Ce poate fi mai frumos decât să te trezeşti cu un plan bun, stabilit încă de seara trecută? Deschid ochii şi văd că nici nu era încă vremea să mă trezesc, dar nu mă deranjează. Am un plan.
Unul dintre dezavantajele unui ecran CRT (care vine de la: eCran-Rablă-anTic) este că nu mai vezi nimic dacă bate soarele în el. Nu-i problemă, că mă mişc după cum se mişcă şi soarele pe cer, ca să am umbra de la rama geamului fix pe locul unde scriu. Trebuie să scriu un articol-cheie pentru proiectul la Tehnici de Investigaţie Jurnalistică.
Doi oameni se bazează pe mine să ajung la timp, cu articolele lor şi al meu scoase la imprimantă şi deja am întârziat. Nici nu mă gândesc să o iau pe drumuri necunoscute, ca să scurtez cumva drumul. Am timp să ajung la fix, cu condiţia să găsesc un loc de parcare rapid. La Universitate.
Trei staţii am de mers înapoi de la locul unde am parcat, pe strada Pârvan, lângă Facultatea de Drept şi tocmai trece în faţa mea un troleu. Alergatul a fost întotdeauna unul din punctele mele forte şi mereu când fug după ceva îmi aduc aminte de Matrix, ca şi cum aş putea şi eu să fiu Alesul pentru că alerg la fel de repede ca Neo. Am scurtat diferenţa la două staţii ca urmare a acestui moment Matrix. În timp ce aşteptam să se deschidă uşile, un creţ şi gagica lui îmi explicau ceva, dar eu nu îi auzeam deloc, pentru că îmi pocneau urechile de frig şi atâta alergat.
Patru oameni coboară împreună la McDonalds, aproape de Universitate: eu şi controlorii. Ora examenului era depăşită deja cu 20 de minute. Normal că nu mă legitimez şi nici nu dădeam dacă aveam 50 de lei. Cel care vorbea cu mine era cam de vârsta mea şi i-am spus Furnicarul. Avea nişte probleme la buze, iar inside-joke-ul meu şi al prietenilor mei este că asta înseamnă că ai furnici la buze. Uneori coapte. Celălalt era simplu de catalogat: Bodegarul Înţelegător. Acesta a fost cel care mi-a redat libertatea. Ultimul controlor nici nu l-am văzut la faţă, deci era Muistul.
Cinci ar fi fost prea mult pentru un proiect. La început eram doar trei tipi şi n-am mai făcut nimic. Apoi două tipe au vrut să intre în grupul nostru şi a rămas că nici una nu ştia ce să facă. Acum eram iar trei, numai că unul dintre noi a fost lăsat deoparte şi am colaborat cu una din tipele menţionate înainte la alt subiect. Problema era că nu puteam să-l lăsăm chiar deoparte şi am vorbit să facem o mică modificare la conţinutul proiectului, în aşa fel încât să mai încapă o persoană. Nu s-a putut. Se pare că e normal să nu faci mai nimic şi apoi să dai ordine cu privinţă la conţinutul făcăturii. Până la urmă, făcătura a fost dată în vileag pentru ceea ce era.
Şase colegi înfriguraţi se întâlnesc la Red Lion, lângă Spring Time. Noi vorbim de proiect şi făcătură, iar fetele nu vorbesc mai deloc. Unele momente sunt atent, altele mă gândesc la ceea ce mi s-a întâmplat înainte. Mă gândeam că sunt în siguranţă, că s-a terminat pe azi. Vine băutura, se duce pe gât, trecem la notă şi ajungem pe drumurile noastre cam repede. De data asta merg doar o staţie cu troleul înapoi, pentru a nu repeta întâlnirea cu Muistul şi prietenii lui.
Şapte ar fi numărul maxim de mişcări pe care le-am făcut pentru a parca încă de când mi-am luat carnetul. Acum e iarnă. Maşina n-are cauciucuri de zăpadă. Zăpada are cel puţin 30 de centimetri şi, inevitabil, rămân blocat. O maşină cu număr de Ilfov în faţă vrea să treacă şi încă una tot cu număr de Ilfov vine din spate. Eram atât de aproape şi totuşi nu scăpasem încă. Dă-i înainte şi stânga, apoi repede înapoi şi dreapta. Dă-i îinapoi şi stânga, apoi repede înainte şi dreapta. Dă-i voie altuia să conducă maşina şi vezi că la el merge din a doua încercare.
Sunt acasă. E cald şi bine. Apoi îmi pică fisa. Proiectul nostru are la bază un articol de la Caţavencu. Nici măcar nu e greu să-l găseşti. Doar scrii "avocat retrocedare lazăr" pe Google şi l-ai găsit. Asta ştiam dinainte. Fisa mi-a picat când mi-am dat seama că ne-am chinuit toţi pentru unul şi nota va fi 1 pentru toţi.
29 ianuarie 2010
26 ianuarie 2010
Rece-fierbinte
flodo: ti-am zis de faza cu rece-fierbinte?
Melk: nu
flodo: cand fumez, am observat ca intru intr-o stare in care toti nervii si simturile mele sunt extrem de sensibili si d-aia am moleseala
flodo: si explicatia pentru moleseala e ca : simt ca sunt obosit, dar vad si simt totul mult mai clar si apoi simt ca si cum vad si simt normal
flodo: am bagat iar mixul
Melk: n-am inteles ma
Melk: imi explici verbal
flodo: stai ca iti dau exemple
flodo: deci stii cand bagi mana in apa super rece si simti parca te arde?
flodo: si asta e senzatia rece-fierbinte
Melk: da
flodo: adica simturile tale, in cazul asta, alea termice sunt super activate de la apa aia rece
Melk: dar alte simturi parca iti transmit ca ard
Melk: e si rece si fierbinte in acelasi timp
flodo: si imagineaza-ti sa simti asa la tot corpul si cu toate simturile!
