Cu capul inainte

Niciodată nu m-am simţit bine când mă gândeam să sar cu capul înainte într-o piscină. Sar în piscină, nu mi-e frică de sărit, dar niciodată cu capul înainte. Mişcarea asta, poziţia pe care o iei, paşii care trebuie parcurşi... sunt teren neexplorat pentru mine. De fiecare dată când sunt la o piscină încerc să trec peste problema asta şi să învăţ puţin câte puţin cum se face. Mă gândesc prea mult la tot felul de tâmpenii şi nu fac niciodată progres. Aşa că fac un pas înapoi şi mă uit la ceilalţi cum sar, fără reţineri, fără inhibiţii, şi îmi pare rău că nu sar şi eu.

Nimic nu se compară cu săritul în piscină cu capul înainte. Ai mai fost în apă, ai intrat în piscină în multe feluri, dar chiar nimic nu se compară cu senzaţia pe care o ai când faci primul contact cu apa şi, cu palmele lipite ca la rugăciune, îţi deschizi singur calea pentru a te scufunda pe deplin în ea. Apoi descrii un arc de cerc perfect pe sub apă şi revii la suprafaţă. Totul se simte diferit. Apa e mai blândă, mai uşor de înţeles. Toţi muşchii îţi sunt agitaţi de o stare euforică şi tu crezi că vor să mai sari din nou.

Acum că ai sărit tu, cu capul înainte... ştii că altcineva nu vrea să sară ca tine, cu capul înainte.

:(

Amanare

Aveam în plan azi, să facem temele pentru facultate. Totul a mers bine şi nu ne-am grăbit să începem. Când am ajuns la momentul în care trebuia să ne apucăm de teme cu pix, foaie şi toate cele... am amânat. Şi ce am rezolvat cu asta? Temele oricum nu erau făcute, aşa că nu poţi să zici că am pierdut ceva (timp mai e!). În schimb am câştigat ceva mai bun...

Lenea e bună uneori.
:)

Partea a doua

Nu e ceva pe care îl poţi explica. Pentru mine nu a fost niciodată vorba de caterincă sau de "Hai că e marfă!". Trebuie să treci prin asta chiar tu, ca să înţelegi care e, de fapt, faza.

Ajungi în sfârşit la metrou şi parcă îţi vine să crezi că nu meriţi încă să scapi aşa uşor. E o senzaţie ciudată, când ai îndurat atâtea prin frig şi pustietate, să stai pe peron aşteptând metroul. Te simţi ca în scena aia din Nu-Ştiu-Ce-Film-De-Război în care îi scot soldaţii americani pe evreii schilozi din lagăre şi era panică să nu le dea prea mult de mâncare, pentru că ar fi mâncat până ar fi plesnit, la propriu. Parcă nu vrei nici tu să plesneşti de la prea multă căldură şi comoditate, aşteptând pe o bancă, cu geaca descheiată.

Trecerea de la mediul ăla propice vieţii înapoi la iarna de afară n-are cum să nu te ia pe nepregătite. Cum poţi să te pregăteşti pentru a îndura frig şi vânt? Nu ai decât să rezişti şi să aştepţi maşina de la RATB să apară mai repede, ca să te ducă un pic mai aproape de casă. Te gândeşti numai la frig. Sunt şi alţi oameni în staţie, toţi aşteaptă ultima maşină din seara asta. Animalele sălbatice nu stau în frig, dacă nu sunt adaptate la temperaturile astea scăzute, iar oamenii nu sunt nicidecât adaptaţi pentru aşa ceva. Primii oameni erau nomazi, se plimbau după cum era vremea şi după ce găseau de mâncare. Normal că a fi mereu într-un mediu plăcut şi a avea mereu mâncare, deşi erai în mişcare, a dat naştere mitului Paradisului.

Omul îndură greutăţile elementelor pentru că s-a oprit. Era mai comod să-şi facă adăpost şi haine groase, decât să meargă în continuare. Ne-am civilizat, pentru că am vrut să fim mai comozi, să stăm şi să muncim. Muncim ca să fim comozi. Un bătrân tuşeşte în spatele meu, de parcă vrea să-mi spună că "Asta e!". Stai aici şi îngheţi, alături de alţi oameni, urmaşi ai comozilor care s-au oprit de demult şi au renunţat la Paradis, pentru ce?

