vulcano. Am văzut cum muzica este acelaşi liant universal ca şi materia întunecată, pentru că toată lumea era mişcată şi fericită în acel club, ţinută într-o anumită stare, datorită puterii muzicii. Nu mai există inhibiţii, ură, gelozie... Doar fericire.

Şi a crea fericire în inima unui om e acelaşi lucru cu a crea viaţă în Univers.

Materia întunecată nu poate fi simţită, dar în teorie există. Şi ne ţine pe toţi în braţele ei ca un părinte iubitor. Dacă muzica, făcută de oameni, poate da senzaţia pe care o creează materia întunecată în Univers şi dacă mai ne gândim la o altă teorie, mai veche, despre un Anume Cineva, care se presupune că face acelaşi lucru ca şi materia întunecată şi de asemenea nu poate fi simţit...

Concluzia teoretică nu poate fi decât că Universul e ţinut de Cineva, care ne-a dat puterea să-L simţim şi să-L imităm prin muzică.

Poate, uneori, explicaţiile simple sunt mai bune decât mii de ani de îndoctrinare / contestare, nu?

Oamenii Mari, din nou

Centrul universului pentru noi era sufrageria. Acolo dormeam, acolo ne jucam, acolo învăţam şi ne făceam temele. În ziua aia veniseră nişte rude pe la noi.

Eram conştient că suntem într-o sufragerie şi că oamenii mari au treburile lor când se întâlnesc. De aceea noi aveam covorul şi ei canapelele. Televizorul era pornit, dar nimeni nu-l băga în seamă, mai ales că era dat încet.

Deodată, linişte între ăia mari şi televizorul începe să spună ceva despre vreme. Cred că era vorba de mers la munte în zilele următoare şi erau necesare aceste informaţii. Numai noi doi ne băteam cu jucăriile şi cu piesele noastre lego şi nu ne interesa vremea.

- Ia faceţi linişte mă, că vă dau afară din sufragerie dacă nu vă potoliţi!
Taică-miu era mereu vocea autorităţii pentru noi şi s-a făcut linişte aproape instantaneu. Nu mai se auzea nimic în afară de meteorologul de la televizor care prezenta în continuare vremea, netulburat.

Dar liniştea n-a durat mai mult de câteva secunde. Rotiţele din capul meu s-au învârtit cum trebuie şi am zis către televizor, serios:
- Ia taci mă, că vrea s-audă tati!


Nu a mai putut să prindă nimeni nici o informaţie despre vreme. De râs.

Pentru că acolo sunt lucrurile sălbatice.

De scoala veche (a doua parte)

S-a trezit un pic târziu azi. Un coşmar idiot l-a ţinut în somn până la ora 11. Era un vis ciudat, plin de confuzie, şi s-a trezit cu mâna la inimă, dar nu-şi aducea aminte de ce. Zâmbeşte, totuşi, pentru că e ziua în care se întâlneşte cu ea. Acum, deja simte că urmează paşii unui joc la care nu ştie prea bine regulile. Ideea lui de bază este să urmărească semnele.

Toată ziua s-a simţit ca şi purtat înapoi în timp, de când era la liceu. Atunci când totul era de şcoală veche. O floare, colegii râzând copilăros, bileţele, un fel de respect pentru partea adversă, combinat cu timiditatea de nestăpânit a adolescentului cu capul în nori. În mintea lui, nici acum nu se gândea că a fost chiar aşa de timid cum părea. A considerat mereu că este un avantaj să fii mai reţinut. Nu e timiditate, e control. În timp ce coboară, se mai analizează pentru ultima oară în oglinda liftului.

Suave

  Suave  by  erdbeerschnitzel

De scoala veche (prima parte)

S-au întâlnit după multă vreme în care nu se mai văzuseră. Deşi li se părea ciudat, au vorbit şi şi-au promis că se vor reîntâlni peste o zi sau două, cel mult. Nu numai că ea vorbea cu el ca şi cum erau vechi prieteni, dar şi el putea să vorbească relaxat cu ea, ba chiar s-o privească în ochi.

Cel mult, erau prieteni de şcoală veche, s-a gândit el. Acum că o revăzuse, însă, inima lui şi-a adus aminte. Orice fost coleg ar fi avut palpitaţii dacă s-ar fi întâlnit cu fata pe care o dorise toată populaţia masculină din liceu.