flodo: de ex. vezi repede de tot / fierbinte, dar de fapt lucrurile se vad la viteza normala / rece
Melk: da pai am invatat la psihologie
Melk: ca pt f rece ai unele tipuri de receptori
Melk: pt cald ai alte tipuri
Melk: in ochi pt lumina zilei ai cornulete
Melk: pt intuneric ai bastonase
flodo: da, exact
Melk: si yo de obicei ma simt trist si fericit in acelasi timp
flodo: direct a ajuns si la nivel psihologic
Melk: nu
flodo: cand fumez, am observat ca intru intr-o stare in care toti nervii si simturile mele sunt extrem de sensibili si d-aia am moleseala
flodo: si explicatia pentru moleseala e ca : simt ca sunt obosit, dar vad si simt totul mult mai clar si apoi simt ca si cum vad si simt normal
flodo: am bagat iar mixul
Melk: n-am inteles ma
Melk: imi explici verbal
flodo: stai ca iti dau exemple
flodo: deci stii cand bagi mana in apa super rece si simti parca te arde?
flodo: si asta e senzatia rece-fierbinte
Melk: da
flodo: adica simturile tale, in cazul asta, alea termice sunt super activate de la apa aia rece
Melk: dar alte simturi parca iti transmit ca ard
Melk: e si rece si fierbinte in acelasi timp
flodo: si imagineaza-ti sa simti asa la tot corpul si cu toate simturile!
flodo: de ex. vezi repede de tot / fierbinte, dar de fapt lucrurile se vad la viteza normala / rece
Melk: da pai am invatat la psihologie
Melk: ca pt f rece ai unele tipuri de receptori
Melk: pt cald ai alte tipuri
Melk: in ochi pt lumina zilei ai cornulete
Melk: pt intuneric ai bastonase
flodo: da, exact
Melk: si yo de obicei ma simt trist si fericit in acelasi timp
flodo: direct a ajuns si la nivel psihologic
23 ianuarie 2010
Nimic interesant
Aşa, deci m-am înscris şi eu în concursul pe care l-am descoperit după blogul lui Clo şi am aflat mai multe despre cum trebuie să procedez. Concursul despre care vorbesc este: Concurs de proză arhiscurtă, de pe site-ul domnului Mircea Popescu. Acesta e textul:
Nu ştiu niciodată cum să răspund la întrebarea "Ce faci?". Mai ales dacă mă cunoaşte.
- Ce faci?
- Încerc să aflu cât mai multe, dar nu mă străduiesc. Mă gândesc la tot felul de lucruri. De exemplu, cum "gen" ar putea evolua în "cum ar fi gen ştii tu". Îmi imaginez cum aş fi dacă aş fi cu tine, peste mine. Totul peste mine, pentru tine. Nu muncesc, nu învăţ pentru că mi-e scârbă de tocit, nu prea ies din casă. Îmi muşc buzele pentru că mi s-au uscat. Gândesc mult, memorez puţin.
- Nimic interesant.
Nu ştiu niciodată cum să răspund la întrebarea "Ce faci?". Mai ales dacă mă cunoaşte.
- Ce faci?
- Încerc să aflu cât mai multe, dar nu mă străduiesc. Mă gândesc la tot felul de lucruri. De exemplu, cum "gen" ar putea evolua în "cum ar fi gen ştii tu". Îmi imaginez cum aş fi dacă aş fi cu tine, peste mine. Totul peste mine, pentru tine. Nu muncesc, nu învăţ pentru că mi-e scârbă de tocit, nu prea ies din casă. Îmi muşc buzele pentru că mi s-au uscat. Gândesc mult, memorez puţin.
- Nimic interesant.
22 ianuarie 2010
După examen
Cel mai ciudat este să vii la examen ştiind că n-ai învăţat şi urmează să copiezi. Sau să încerci măcar.
Drumul spre Universitate a fost căptuşit cu multe gânduri de toate felurile. Frigul trebuia uitat cumva.
"De ce să fie artă, când poţi să te distrezi?" Mă gândeam la un articol anti-Alex, ţiganegrul muzicii româneşti.
"Omul se distrează, ce-ai cu treaba lui?"
Intrăm în sală şi ne găsim locuri decente. De copiat. Caietul va rămâne ascuns în bancă şi va fi consultat în caz că va fi nevoie şi noroc. Nu ştie nimeni la ce să se aştepte, iar când începe examenul se aude un murmurit de amuzament-îngrijorare. E vorba de aproximativ 6 pagini de text care ar trebui să iasă din capetele noastre. O glumă proastă.
După o seară albă, la care am fost prezent, dar nu am mai fost prezent, începeam să prezint efecte secundare în timp ce scriam prostii pe foaia de examen. Profa părea că se uita direct la mine. Asistenta ei, la fel. Nu puteam să mă ascund şi parcă nu puteam nici să gândesc.
Sunt înconjurat de propriile mele îngrijorări.
Punctul final este îngroşat. Trebuie să se ştie că aici s-a oprit totul, nu mai e nimic pe partea cealaltă a foii sau pe altă foaie. Sunt surprins, chiar. Am reuşit să scot aproape 2 pagini din nimic. Caietul şi-a făcut treaba. Paşii mei spre catedră sunt relaxaţi-îngrijoraţi-lenţi. Aproape am scăpat.
Noul ocupant al locului de lângă al meu m-a pus în şah, cu şanse de mat enorme. Profa era cu mine în bancă. Deşi terminasem, trebuia să-mi strâng lucrurile din bancă pentru plecare. Pixurile şi nişte coli albe pe bancă, caietul în bancă.
Atunci mi-am văzut caietul ultima oară.
Drumul spre Universitate a fost căptuşit cu multe gânduri de toate felurile. Frigul trebuia uitat cumva.
"De ce să fie artă, când poţi să te distrezi?" Mă gândeam la un articol anti-Alex, ţiganegrul muzicii româneşti.