Ajungi acasă la căldură şi te bagi în pat, dar nu înainte de a mai vedea ce mai e pe Net; mai vorbeşti cu oameni pe care îi cunoşti sau nu, de prin toată lumea; vezi ce mai e la televizor întins în pat, cu o farfurie de mâncare încălzită la cuptorul cu microunde; pui telefonul mobil la încărcat şi ştii că te va trezi de dimineaţă la ora 7 si 20, ca să pleci la muncă; înainte să adormi, te speli pe dinţi ca să îţi miroasă gura plăcut, după ce ai mâncat atât de bine... Cine naiba are nevoie de Paradis?

Club Review: Atelierul de Productie

Metroul de la Timpuri Noi te lasă undeva care te face să crezi că mereu eşti în spate, şi trebuie să ajungi în faţă. Şi în faţă mergi spre direcţia Mihai Bravu. În timp ce în gând încerci să îţi povesteşti ce se întâmplă, ca să ştii mai apoi ce să zici, te dai pe un gheţuş pe care îl întâlneşti pe drumul ăsta şi nici nu îţi dai seama că ai ajuns la Atelierul de Producţie. Începutul trip-ului parcă îl ai la sfârşitul lui, de fapt.

    Când îţi aminteşti.

Desenele ciudate de pe pereţi, care de fapt nu sunt aşa de ciudate, îţi dau impresia că o să vezi ceva mai special înăuntru, în timp ce urci scara în spirală. O proiecţie de desene ciudate şi scurte are loc momentan; nu ştii încă ce să înţelegi din ce vezi. S-a terminat până te prinzi şi tu. Nişte muzică începe să îţi ocupe din ce în ce mai multe locuri între gânduri, până când ajungi să îţi fie greu să te concentrezi la altceva. Pare a fi de pe alte meleaguri.

  Minus by Local Records

De aici pleci în iarnă. Acum mergi spre Mihai Bravu, să iei metroul. Gândurile tale sunt agitate, după ce-ai tras în tine de acolo şi chiar şi când ai ieşit. Mersul tău e pus pe automat... până când... îţi dai seama că mergi pe o stradă complet pustie. Maşini abia trec din când în când, dar toate par că se grăbesc să ajungă acasă, la adăpost. O singură persoană îţi taie calea. Părea de la distanţă să se întoarcă din dreptul unei maşini de poliţie care mergea încet pe marginea şoselei. Când se apropie ai ocazia scurtă de a-i privi chipul. Are trăsături de ţigancă la vreo 30 de ani, care i-au fost grei până acum. Când privirile vi se întâlnesc, îţi zâmbeşte parşiv şi vezi că n-are decât un dinte în gură. Nu părea să-i pese că e o vreme canceroasă la ora aia. Apoi iar e pustiu în faţa ta. E o parte a Bucureştiului pe care n-ai mers-o niciodată pe jos. Nu vezi nici un semn familiar sau vreun indicator al poziţiei tale faţă de vreun reper cunoscut.

restul în partea a doua...

Complicat

A început să ningă.
   Dintr-o dată se complică toată treaba.

Văd pe geam cum s-a pus un strat mic de apă cristalizată pe case şi pe maşini. 
   În lume totul părea simplu şi, deşi trebuia să mă aştept să se întâmple şi asta cândva curând, m-a luat pe nepregătite.

Am auzit de la cineva că zăpada nu e de fapt albă, cum pare. 
   Mă îngrijorez că poate n-o să mă descurc prea bine cu situaţia asta, deşi o să încerc.

Oricum, albeaţa asta va face ca temperaturile să se stabilizeze, cred. 
   Poate dacă nu o să trec de unul singur prin tot ce va urma, n-aş avea de ce să mă îngrijorez.

Ieri am vrut să îmi iau mânuşi, dar m-am gândit că nu e încă vremea lor; m-am răzgândit când am ieşit din casă. 
   Şi o să trebuiască să folosesc mânuşi pe toată perioada care urmează. 

După cum pare, nu va fi încă haos de la vreme. 
   Dar va fi haos din alte motive.

Cine ştie ce va urma? 
   Cine ştie ce va urma?

E pace pe scena

Pace pe scenă.

Uneori dansam împreună. Muzica rula în continuare... şi nu era pace dacă nu dansam împreună. Am început să mă obişnuiesc să dansez cu... cineva. Toată pregătirea mea se dăduse peste cap, pentru că a trebuit să mă adaptez unui nou fel de dans. Şi totuşi, adaptarea nu a fost completă. Stilul acela bizar de dans nu îmi pria prea bine. 


Dansurile împreună s-au făcut din ce în ce mai rare, încât mi-am pierdut tot ce începusem de mult să pierd din adaptare. Acum e doar o amintire dulce-acrişoară, pe care o să o păstrez pentru totdeauna. Cred.