Aproape odată cu inima, şi-a adus aminte şi creierul de acea persoană. Nu era bună, era rea şi bună. Şi acum, după atâţia ani, părea bună şi rea. Exact cum ajunsese să-i placă şi lui. Memoria îi înşira lui tot felul de informaţii. Auzise, de exemplu, că s-a măritat cu unul bogat şi a divorţat mai târziu. Ea n-ar fi vrut, dar a pierdut pentru că nu voise să îi facă copii.

-Numai un prost ar putea să facă greşeala asta, îşi aduse aminte că s-a gândit când a aflat asta.

Ciudat! Ea l-a sunat pe el prima. Încă un semn, mai mare decât toate celelalte de la întâlnirea lor întâmplătoare. La sfârşit, după ce au stabilit ora şi locul, această fosta colegă a pecetluit imaginea pe care şi-o făcea el despre ea, cu englezescul "It's a date!". 

Cu lama in padure

Teoretic, nu poţi tăia o pădure întreagă doar cu o lamă. Pădurile sunt, cu cât mai în vârstă, cu atât mai puternice. Şi dese.

Practic, eu practic acest sport de ceva timp. Numai că în ultima vreme am cam lăsat pădurile să prindă vână. Aproape am devenit de nerecunoscut. E timpul să tai pădurile.

I'm on a horse!

Şi atunci, şmecherul a început să fie şmecher!

Cel mai nou film regizat de Terry Gilliam...

Reţetă pentru vizionare plăcută:

• Nu vă duceţi la cinema. Aşa evitaţi situaţiile rare când proiectorul cinematografului se întrerupe.
• Nu vă uitaţi la trailer sau la sinopsis.
• Trebuie servit acasă, alături de băutura preferată şi orice snack-uri preferaţi.
• Nu gândiţi prea mult, ideea e să vă lăsaţi duşi de val.
• Maxim pentru 2-3 persoane care nu ar vorbi pe tot parcursul filmului.

Rece-fierbinte

Ca de obicei, mă aranjez în oglindă în timp ce liftul cade automat spre parter. Arăt civilizat, dar adevărul e departe. Nu e frig. Maşina mă aşteaptă calmă. Nu o să-i dau pinteni, mergem la plimbare. Drumul pare greu, dar drumeţia aşa trebuie să fie, ca să simţi că ai făcut mişcare.


Nu ştiu unde sunt, ba ştiu. Pare cunoscut.
"Ce caut eu pe-aici?"


-Şi apoi îşi dădu seama că era în spate la piaţa Delfinului, m-am gândit.
Îmi aduc aminte repede, pe măsură ce îmi dau şi seama pe ce drum sunt. Eram la o drumeţie: Lacul Fundeni, partea cu Voluntari. Trebuie să iau nişte "clienţi" de la nişte "cunoscuţi" şi să-i duc acasă.

Sunt una cu maşina. Hai mă că Avatar mi-a plăcut, cine n-ar vrea să treacă de partea na'vi şi să trăiască în Paradis?

Toate simţurile mele sunt şi amorţite şi acute. Văd totul aproape în reluare, ca şi cum aş putea să evit gloanţe ca în Matrix. Simt toate denivelările, pe unde calcă roţile, că strâng cu putere plăcuţele de frână. Aud motorul ca şi cum îl am în piept. Procesez totul în creier aşa de repede încât reuşesc să-mi povestesc singur ceea ce se simt, ce se întâmplă. Şi totuşi simt că sunt undeva în centru şi mă uit la tot ce mi se-ntâmplă.

-Şi apoi se minună de Luna de pe Cer, m-am gândit.
Era o Lună perfectă, pe un fundal perfect. Drumul înapoi s-a simţit ca şi cum am plutit. Pentru că strada aia era lipsită de zăpezi şi denivelări. Senzaţiile astea le ai numai când te întorci acasă de la Mare sau de la Munte pe autostradă şi zbori cu peste 100km la oră. Alergam pe strada asta cu maşina şi simţeam că sunt liber. Şi Luna îmi era călăuza. Alergam cu 30km la oră.

Rece-fierbinte: când atingi ceva extrem de rece încât crezi că e fierbinte. Simţul termic este dat peste cap.

Totul devine clar când îmi revin din reverie. Mi-am dat seama de ceea ce s-a întâmplat.

Am simţit rece-fierbinte la întregul corp, în toate felurile. Sufletul meu era în centru.

Bulă şi Bulă

Erau odată ca băieţii, Bulă şi Bulă.
Bulă zice:
-Să fie bere.
Şi se făcu.