"Omul se distrează, ce-ai cu treaba lui?"
Intrăm în sală şi ne găsim locuri decente. De copiat. Caietul va rămâne ascuns în bancă şi va fi consultat în caz că va fi nevoie şi noroc. Nu ştie nimeni la ce să se aştepte, iar când începe examenul se aude un murmurit de amuzament-îngrijorare. E vorba de aproximativ 6 pagini de text care ar trebui să iasă din capetele noastre. O glumă proastă.
După o seară albă, la care am fost prezent, dar nu am mai fost prezent, începeam să prezint efecte secundare în timp ce scriam prostii pe foaia de examen. Profa părea că se uita direct la mine. Asistenta ei, la fel. Nu puteam să mă ascund şi parcă nu puteam nici să gândesc.
Sunt înconjurat de propriile mele îngrijorări.
Punctul final este îngroşat. Trebuie să se ştie că aici s-a oprit totul, nu mai e nimic pe partea cealaltă a foii sau pe altă foaie. Sunt surprins, chiar. Am reuşit să scot aproape 2 pagini din nimic. Caietul şi-a făcut treaba. Paşii mei spre catedră sunt relaxaţi-îngrijoraţi-lenţi. Aproape am scăpat.
Noul ocupant al locului de lângă al meu m-a pus în şah, cu şanse de mat enorme. Profa era cu mine în bancă. Deşi terminasem, trebuia să-mi strâng lucrurile din bancă pentru plecare. Pixurile şi nişte coli albe pe bancă, caietul în bancă.
Atunci mi-am văzut caietul ultima oară.
21 ianuarie 2010
20 ianuarie 2010
16 ianuarie 2010
Dau vina pe pix
E sesiune şi trebuie să învăţ. Logic că am aşteptat până în ultima seară să mă apuc serios de treabă. Aşa se face, că aşa ne-am obişnuit.
De la unii, de la alţii, am auzit că cel mai bun mod de a învăţa este de a citi şi a-ţi lua notiţe pe care le vei reciti ulterior. Sau ceva de genul ăsta. Oricum, e subiectivă treaba asta şi nu prea contează.
Contează însă, că m-am apucat de treabă şi am o problemă: nu pot să iau notiţe.Al dracu' pix nu mai scrie!
Aşa că, dacă nu iau mâine examenul, dau vina pe pix.
De la unii, de la alţii, am auzit că cel mai bun mod de a învăţa este de a citi şi a-ţi lua notiţe pe care le vei reciti ulterior. Sau ceva de genul ăsta. Oricum, e subiectivă treaba asta şi nu prea contează.
Contează însă, că m-am apucat de treabă şi am o problemă: nu pot să iau notiţe.Al dracu' pix nu mai scrie!
Aşa că, dacă nu iau mâine examenul, dau vina pe pix.
15 ianuarie 2010
Singur la masă
Nu e bine să fii singur la masă. Îţi permiţi prea multe. De exemplu, poţi să-ţi sufli nasul fără să te ridici de la masă.
Ciorba era pe jumătate mâncată şi, din motive necunoscute, am simţit dintr-odată şiroind un şiroi şiroitor care şiroia spre ieşirea stângă, numită nară, a nasului meu. Noroc mare, pe masă era un sul de şerveţele pe care am pus mâna instantaneu. Rup o bucată strâmbă, ca nu au perforat ăştia bine şerveţelele şi suflu cu putere, să iasă tot ce aveam în nas dintr-o dată. Evident, nu a ieşit din prima. A doua suflare... ceva ciudat. Era ca şi cum şerveţelul putea să respire tot ce-i dădeam şi nu mai opunea rezistenţă. M-am gândit cât de bine au ajuns ăştia să facă şerveţelele, în aşa fel încât nu mai sunt doar un zid pentru muci, care deseori ajungeau pe restul feţei, în loc să iasă liberi. Nici n-a mai trebuit să mă şterg.
După ce termin treaba, dau şerveţelul de la nas şi... oroare! Două mici găuri în locul unde am suflat eu. Şi fix dedesupt, ciorba mea.
Iar, aceeaşi concluzie: nu e bine să fii singur la masă. Îţi permiţi prea multe. De exemplu, să termini de mâncat ciorba.
Ciorba era pe jumătate mâncată şi, din motive necunoscute, am simţit dintr-odată şiroind un şiroi şiroitor care şiroia spre ieşirea stângă, numită nară, a nasului meu. Noroc mare, pe masă era un sul de şerveţele pe care am pus mâna instantaneu. Rup o bucată strâmbă, ca nu au perforat ăştia bine şerveţelele şi suflu cu putere, să iasă tot ce aveam în nas dintr-o dată. Evident, nu a ieşit din prima. A doua suflare... ceva ciudat. Era ca şi cum şerveţelul putea să respire tot ce-i dădeam şi nu mai opunea rezistenţă. M-am gândit cât de bine au ajuns ăştia să facă şerveţelele, în aşa fel încât nu mai sunt doar un zid pentru muci, care deseori ajungeau pe restul feţei, în loc să iasă liberi. Nici n-a mai trebuit să mă şterg.
După ce termin treaba, dau şerveţelul de la nas şi... oroare! Două mici găuri în locul unde am suflat eu. Şi fix dedesupt, ciorba mea.
Iar, aceeaşi concluzie: nu e bine să fii singur la masă. Îţi permiţi prea multe. De exemplu, să termini de mâncat ciorba.
14 ianuarie 2010
Leapsa
Ca să nu rămân în afara mainstream-ului, am răspuns şi eu la această "provocare". Se numeşte Leapşă, pentru că trebuie să o iei şi să o dai şi altora. Luaţi.
1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Orice prind, dar niciodată nu îndoi paginile. Am ca semn la cartea pe care o citesc acum un suport de pahar făcut din paie.