Pentru mine, faptul că nu vroiam să renunţ la adaptare a devenit inutil, căci se ajunsese la punctul în care nu mai rămăsese nimic de pierdut. Aşa că n-am renunţat, dar nu mai aveam la ce să nu renunţ. Dansul meu a revenit la parametrii pentru care eram dinainte pregătit.


E pace pe scenă.

Sunrise

O viata mai buna

Fusese o seară ciudată. Am trimis nişte mesaje nasoale, pentru că băusem destul încât să nu mă mai intereseze că rezultatul va fi rău pentru mine. Nu mă mai interesa că erau persoane cu mine, care să mă vadă sau să detecteze ceva în comportamentul meu şi să ştie poate ce-am făcut. Am adormit uşor, beat.

Înainte de prânz cu două ore, eram deja în picioare, la staţia RATB. Printre puţinele persoane care mai aşteptau maşina, îmi atrage atenţia un moşulică plictisit. Ţinea într-o mână o sacoşă albă, de mărime normală. Scria pe ea cu albastru "o viaţă mai bună".

M-am tot gândit la ideea asta - ce înseamnă cu adevărat să fie o viaţă mai bună - aşteptând maşina. Nu am apucat să mă gândesc prea mult totuşi, pentru că moşul mi-a arătat cum e de fapt viaţa: suflă mucii într-un şerveţel şi apoi îl aruncă pe jos. Apoi a venit maşina.

Impulsuri

Avem impulsuri. Adică gândim.   \  ( | } / [ ) \ ]  { ||| / | ( \ [ ) \ { ] }
                                                 \  ( | } / [ ) \ ]  { ||| / | ( \ [ ) \ { ] }
Ţintim centrul, dar foarte vag.     \ { / ] | ( \ [  } ) ||| [ / ) ] { | \ } ( \
                                                  \ { / ] | (  \ [  }) ||| [ / ) ] { | \ } ( \
                                                  \ { / ] | (  \ [  }) ||| [ / ) ] { | \ } ( \
Ne relaxăm, de parcă plutim.       \ \ | { [ ( / ) ] }  ||| { [ ( \ ) ] } | / /
                                                 \ \ | { [ ( / ) ] }  ||| { [ ( \ ) ] } | / /
                                                 \ \ | { [ ( / ) ] }  ||| { [ ( \ ) ] } | / /
                                                 \ \ | { [ ( / ) ] }  ||| { [ ( \ ) ] } | / /
Lucrurile devin mai clare.          \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
                                                \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
                                                \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
                                                \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
                                                \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
                                                \  \  \  [  ( | /  / / ||| \ \  \ | ) ] /  /  /
În relaxare totală, acum, gândim. \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
                                                  \    \   \    \   \  \ ||| /  /   /   /   /    /
Numai unii ajung acolo...                \     \     \   \   |||   /   /    /     /
                                                           \     \   \   |||   /   /    /    
                                                                 \   \   |||   /   /        
                                                                     \   |||   /          
 Pace.                                                                 ||

Spune tu pentru mine

Să nu pierzi niciodată

Toată lumea ştie cum e să câştigi. Nu mă interesează, decât în anumite condiţii:
- vreau să câştig numai când câştigi şi TU cu mine;
- vreau să pierd, dacă ştiu că ai câştigat TU;
- chiar dacă suntem doar noi doi, pierd intenţionat ca să câştigi TU;
- chiar dacă nu suntem "noi doi", tot vreau să pierd ca să câştigi TU;
- dacă se ajunge la asta, mi-aş da viaţa ca să câştigi TU;
- dacă ai vrea să mă răsplăteşti vreodată şi să faci în aşa fel încât să câştig eu, accept doar ca să câştigi TU pentru că accept ce vrei;
- chiar dacă nu ne cunoaştem bine, renunţ la bani, timp, prieteni prefăcuţi şi prieteni care mă înţeleg, şi fac ce vrei TU, ca să câştigi;
- dacă îmi ceri să mă arunc într-o prăpastie, câştigi TU;
- dacă te arunci TU în prăpastie, ai câştigat pentru că sar şi eu, dar ajungi jos înaintea mea;
- dacă nu vrei să mai vorbim, câştigi TU;
- dacă mi-e somn, mi-e foame, mi-e rău, sunt pe moarte, iar tu îmi ceri ceva, TU câştigi;

Singura problemă e că nu ştiu dacă TU...

Where did the night go

To fall asleep is the hardest thing. Everyone keeps thinking and telling you that you didn't do anything wrong and it's not your fault. You know it means, probably, that you do not deserve anything from her, because you're not important enough. Not your fault, probably, but you could have done something different or said something right, at the right time...

So, you can't fall asleep.
Not yet.
It's not "sleep well", like they say.