Bulă zice şi el:
-Să fie băieţi.
La care, ăsta dinainte ţipă imediat după Bulă:
-Vedem la endoscop!
Şi se făcu.


Aşa se fac copiii de sex masculin.

Acid Soul part 2

My man!

Leftside Wobble is out with a new mix. Check it out and enjoy!

Palme si pumni

Nu pot să adorm.
De obicei îmi iau somniferul obişnuit, cartea de pe noptieră.

Şi scap.

Mai rar, profit de această oportunitate, pentru că pot să gândesc limpede când e linişte completă în casă. Afară se zbate ninsoarea cu fiarele vechi ale unei foste hale din complexul Republica. Are şi nişte geamuri asemănătoare cu cărămizile de sticlă, foarte vechi. Şi astea se zbat, constant şi ritmic.

Şi gândurile se opresc, uneori. M-am uitat la mâinile mele şi mi-am dat seama de o asemănare. Omul se naşte şi e ca o palmă, deschisă. Nu are discernământ.

Acceptă orice e rău, bun,
frumos, urât,
deştept, prost,
haios, plictisitor.

Apoi creşte. Dar nu creşte şi în interior. Nu tinde spre perfecţiune. Începe să se închidă, să aibă discernământ.

La fel cum din palmă se face pumn, aşa începe şi omul să nu mai accepte orice. Şi aşa se mai strânge câte un deget. Mai întâi elimină ceea ce nu e de la natură acceptabil. Mai bine zis, natura umană. Apoi, după ce e închis pe jumate, începe să elimine şi celelalte părţi. Nu mai acceptă ceea ce e haios, pentru că un om matur trebuie să fie serios. Nu mai acceptă ceea ce e frumos, pentru că e scump şi nu vrea să cheltuie bani aiurea. Nu mai acceptă ceea ce e bun, pentru că numai fraierii sunt buni în zilele noastre. Unii se închid aşa de tare încât nu mai acceptă nici ceea ce e deştept, pentru că mai bine pui un nepot la dreapta ta, decât un străin.

Am crescut, dar nu ne dăm seama că suntem închişi ca nişte pumni gata de luptă.

Natura umană... Sistem de produs pumni. Mai bine nu.

Oamenii Mari

    Eram cel mai încântat când mergeam în vizită la alţi oameni. Nu am fost niciodată cel mai dezgheţat copil, dar când nimeream la cineva care chiar părea să îi facă plăcere să se joace cu mine şi să-mi dea atenţie... eram încântat. Toţi ceilalţi Oameni Mari vorbeau între ei şi nu ne băgau pe noi, copiii, în seamă, în afară de acel singur Om Mare care se juca cu noi. Cel puţin pentru o vreme.

    Mereu am simţit un fel de respect pentru acei oameni care se jucau cu noi dar numai pentru o vreme. Îl urmăream prin casă şi făceam ce făcea şi acel Om Mare, tocmai ca să îi arăt că are atenţia mea deplină. Mi se părea că nu s-ar fi jucat non-stop cu noi, tocmai ca să păstreze mereu ceva ascuns, ceva şi pentru data viitoare.  Era ca şi cum mă uitam la desene animate şi la un moment dat se termina episodul, dar eu ştiam că o să urmeze alt episod mai târziu. De-aia abia aşteptam să mai mergem iar în vizită la cineva. Cel puţin pentru o vreme.

    Azi, când m-am găsit deja de partea cealaltă a situaţiei, mi-am dat seama că e un fel de exerciţiu civic să fii acel Om Mare, care să se joace cu copiii. Vezi că părinţii lui nu prea îi dau atenţie şi el ajunge ori în faţa televizorului, ori la calculator, ori ţipă şi se agită, şi oamenii de ştiinţă s-au trezit acum că cică e o boală. Şi aşa că ajungi să fii tu acel Om Mare care îl gâdilă şi-l aleargă pe copil prin casă ca să nu se supere şi să strige că vrea acasă. Cel puţin pentru o vreme.

     Se repetă povestea de-acum încolo.

The number 23

Un film ciudat, cu un număr ciudat. Dacă n-aţi văzut filmul, înseamnă că puteţi să-l vedeţi de-acum încolo.

Oricum, eu o să văd numărul ăsta începând cu ora 00:00 de mâine, timp de un an.

Obicei

Întrebarea lăuntrică a unui moldovean cu obiceiuri englezeşti despre invitatul său care întârzie la o petrecere cu ceai:
- O bi cei?