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Ultima oară am primit nişte cărţi acum aproape un an, de ziua mea. Printre ele, cele mai cunoscute titluri sunt Shogun şi Fight Club. Nici acum n-am citit Shogun.
3. Citiţi în baie?
Nu am apucat să citesc ceva în baie de mult. În trecut, când obişnuiam să fac colecţie, mai luam o revistă cu mine şi stăteam până o răsfoiam pe toată. Apoi mă ştergeam.
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Am avut tentative, dar mereu îmi vin idei noi şi cred că mai durează până mă apuc serios de ceva. Aş scrie despre coşmarurile mele.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Avem aşa ceva? Nu sunt eu mare bibliotecar, dar mereu găsesc în “colecţiile de carte” numai ce e nou şi mainstream. Sau ce e vechi şi plictisitor. Şi asta înseamnă că trebuie să mă „dau” după moda din afară, deci mai bine nu.
6. Care este cartea preferată?
Până acum, cred că rămâne “Gestapo” a lui Sven Hassel. Am citit tot felul de cărţi, cu pretenţii mai mari decât asta, dar povestea unor soldaţi trădători şi criminali care se întorc împotriva sistemului şi sunt recrutaţi pentru misiuni mereu cu şanse minime de reuşită mi-a rămas pur şi simplu tatuată pe creier. Şi mai interesant e că autorul scrie din propriile amintiri, aproximativ.
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
N-am recitit nimic deocamdată, dar cred că aş încerca mai întâi “La ţigănci”. Dacă se pune faptul că am văzut filme inspirate din cărţi şi apoi am citit şi cărţile, înseamnă că am recitit deja destule titluri.
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Nu cred că aş vrea să cunosc nici un autor. Cărţile sunt interesante pentru că nu au mâini, ochi, picioare, urechi, nas, gură, pomeţi, pantaloni, cămăşi, sandale, păr şi chiloţi.
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
În general, nu vorbesc despre ce citesc, pentru că nu-mi place să le povestesc altora ceva ce trebuie să descopere singuri.
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
La început, mă luam după titluri şi nume de autori cunoscuţi. Acum sunt mai informat şi caut, şi caut, şi caut... şi caut. Cred că fac la fel ca şi la început, până la urmă.
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Aş putea spune “Fight Club”, pentru că se potriveşte de minune cu ceea ce se întâmplă acum, când nimeni nu face nimic pentru o schimbare. Care este necesară.
12. Care este locul preferat pentru lectură?
Oriunde, dar să fiu singur. Dacă aş fi emo sau buddhist aş puncta că asta înseamnă chiar oriunde, dar nu e cazul.
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Se completează, dar trebuie să le combin eu ca să iasă bine.
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Nu. Se găsesc ilegal pe internet orice cărţi vrei, dar mi se pare o mare prostie să dau scroll la mouse în loc să întorc o pagină.
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Mi se pare o afacere bună să împrumuţi cărţi, pentru că devin ale tale, practic, atunci când le citeşti. Nu e ca un împrumut de bani sau de orice alt obiect, să ai presiunea timpului, mai ales dacă te împrumuţi de la prieteni.
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
O viaţă nouă şi diferită. De care am nevoie.
1. Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?
Orice prind, dar niciodată nu îndoi paginile. Am ca semn la cartea pe care o citesc acum un suport de pahar făcut din paie.
2. Aţi primit în ultimul timp o carte drept cadou şi, dacă da, care a fost aceasta?
Ultima oară am primit nişte cărţi acum aproape un an, de ziua mea. Printre ele, cele mai cunoscute titluri sunt Shogun şi Fight Club. Nici acum n-am citit Shogun.
3. Citiţi în baie?
Nu am apucat să citesc ceva în baie de mult. În trecut, când obişnuiam să fac colecţie, mai luam o revistă cu mine şi stăteam până o răsfoiam pe toată. Apoi mă ştergeam.
4. V-aţi gândit vreodată să scrieţi o carte şi, dacă da, care ar fi fost aceasta?
Am avut tentative, dar mereu îmi vin idei noi şi cred că mai durează până mă apuc serios de ceva. Aş scrie despre coşmarurile mele.
5. Ce credeţi despre colecţiile de carte de la noi?
Avem aşa ceva? Nu sunt eu mare bibliotecar, dar mereu găsesc în “colecţiile de carte” numai ce e nou şi mainstream. Sau ce e vechi şi plictisitor. Şi asta înseamnă că trebuie să mă „dau” după moda din afară, deci mai bine nu.
6. Care este cartea preferată?
Până acum, cred că rămâne “Gestapo” a lui Sven Hassel. Am citit tot felul de cărţi, cu pretenţii mai mari decât asta, dar povestea unor soldaţi trădători şi criminali care se întorc împotriva sistemului şi sunt recrutaţi pentru misiuni mereu cu şanse minime de reuşită mi-a rămas pur şi simplu tatuată pe creier. Şi mai interesant e că autorul scrie din propriile amintiri, aproximativ.
7. Vă place să recitiţi unele cărţi şi care ar fi acestea?
N-am recitit nimic deocamdată, dar cred că aş încerca mai întâi “La ţigănci”. Dacă se pune faptul că am văzut filme inspirate din cărţi şi apoi am citit şi cărţile, înseamnă că am recitit deja destule titluri.
8. Ce părere aţi avea de o întâlnire cu autorii cărţilor pe care le apreciaţi şi ce le-aţi spune?
Nu cred că aş vrea să cunosc nici un autor. Cărţile sunt interesante pentru că nu au mâini, ochi, picioare, urechi, nas, gură, pomeţi, pantaloni, cămăşi, sandale, păr şi chiloţi.
9. Vă place să vorbiţi despre ceea ce citiţi şi cu cine?
În general, nu vorbesc despre ce citesc, pentru că nu-mi place să le povestesc altora ceva ce trebuie să descopere singuri.