You would fucking leave everything behind to go to her and hold her in your arms, just like a bad movie, filled with clichés. It wouldn't work. The same old feeling you're too familiar with... when you know you lose.


You want to keep your eyes shut. You're hungry and the room smells like... nothing. But you don't want to give up and you can now see a faint light from outside of your eyelids.


Where did the night go?

Colonel Sanders' secret

This is called 'fast food'. Not only it is fast, but it also has secrets. It is an original recipe, instantly recognizable, which was never revealed to the public. If it should ever become public, the whole business would probably collapse.

And so it should.

On one of his latest adventures, The Guy Who Occasionally Eats At Or From A Fast Food Restaurant - who will be referred to as simply The Guy - bought for himself a nice chicken-based fast food menu. It was the one which is very spicy and crispy. This menu consists of two chicken wings, two chicken breasts, fries and something to drink. The Guy used to think that this was the best of fast food types, because chicken was supposed to be healthier than burgers made out of bovine remains.

The Guy was proven to be wrong.

Of course, he heard the rumors and he knew about some documentaries about how this restaurant-corporation was preparing his food. He had mixed thoughts about these accusations; he was stuck somewhere between 'not giving a fuck' and thinking that the rumors were exaggerated. Until he realized the truth behind the masquerade. The secret of the recipe was not the most important thing to know about the food.

'The rumors must be true!', thought The Guy.

Even though it's chicken, this is still meat we're talking about. It's supposed to be fiber-ish and tough. But not when you eat from the Colonel. It's so tenderized, that it almost feels like a paste and not actual meat. And then, think about the rumors about how they make it so tender. There is a more accurate term to describe the way this meat is 'processed': bruising.

One of The Guy's chicken wings was so 'well made', that the bone of the wing was snapped almost from the middle. 

Why would it be snapped?

Drifter

În comun

     Frigul nu mă deranjează, pentru că mă gândesc la altceva. Acum două zile am văzut pe jos foile în formă de cupă ale unor brioşe. Erau împrăştiate înaintea mea, unii ar spune din cauză că nu prea e civilizaţie pe-acolo pe unde merg eu, dar nu. Ieri, când am trecut pe-acolo din nou, nu mai erau. M-am uitat în schimb la Luna care semăna de data asta cu o brioşă, dar care nu era gata încă. Nu vreau să am nimic în comun cu transportul în comun, aşa că mereu merg pe jos.

     Frigul nu mă deranjează, pentru că mă gândesc la altceva. O muscă a zburat deasupra meniului meu de la mec. Nu s-a aşezat pe nimic. Poate unii dintre noi sunt ca un meniu de la mec, iar alţii sunt ca o muscă. Musca ar fi vrut iniţial să se aşeze pe ceva. O fi văzut aşa de repede că meniul de la mec nu e bun? N-a zburat nici prea repede de lângă el. Dar a zburat.

     Frigul nu mă deranjează, pentru că mă gândesc la altceva. Mă gândesc că mă gândesc prea mult. Locul unde găsesc linişte, de care am crezut că era în mintea mea, e cel păstrat pentru ea. Merg pe jos, ca de obicei, dar nu prea văd ce e în jurul meu. Reverie. O văd, doar puţin. Mă liniştesc. Mi-e de-ajuns şi-atât. Mă descurc... şi mi-e frig.

P.S. Radio Guerrilla a difuzat exact melodia asta după câteva zile de când am scris articolul ăsta, nu cea remixată de ATB, dar nu o mai auzisem la nici un canal de radio de mulţi ani. Ce înseamnă asta?

3D de România

    Cristi Iacob şi Valentin Popescu joacă alături de Nicolas Cage

     Titlu de articol, pe Realitatea.net. Nu m-aş lăuda.

    Primul film a fost prost. Actorii au părut cam penibili, cu unele excepţii (Eva Mendez nu are nevoie decât de un decolteu din când în când şi e de-ajuns), iar regia a fost de tot rahatul.

    Acum avem un sequel şi va fi turnat în România 100%. Regizorul de la primul film cred că a fost îngropat de atâtea păreri proaste despre film, pentru că acum e rândul altora să încerce să nu se facă de râs cu regia. De data asta vor fi doi regizori (Mark Neveldine şi Brian Taylor) pentru noul film şi, după câte se pare, oamenii au o experienţă bunicică, dar tot un stil predominat comercial. 

    Scenaristul (Scott M. Gimple) e trecut pe IMDB în primul rând ca Miscellaneous crew şi abia apoi ca Writer şi Producer.