10. Care sunt motivele care vă determină să alegeţi o carte pe care să o citiţi?
La început, mă luam după titluri şi nume de autori cunoscuţi. Acum sunt mai informat şi caut, şi caut, şi caut... şi caut. Cred că fac la fel ca şi la început, până la urmă.
11. Care credeţi că este o lectură “obligatorie”, o carte pe care cineva trebuie să o citească?
Aş putea spune “Fight Club”, pentru că se potriveşte de minune cu ceea ce se întâmplă acum, când nimeni nu face nimic pentru o schimbare. Care este necesară.
12. Care este locul preferat pentru lectură?
Oriunde, dar să fiu singur. Dacă aş fi emo sau buddhist aş puncta că asta înseamnă chiar oriunde, dar nu e cazul.
13. Când citiţi ascultaţi muzică sau lecturaţi în linişte?
Se completează, dar trebuie să le combin eu ca să iasă bine.
14. Vi s-a întâmplat să citiţi cărţi în format electronic?
Nu. Se găsesc ilegal pe internet orice cărţi vrei, dar mi se pare o mare prostie să dau scroll la mouse în loc să întorc o pagină.
15. Citiţi numai cărţi cumpărate sau şi pe cele care sunt împrumutate?
Mi se pare o afacere bună să împrumuţi cărţi, pentru că devin ale tale, practic, atunci când le citeşti. Nu e ca un împrumut de bani sau de orice alt obiect, să ai presiunea timpului, mai ales dacă te împrumuţi de la prieteni.
16. O carte este pentru mine… Cum aţi descrie o carte?
O viaţă nouă şi diferită. De care am nevoie.
Reverence for life
In my great tiredness and discouragement, the phrase "Reverence for
Life" struck me like a flash. As far as I knew, it was a phrase I had
never heard nor ever read. I realized at once that it carried within
itself the solution to the problem that had been torturing me. Now I
knew that a system of values which concerns itself only with our
relationship to other people is incomplete and therefore lacking in
power for good. Only by means of reverence for life can we establish a
spiritual and humane relationship with both people and all living
creatures within our reach. Only in this fashion can we avoid harming
others, and, within the limits of our capacity, go to their aid
whenever they need us.
--Albert Schweitzer
Syn nakamura Video three (taisouegaoremix) by taisouegao
Life" struck me like a flash. As far as I knew, it was a phrase I had
never heard nor ever read. I realized at once that it carried within
itself the solution to the problem that had been torturing me. Now I
knew that a system of values which concerns itself only with our
relationship to other people is incomplete and therefore lacking in
power for good. Only by means of reverence for life can we establish a
spiritual and humane relationship with both people and all living
creatures within our reach. Only in this fashion can we avoid harming
others, and, within the limits of our capacity, go to their aid
whenever they need us.
--Albert Schweitzer
Syn nakamura Video three (taisouegaoremix) by taisouegao
13 ianuarie 2010
12 ianuarie 2010
Te speli pe faţă?
Te-ai mai gândit vreodată ce semnificaţie au dat oamenii spălatului pe faţă pe la începuturile civilizaţiei, când nici nu ştiau ce e aia murdar şi curat? Încearcă să te speli cu mintea la o semnificaţie ascunsă a actului.
E bine.
Îmi place.
E bine.
Îmi place.
Praise Winamp!
Cine zice că nu mai există zei ale invenţiilor, înseamnă că e înapoiat. Una din cele mai importante inovaţii din istoria muzicii sigur trebuie să fie invenţia formatului de fişier mp3.
Praise Winamp!
Dar simpla invenţie a mp3-ului nu devenea un lucru important, dacă nu apărea şi unul din cele mai cunoscute şi utile softuri de la apariţia Windows-ului: Winamp.
Praise Winamp!
Pe cât de simplu a pornit, pe atât de util a fost şi nu cred că există utilizator de calculator din lumea asta care să nu fi auzit de el. Înainte de Winamp şi mp3, nu exista fişier cu muzică pe calculator mai bun decât calitatea unui CD-Audio, care trebuia să rămână pe CD ca să se păstreze calitatea sunetului. Restul formaturilor erau ori atât de proaste că nu se merita, ori prea mari ca să ai spaţiu să le păstrezi. Nu erau harddisk-uri de sute de GB ca acum. Nu sunt sigur dacă nici de zeci de GB nu apăruseră încă. Acum, mulţumită mp3-ului, un calculator obişnuit poate conţine întreaga muzică plăcută de toţi membrii familiei. Ba chiar şi mai mult!
Omul care a gândit şi creat mp3-ul trebuie să se considere la fel de important ca şi inventatorul roţii.
Praise Winamp!
Praise Winamp!
Dar simpla invenţie a mp3-ului nu devenea un lucru important, dacă nu apărea şi unul din cele mai cunoscute şi utile softuri de la apariţia Windows-ului: Winamp.
Praise Winamp!
Pe cât de simplu a pornit, pe atât de util a fost şi nu cred că există utilizator de calculator din lumea asta care să nu fi auzit de el. Înainte de Winamp şi mp3, nu exista fişier cu muzică pe calculator mai bun decât calitatea unui CD-Audio, care trebuia să rămână pe CD ca să se păstreze calitatea sunetului. Restul formaturilor erau ori atât de proaste că nu se merita, ori prea mari ca să ai spaţiu să le păstrezi. Nu erau harddisk-uri de sute de GB ca acum. Nu sunt sigur dacă nici de zeci de GB nu apăruseră încă. Acum, mulţumită mp3-ului, un calculator obişnuit poate conţine întreaga muzică plăcută de toţi membrii familiei. Ba chiar şi mai mult!
Omul care a gândit şi creat mp3-ul trebuie să se considere la fel de important ca şi inventatorul roţii.
Praise Winamp!
11 ianuarie 2010
Emo, blog, magic...
Times a'changin'!
Mai întâi ne-a dezgustat moda Emo. Abia scăpasem cât de cât de moda Houser, când toată lumea, chiar şi cocalarii, începuseră să se îmbrace şi să asculte stilul de muzică house-minimal-techno-whatever. Vine moda Emo şi mai întâi ne-a deranjat doar pe noi, tinerii, pentru că ni se părea penibil, apoi pe părinţi şi pe restul bătrânilor când au început slabii ăia de minte să se sinucidă. Asta era prin 2008, dar a mai ţinut puţin până în 2009.
2009 - anul care marchează începutul noii mode: Blog. Mii de bloguri s-au lansat în decursul acestui an şi încă se menţine moda şi anul ăsta. Şi ce e un pic ciudat e că vârstele noilor bloggeri variază enorm. De la copii care nu au încă buletin, până la adulţi care au avut buletin mult mai mult timp decât nu au avut, bloggerii s-au înmulţit ca iepurii.
Times a'changin'!
Aproape concomitent cu noua modă de a avea blog, şi-a făcut apariţia moda spice-shop-urilor. Tot felul de halucinogene, înălţătoare şi liniştitoare şi-au găsit loc în plămânii şi nasurile tineretului român, dintr-odată. Cel mai grav, însă, a lovit Magic. Nu numai că în multe alte ţări acest Magic este interzis prin lege, unde Marijuana în schimb este tolerată în cantităţi minore, dar sunt unele zvonuri cum că marii heroinari de dinainte s-au lăsat de injecţii şi sunt acum morţi după Magic. Numai că nu sunt morţi acum. Sunt roboţi.
De ce trebuie să copieze românii tot ce e la modă, în loc să aibă măcar un pic de personalitate şi consistenţă.
Muie românilor, cu mentalitatea voastră de turmă!
Ia ascultaţi şi voi ceva care, la unii, va fi mereu ascultat şi niciodată uitat. Pentru că la acei unii... nu era doar o modă! DDP for life!
2pac - Changes
Mai întâi ne-a dezgustat moda Emo. Abia scăpasem cât de cât de moda Houser, când toată lumea, chiar şi cocalarii, începuseră să se îmbrace şi să asculte stilul de muzică house-minimal-techno-whatever. Vine moda Emo şi mai întâi ne-a deranjat doar pe noi, tinerii, pentru că ni se părea penibil, apoi pe părinţi şi pe restul bătrânilor când au început slabii ăia de minte să se sinucidă. Asta era prin 2008, dar a mai ţinut puţin până în 2009.
2009 - anul care marchează începutul noii mode: Blog. Mii de bloguri s-au lansat în decursul acestui an şi încă se menţine moda şi anul ăsta. Şi ce e un pic ciudat e că vârstele noilor bloggeri variază enorm. De la copii care nu au încă buletin, până la adulţi care au avut buletin mult mai mult timp decât nu au avut, bloggerii s-au înmulţit ca iepurii.
Times a'changin'!
Aproape concomitent cu noua modă de a avea blog, şi-a făcut apariţia moda spice-shop-urilor. Tot felul de halucinogene, înălţătoare şi liniştitoare şi-au găsit loc în plămânii şi nasurile tineretului român, dintr-odată. Cel mai grav, însă, a lovit Magic. Nu numai că în multe alte ţări acest Magic este interzis prin lege, unde Marijuana în schimb este tolerată în cantităţi minore, dar sunt unele zvonuri cum că marii heroinari de dinainte s-au lăsat de injecţii şi sunt acum morţi după Magic. Numai că nu sunt morţi acum. Sunt roboţi.
De ce trebuie să copieze românii tot ce e la modă, în loc să aibă măcar un pic de personalitate şi consistenţă.
Muie românilor, cu mentalitatea voastră de turmă!
Ia ascultaţi şi voi ceva care, la unii, va fi mereu ascultat şi niciodată uitat. Pentru că la acei unii... nu era doar o modă! DDP for life!
2pac - Changes
10 ianuarie 2010
Lăbeală
Afară nici nu plouă, nici nu stă ploaia. E totul ud, iar noi ne uscăm de plictiseală în case. Orice idee care îţi trece prin cap se opreşte şi încetează să mai fie interesantă, ca un elefant fără coadă. Adică brusc. Ca să scapi din asemenea încurcătură, trebuie să îţi îndeplineşti un vis sau o fantezie. Altceva pare a fi fără rost. E lăbeală.
7 ianuarie 2010
Relax, don't do it
BagelBoy - Brasilboy (Ghost-Bear Remix) by diSapia
Sau mai bine zis: fii Ioane mai aşezat, că e ziua ta!
Sau mai bine zis: fii Ioane mai aşezat, că e ziua ta!