    Cel mai nelăudabil lucru la acest film ar fi totuşi descrierea scenariului: 

As Johnny Blaze hides out in Eastern Europe, he is called upon to stop the devil, who is trying to take human form. 

    Nu în România, în Eastern Europe. În 3D.

    Ca un reminder, trailerul de la primul film: 

P.S. Există zvonuri cum că Jean Claude Van-Damme toarnă de asemenea un nou film, tot în România. Mai precis, în Bucureşti, prin halele părăsite ale fostului parc industrial Republica. Şanse mari să păţească la fel ca ăia din "Blair Witch Project", nu?

Enjoy the silence

Mă descurc, deocamdată.

Cum sa fii smecher

În timp ce mergeam spre casă, văd un "accident" la fel de serios ca reclama la cardul de credit:


Garaj abordat cu o intrare din marşalier.
Mașină autohtonă, plină de cruci și abțibilduri.
Geamurile închise, manele la maxim.
Cineva te dirijează, încearcă să te dirijeze cum trebuie.

Oglindă retrovizoare stânga, ruptă şi distrusă.

Reacţia lui? Priceless!

Fără control

Am prins forma cu coada ochiului drept. Modul în care era îndoită indica spre ceva asemănător cu cele mai mult ţinute în buzunar hârtii. Nu mai sunt din hârtie dar aşa li se zice, din obişnuinţă. Cu capul întors spre ea, am privit cu atenţie la obiectul pierdut pe jos şi în mintea mea se transforma din nimic în ceva. Deja ştiam ce e, dar nu ştiam cât de mare va fi surpriza, care a devenit o minune eventual. N-a trebuit să mă apropii mult, ca să identific corect obiectul care stătea pe jos în faţa mea.

Era o bancnotă de 100 de lei.

Împotriva naturii nu există lege.

                                            Şeptaru

Niciodata "doar prieteni"

Teaser vs Obsessed?

- esti aici?
...
- nu conteaza, vreau sa-ti spun ca nu am renuntat... inca. poate ai spune ca nu vrei sa ma ranesti daca nu mi-ai mai raspunde, dar e si o posibilitate sa imi raspunzi pentru ca... inca mai exista ceva... si daca chiar nu mai e nimic, atunci poti sa nu-mi mai raspunzi deloc. sincer, voi invata sa accept si asta... si daca nu m-ai inteles pana acum, eu chiar ma chinui usor zi de zi, pentru ca ma consuma tot ce e pe lista aia cu lucruri marunte care imi aduc aminte de tine si chiar si mai multe altele, pe care nu le-am mai scris... poate e doar o obsesie, dar... exista un alt sentiment care are aceleasi simptome, cand vine vorba de ce simte un barbat pentru o femeie... spune-mi ce e cu adevarat sau elibereaza-ma... cel mai greu este sa fii amagit de cineva...

Eu şi tu... sau noi

Mai întâi a fost o atracţie. Apoi întâlniri ciudate (remember Obor?). Ne-am riscat prima oară. Am început să ne cunoaştem mai bine, măcar dintr-o perspectivă. S-a ajuns la gânduri plăcute, începuturi de sentimente. Ne-am oprit.

Acum, dacă nu e vorba de un nou început... ce rost mai are?

Save room

Can't be happy all the time

Am ajuns dependenti de fericire si obsedati de beneficiile „gandirii pozitive”. Cand nu ne indopam cu pastile, citim studii care cauta neobosit fericirea, sau carti de self-help scrise de te-miri-cine despre cum poti ajunge la „o viata lipsita de griji”.

Dar cine spune ca trebuie sa fim fericiti? In Impotriva fericirii, savantul american Eric G. Wilson arata ca melancolia este un ingredient necesar al oricarei culturi vii. Ea este muza literaturii, a picturii si a muzicii, este forta pe care se sprijina ideile originale si trairile autentice. Vom alege un creier amortit cu Prozac sau un izvor al creativitatii care se hraneste din melancolie? E timpul sa ne eliberam de lanturile „gandirii pozitive” si sa acceptam tristetea noastra profund umana.

„Un eseu zvelt si dinamic, ce va starni cu siguranta controverse intr-o lume dominata de industria fericirii. Suntem obsedati de fericire, sustine Wilson, iar prescrierea generalizata de antidepresive este prima proba in acest proces. [...] Fara a «romanta depresia clinica», profesorul american arata cum melancolia este parte din orice cultura inovatoare, [...] iar meditatiile sale asupra marilor artisti, de la Melville la John Lennon, sunt tulburatoare.”Publishers Weekly.

Sursa www.Nemira.ro

You should allways...