Movies talking
- Howdy, stranger! This is Hauser. If things have gone wrong, I'm talking to myself, and you've probably got a wet towel wrapped around your head. (Total Recall - 1990)
- Fuck off with your sofa units and strine green stripe patterns, I say never be complete, I say stop being perfect, I say let... lets evolve, let the chips fall where they may. (Fight Club - 1999)
- So tell me Joe... How come a man as attractive, intelligent, well-spoken... diffident in the most seductive way, and yet... powerful... is all alone in this world? (Meet Joe Black - 1998)
- Why do I fall in love with every woman I see who shows me the least bit of attention? (The Eternal Sunshine of the Spotless Mind - 1994)
- I like to think of Jesus as a mischievous badger. (Talladega Nights: The Ballad of Ricky Bobby - 2006)
- He said he understood, but I could see in his eyes that he didn't. He was lying to me! (Fear and Loathing in Las Vegas - 1998)
- You have the whitest white-part-of-the-eyes I've ever seen. Do you floss? (Hot Shots! - 1991)
- What kind of candle is zis? (The Pink Panther - 1963)
- Some people have a sixth sense. He has a sixth, a seventh and an eighth. (Where Eagles Dare - 1968)
- Come on! Stop trying to hit me and hit me! (Matrix - 1999)
- Now you listen to me, I'm an advertising man, not a red herring. I've got a job, a secretary, a mother, two ex-wives and several bartenders that depend upon me, and I don't intend to disappoint them all by getting myself "slightly" killed. (North by Northwest - 1959)
- You've seen a general inspecting troops before haven't you? Just walk slow, act dumb and look stupid! (The Dirty Dozen - 1967)
- Don't you put that evil on me, Ricky Bobby! Don't you put that on us! You are NOT paralyzed! (Talladega Nights: The Ballad of Ricky Bobby - 2006)
- A man who agrees to live like this is a finished man, he's nothing but a worm! I don't believe in your aggressive, sticky, maternal love! I don't want it, I have no use for it! This isn't love, it's brutalization! (La Dolce Vita - 1960)
- Why are they doing this? Why are they doing this? They said when you got here the whole thing started. Who are you? What are you? Where did you come from! I think you're evil. EVIL! (The Birds - 1963)
- Fuck off with your sofa units and strine green stripe patterns, I say never be complete, I say stop being perfect, I say let... lets evolve, let the chips fall where they may. (Fight Club - 1999)
- So tell me Joe... How come a man as attractive, intelligent, well-spoken... diffident in the most seductive way, and yet... powerful... is all alone in this world? (Meet Joe Black - 1998)
- Why do I fall in love with every woman I see who shows me the least bit of attention? (The Eternal Sunshine of the Spotless Mind - 1994)
- I like to think of Jesus as a mischievous badger. (Talladega Nights: The Ballad of Ricky Bobby - 2006)
- He said he understood, but I could see in his eyes that he didn't. He was lying to me! (Fear and Loathing in Las Vegas - 1998)
- You have the whitest white-part-of-the-eyes I've ever seen. Do you floss? (Hot Shots! - 1991)
- What kind of candle is zis? (The Pink Panther - 1963)
- Some people have a sixth sense. He has a sixth, a seventh and an eighth. (Where Eagles Dare - 1968)
- Come on! Stop trying to hit me and hit me! (Matrix - 1999)
- Now you listen to me, I'm an advertising man, not a red herring. I've got a job, a secretary, a mother, two ex-wives and several bartenders that depend upon me, and I don't intend to disappoint them all by getting myself "slightly" killed. (North by Northwest - 1959)
- You've seen a general inspecting troops before haven't you? Just walk slow, act dumb and look stupid! (The Dirty Dozen - 1967)
- Don't you put that evil on me, Ricky Bobby! Don't you put that on us! You are NOT paralyzed! (Talladega Nights: The Ballad of Ricky Bobby - 2006)
- A man who agrees to live like this is a finished man, he's nothing but a worm! I don't believe in your aggressive, sticky, maternal love! I don't want it, I have no use for it! This isn't love, it's brutalization! (La Dolce Vita - 1960)
- Why are they doing this? Why are they doing this? They said when you got here the whole thing started. Who are you? What are you? Where did you come from! I think you're evil. EVIL! (The Birds - 1963)
- I have come here to chew bubblegum and kick ass... and I'm all out of bubblegum. (They Live - 1988)
- Help me, Obi-Wan Kenobi; you're my only hope! (Star Wars - 1977)
- What we've got here is... failure to communicate. Some men you just can't reach. So you get what we had here last week, which is the way he wants it... well, he gets it. I don't like it any more than you men. (Cool Hand Luke - 1967)
- Nelson do you want to be my November? (Sweet November - 2001)
- Thirty days have September, October, June and February, all the rest have 29, except my brother who got six months. (The Party - 1968)
- I'll be back! (The Terminator - 1984)
And some things that should not have been forgotten were lost. History became legend; legend became myth. (The Lord of the Rings: The Fellowship of the Ring - 2001)
5 ianuarie 2010
Senzație..
Poţi să-ţi alegi orice poveste. Asta e ceea ce îl face distractiv. În esenţă, minţi.
Hello, stars! I haven't seen you in a while...
Soldăţeii pleacă orbeşte în orice direcţie îi trimiţi, deşi aproape niciodată nu sunt aproape de ţinta lor. Asta pentru că tocmai tu eşti generalul lor. Îi pui într-un avion de hârtie care n-o să apuce nici măcar să iasă din curte. După atâta planificare şi antrenament, toată armata se prăbuşeşte la început.
Pentru că n-ai scris cum trebuie.
Return to Castle Lonlestein. Forţa cu care trânteşti uşa după ea este suficientă pentru a crăpa marginile tocului. Ea zâmbeşte, ştie că o priveşti prin vizor cum se îndepărtează. Se îndepărtează. O pauză lungă şi calmă îşi face loc în mintea ta. Asta eşti şi n-ai decât să nu mai fii, ca să apăsăm din nou pe Play.
Lemurii revin.
Apa mării nu face bine la piele. E sărată. La fel şi transpiraţia, dar am hotărât amândoi că e mai bună. Frumosul se îmbină cu utilul. Părul e sârmos şi îmbârligat, iar mâna trece prin el ca printr-o perie. Simţurile nu mai captează totul, însă. Acum e vorba de plăcere. De la încercările inutile de a crea o senzaţie, s-a ajuns la un salut. De la acest salut, restul gesturilor nici nu pot fi luate în seamă. Ea mă salută pe mine, eu o salut pe ea, şi transpirăm. Cum altfel se poate numi uniunea dintre două suflete şi a corpurilor lor?
Din nou, pauza sugrumătoare. Lemurii câştigă teren.
Omul simte prea mult. Asta e ceea ce înseamnă să fii civilizat? Simţi că l-ai călcat pe picior pe cel de lângă tine şi zici "Pardon!". Simţi că ţi se umflă venele de sub pielea care acoperă craniul şi zici "Mă doare capul!". Simţi o furnicătură pe sub haine şi te gândeşti că ai vreo furnică sau vreun păianjăn mic pe-acolo? E doar un fir de păr sau chiar hainele care te ating.
A doua zi, ai o umflătură pe picior, ca de la muşcături de ţânţar. Acum nu te mai crezi.
Lopată lop a tă, lopa tă lo pat ă. Totul şi nimic.
Hello, stars! I haven't seen you in a while...
Soldăţeii pleacă orbeşte în orice direcţie îi trimiţi, deşi aproape niciodată nu sunt aproape de ţinta lor. Asta pentru că tocmai tu eşti generalul lor. Îi pui într-un avion de hârtie care n-o să apuce nici măcar să iasă din curte. După atâta planificare şi antrenament, toată armata se prăbuşeşte la început.
Pentru că n-ai scris cum trebuie.
Return to Castle Lonlestein. Forţa cu care trânteşti uşa după ea este suficientă pentru a crăpa marginile tocului. Ea zâmbeşte, ştie că o priveşti prin vizor cum se îndepărtează. Se îndepărtează. O pauză lungă şi calmă îşi face loc în mintea ta. Asta eşti şi n-ai decât să nu mai fii, ca să apăsăm din nou pe Play.
Lemurii revin.
Apa mării nu face bine la piele. E sărată. La fel şi transpiraţia, dar am hotărât amândoi că e mai bună. Frumosul se îmbină cu utilul. Părul e sârmos şi îmbârligat, iar mâna trece prin el ca printr-o perie. Simţurile nu mai captează totul, însă. Acum e vorba de plăcere. De la încercările inutile de a crea o senzaţie, s-a ajuns la un salut. De la acest salut, restul gesturilor nici nu pot fi luate în seamă. Ea mă salută pe mine, eu o salut pe ea, şi transpirăm. Cum altfel se poate numi uniunea dintre două suflete şi a corpurilor lor?
Din nou, pauza sugrumătoare. Lemurii câştigă teren.
Omul simte prea mult. Asta e ceea ce înseamnă să fii civilizat? Simţi că l-ai călcat pe picior pe cel de lângă tine şi zici "Pardon!". Simţi că ţi se umflă venele de sub pielea care acoperă craniul şi zici "Mă doare capul!". Simţi o furnicătură pe sub haine şi te gândeşti că ai vreo furnică sau vreun păianjăn mic pe-acolo? E doar un fir de păr sau chiar hainele care te ating.
A doua zi, ai o umflătură pe picior, ca de la muşcături de ţânţar. Acum nu te mai crezi.
Lopată lop a tă, lopa tă lo pat ă. Totul şi nimic.
3 ianuarie 2010
Vise scumpe
Suntem copleşiţi. Toată lumea este transformată în zombi verzi. Ce e ciudat e că au toţi aceeaşi faţă şi aceelaşi corp. Mai suntem doar 3 oameni normali şi ştim ce avem de făcut.
Nu e ca în filmele pe care le-am văzut, mai ales pentru că nu există virus de zombi, doar trebuie să mori. Abia atunci te transformi.
Se pare că toţi 3 suntem la fel de pregătiţi pentru asta ca şi nişte samurai-ninja, cu puţin soldat comando în amestec. Începe lupta şi e ca şi cum aş fi pe autopilot. Nici nu folosim armele, pentru că omorâm tot ce prindem cu mâinile şi picioarele noastre. Dintr-o dată, ne dăm seama de situaţie şi începem să alergăm. Pe capetele morţilor vii care nu au timp de reacţie. Suntem ca nişte sfinţi care merg peste o apă.
Ajungem la locul stabilit şi intrăm într-o încăpere micuţă. Aici este şeful monştrilor. Le comandă acoliţilor să oprească atacul până vorbeşte cu noi. Unul dintre noi pregăteşte drujba, în caz că şeful încearcă un atac-surpriză.
Este Teo. Da, aia de la televizor. E mai pitică decât credeam. Ce e ciudat este că nu are nici un semn care să indice că e zombi. Arată exact cum îmi aminteam de la televizor. Dintr-odată rămân singur faţă în faţă cu această creatură şi începe să-mi explice totul. Cum a început, cum a ajuns să-i conducă pe monştri...
Încep să simt perna din nou şi deschid ochii.
Nu e ca în filmele pe care le-am văzut, mai ales pentru că nu există virus de zombi, doar trebuie să mori. Abia atunci te transformi.
Se pare că toţi 3 suntem la fel de pregătiţi pentru asta ca şi nişte samurai-ninja, cu puţin soldat comando în amestec. Începe lupta şi e ca şi cum aş fi pe autopilot. Nici nu folosim armele, pentru că omorâm tot ce prindem cu mâinile şi picioarele noastre. Dintr-o dată, ne dăm seama de situaţie şi începem să alergăm. Pe capetele morţilor vii care nu au timp de reacţie. Suntem ca nişte sfinţi care merg peste o apă.
Ajungem la locul stabilit şi intrăm într-o încăpere micuţă. Aici este şeful monştrilor. Le comandă acoliţilor să oprească atacul până vorbeşte cu noi. Unul dintre noi pregăteşte drujba, în caz că şeful încearcă un atac-surpriză.
Este Teo. Da, aia de la televizor. E mai pitică decât credeam. Ce e ciudat este că nu are nici un semn care să indice că e zombi. Arată exact cum îmi aminteam de la televizor. Dintr-odată rămân singur faţă în faţă cu această creatură şi începe să-mi explice totul. Cum a început, cum a ajuns să-i conducă pe monştri...
Încep să simt perna din nou şi deschid ochii.
X
Primul film pe anul ăsta.
Visul oricărui pedofil.
Mai bine zis, visul oricărui pedofil care ar accepta şi un pic de S&M.
Şi filmul e interesant, dar sfârşitul e cheia care descuie imaginaţia.
"I love you, daddy!"
Visul oricărui pedofil.
Mai bine zis, visul oricărui pedofil care ar accepta şi un pic de S&M.
Şi filmul e interesant, dar sfârşitul e cheia care descuie imaginaţia.
"I love you, daddy!"
2 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)