  Remember Where You Lost It! by DJ Maquiavelo

Little things

At first, he found it difficult to understand that everything was gonna be over, even though it was so soon. He would never see her again. They would never talk again from then on. No more strange, yet beautiful dates between them. It seemed to be over and he decided to give up.


But those were the easy part of letting go. He sheltered inside his music, dancing whenever he could. It wasn't enough...


Blueberry Granini juice... her perfume... mint flavored ice coffee... watching sports... hip hop music... a fan for her... Mircea Badea... red lipstick... waiting for the rain to come... the dreams... that book... his green t-shirt... the car... rooftop parties... their sign... toothpaste off her finger... beautiful legs... watching Bear Grylls at night... being hungry... watching movies together... too much energy... feeling sick... Roman Arenas... the college... hoping to watch the sunrise... 

The hardest things to let go of proved to be... the little things.

King Coleman - RIP

For those who are not easily offended:

Ce sec esti!

Ea îşi face baie şi stă acolo de cel puţin o oră. El aproape că a adormit în faţa televizorului, dar încă e conştient. Se aude din baie un strigăt plictisit:
- Bărbate!
Se face că nu a auzit, dar e pregătit să se ridice.
- Bărbate!!! Strigătul e un pic mai tare de data asta.
Cu un glas obosit, dar totuşi cam prefăcut:
- Ce e?
- Vino puţin!
El se apropie de uşă şi o întredeschide:
- Ce e mă?
- Spală-mă şi pe mine pe spate un pic.
Nici o ezitare, nici o nelinişte în tonul lui:
- De ce?

Hell yeah!

Alegerile

Am mai învăţat ceva: e o greşeală să îi ceri cuiva să faca o alegere între ceva şi altceva.

Mai ales când tu eşti "altceva".



Încă învăţ...

Catch you on the rebound...

From www.urbandictionary.com:

1.	catch you on the rebound	9 up, 2 down
	It means i'll see you in the next life/next chapter/ next session or never, just not now. It basically means LATE! It's something you don't really want to hear.. Keep acting like an idiot, I'll catch you on the rebound.. Kurupt: can't make a ho a house wife.. "U wish you could break a G down, break me down, but ima see you on the rebound"

  Brenton Wood - Catch You On The Rebound (B.G. Baarregaard summer rework) by B.G. Baarregaard

Scenariul celui mai rau caz

Se zice că lupul îşi schimbă blana, dar năravul ba! În acest caz e vorba de Urs. Urs Fripturi, mai exact. Am văzut şi eu un episod din noul său program şi mi-a plăcut. Se pare că era vorba de al doilea episod din sezon.



Sfârşitul este cel mai tare!

Da funk iz back

Groove Service Are Back! by Groove Service

Să nu uităm

Prezentul

Uitasem cum era. Să fi trecut ani buni de când am mai simțit vreo palpitație la departamentul cardio, până de curând. Apoi mi-am dat seama că am cerut prea multe de la cineva care nu avea nici puține de dat. Din punctul meu de vedere, ceream mai puțin decât aveam de gând să ofer.


Am fost la un moment dat în club ContRol, după o zi minunată şi colorată. Muzica îmi dădea mici semne din când în când şi până la urmă am început să dansez, aproape ca într-o transă. Mă gândeam la trecut, la prezent, la viitor... Şi mi-am dat seama. Dansul meu era tot acela potrivit pentru un om singur. Ca în trecut. Sau ca în viitor?


Prezentul îmi era dat la o parte pentru că ea trăia în trecut, iar viitorul era inevitabil.

Încă învăţ

Zâmbeşte...

Apar în ziar

Sunt înscris de mult timp pe un site românesc care mi s-a părut la început a fi doar ceva neimportant şi poate doar cu un scop mare. Am intrat pe el şi m-am înscris mai mult din plăcerea de a face parte dintr-o comunitate restrânsă şi puţin băgată în seamă, a bloggerilor români. N-am fost cel mai activ blogger înscris la ei, nici pe departe, dar l-am vizitat cel puţin de fiecare dată când mai scriam ceva aici, ca să împart articolele mele cu restul oamenilor înscrişi pe site. Recent am descoperit însă, că ambiţia celor de la http://toateblogurile.ro/ e mai mare decât credeam: s-a (re)lansat ziarul tB a.k.a. http://ztb.ro/. Un lucru foarte util atât pentru mine, pentru că îmi apar articolele pe "ziar", cât şi pentru cei care vor să citească articole, pentru că este un site organizat foarte bine.

Susţin toateBlogurile.ro!

Coincidenta

Un om mergea singur pe stradă spre treburile lui. Era seara, cam pe la momentul în care se face destul de întuneric încât nu mai vezi mingea dacă joci fotbal. Omul nu se grăbea, dar nici nu mergea ca şi cum ar fi fost la o plimbare.

Deși era drumul pe care îl făcea probabil zilnic şi nu prea mai avea ce să vadă care să i se pară interesant, în seara aceea a văzut totuși ceva, care i-a atras atenția: lumini de girofar şi mare agitație de oameni în faţa cazinoului prin spatele căruia urma să treacă atunci.

Era interesant, dar nu prea. Probabil că gândurile lui erau în acel moment foarte profunde şi imaginația lui zbura nestingherită, la fel ca cele ale oricărui om care vede un cazinou: Bani! Mulți bani!

Fiind întuneric, pe o străduță lăturalnică, unde rar se mișcă ceva, omul nostru mai mult ca sigur s-a simțit norocos că traseul lui era liniștit şi că alesese calea cea mai bună. Apoi, liniștea, la care tocmai reflecta, s-a transformat în agitație la rândul ei. Ca din reflex, omul s-a pus în gardă, fără să o arate, pentru că înspre el fugea un bodyguard cât un urs, cu două valize mari care păreau grele chiar şi pentru animalul care le căra. De la gândurile profunde pe care le nutrise despre cazinouri şi liniștea pe care o simțise pentru că mergea pe un traseu... liniștitor, mintea omului s-a aglomerat instantaneu cu tot felul de întrebări, retorice sau nu, pe care şi le punea în timp ce era complet atent la bodyguardul cu care urma să intre în vreun fel de conflict... sau nu.

Bodyguardul se apropie de el şi zice:
- Ia-le şi dispari de-aici.


____________
O mică poveste pe care am auzit-o de la cineva care a auzit-o de la altcineva care a auzit-o de la alţii care au zis că e reală.

Waiting in vain

Nu o să zic nu.
Cel puţin nu în curând.

A devenit clar că îmi este încercată răbdarea. Problema o să fie atunci când o să găsesc pe altcineva sau cineva mă va găsi pe mine. Deocamdată încerc şi mă chinui să demonstrez că pot fi de încredere. Am reuşit să demonstrez asta de fiecare dată, dar nu e de ajuns.

- Acum poate sunt doar ca o jucărie, care îţi dă impresia că îţi cere atenţie doar ca să te joci cu ea. Cel puţin aşa te comporţi cu mine, zise jucăria. Când nu ai chef, îmi ceri să aştept.


Melodia asta e frumoasă, dar la un moment dat se termină ca orice melodie.
- Cât crezi că mai avem din melodie la dispoziţie?

Day go by

Negarea e cea mai uşoară apărare. Tot încerc să îi conving pe ceilalţi şi chiar şi pe mine că nu sunt afectat. Chiar şi pe ea, în puţinele ocazii pe care le am să o contactez. Când nu sunt atent, când îmi pierd concentraţia şi sunt cu capul în nori, mă găsesc gândindu-mă la ea. Uneori nu îmi dau seama clar, dar am ajuns să ştiu că mă gândesc la A. atunci când mă gândesc la "ea"...

Şi zilele trec...

Dansez de unul singur!

Doctorie

Sunt într-o situaţie. Încerc să mă descurc în aşa fel încât să nu trebuiască să renunţ. Mai vorbesc cu prietenii despre asta, mai primesc sfaturi de unde pot. Am ajuns chiar să citesc şi pe internet tot felul de articole, care spun poveşti similare cu a mea. Se pare că nu numai eu aveam o întrebare fără răspuns.

http://www.askmen.com/dating/doclove_600/615_doc-love-in-love-with-someone-else.html

Acum nu pot să mă hotărăsc dacă răspunsul e bun sau dacă asta era întrebarea mea de la început...

Ar fi prea usor

  I Crave Paris by Aeroplane (Official)

Ce uşor ar fi să nu existe versurile astea...

Iluzionistul

Ne cunoaştem de mult timp, dar ăsta nu e un lucru bun neapărat. Mă bucur de faptul că oricând am chef eu, tu îmi răspunzi. E ceva nemaipomenit să fac ce vreau eu şi apoi să mă întorc la tine, să te prefaci că nu ţi-a convenit, dar apoi să mă primeşti din nou în braţele tale. Alţii sunt prea puţin interesaţi de asta şi de aceea nu înţeleg situaţia noastră. Sunt un jucător. Fac ce vreau, când vreau. Printre altele, obiectul meu de joacă eşti chiar tu. Eu deţin controlul şi tu îmi confirmi asta de fiecare dată când mă joc cu tine. Nu câştigi niciodată, pentru că ăsta e şi jocul. E aşa de bine reglat jocul încât tu nu prea ai voie să faci nimic, pentru că altfel mă superi pe mine. Eu sunt păpuşarul şi tu eşti păpuşa. Uneori, chiar crezi că ai puterea să faci ceva, dar asta e doar ca să păstrăm iluzia.


Tot jocul meu este bazat pe iluzii. De aceea nu prea mai pot să fac chiar ce vreau şi să te controlez aşa ca înainte. Uneori mai vezi sforile cu care te ţin sub control şi atunci se destramă un pic iluzia. Ai început să vezi din ce în ce mai des sforile. Norocul meu este că te-am ţinut aşa de mult sub iluzia mea, încât a devenit obişnuinţă pentru tine. Chiar dacă te zbaţi să te eliberezi, tot te fac să te întorci la mine, din obişnuinţă. Te-am făcut să crezi că trebuie să ai grijă la orice pas, în orice faci. Tu crezi că mai ai sentimente pentru mine şi asta te face să accepţi orice de la mine, pentru că îţi imaginezi că şi eu am sentimente pentru tine. Cel mai probabil însă, tot ce simţi acum în legătură cu mine este frică şi îngrijorare. Ţi-e frică să spui "Nu!" pentru că nu vrei să pierzi iluzia. Din obişnuinţă, ai ajuns să te îngrijorezi de orice, de la o chichiţă, până la probleme care nu au nici o legătură cu tine. Te-am făcut sclava iluziei. 


Dar poate sclavă e un cuvânt nepotrivit. Pentru un jucător, obiectele lui de joacă sunt mai de grabă unelte. Prin modul în care jocul se desfăşoară, ceea ce tu devii pentru mine este asemănător cu o umbrelă sau o paraşută. Nu mă interesează dacă îţi place, nu ai cum să ştii asta, oricum. Iluzia mea e să te fac să crezi că faci ce trebuie. Şi aşa şi este, pentru că ai ajuns să te complaci în postura de umbrelă sau de paraşută. Tu chiar crezi că trebuie să te sacrifici pentru mine, pentru că ăsta este scopul tău. Uneori este să fii umbrelă, alteori paraşută. Mă aperi şi mă acoperi când am nevoie şi când nu am nevoie de tine, pur şi simplu nu te mai folosesc şi aşa te fac umbrelă. Alteori am nevoie să tragi de mine, să îmi faci jocul mai uşor, chiar să mă ajuţi să mă simt bine şi în siguranţă ca şi cum aş sări cu o paraşută.


Jocul a început de mult şi pot doar să sper că nu e pe terminate. Cât timp ne jucăm eu sunt mereu câştigătorul, pentru că până la sfârşit tu eşti sub vraja mea. De fapt, la sfârşit ar trebui să-ţi dai seama că n-a fost nici măcar o vrajă. E doar o iluzie foarte bună.


Nu trebuie să-l urâm pe jucător, totuşi. Fără joc n-ar fi nimic decât o amintire care a fost plăcută cândva. Fără joc, n-ar mai fi un jucător. După atâta joacă, te-am învăţat şi pe tine unele manevre, pentru că ai ajuns le foloseşti şi tu la rândul tău pe alţii. Şi din asta rezultă o întrebare...

Ai primit mesajul?

Senzatie

Când nu tu îţi aduci aminte, doar vine peste tine ca o căldură ce te dezgheaţă câte un pic...

  Mr Scruff & Kaidi Tatham 'Fresh Noodles' by Mr Scruff

Nu cedăm niciodată

Obstacolele sunt insignifiante.
Trecem peste ele ca şi cum ar fi o joacă.

Deşi ne apasă uneori, lăsăm grijile deoparte când vrem şi ne eliberăm.

Unul din noi zâmbeşte, celălalt vrea să se joace.
Înţelegem tot, dar spunem puţine.

Ne mişcăm încet şi totuşi se înaintează repede.

Noi, mai încolo.
Acum, tu şi eu.

  Ray pollard - drifter (tony johns edit) by tony johns

Confortabilii

Oscilăm pe mai multe nivele ale confortului. În orice caz, există trei niveluri mai importante:

• Primul nivel este să fie totul confortabil. 
• Al doilea este atunci când nu te interesează de confort, dar nu vrei nici să fie ceva inconfortabil.
• Al treilea este să nu te intereseze deloc de confort.

Din nefericire, majoritatea caută primul nivel, cât mai des. Nimeni nu vrea să renunţe la confort, dar nu e mereu cea mai bună soluţie. Din cauza confortului se strică planuri, relaţii, idei, vise, etc.

E aşa de important să fii confortabil?

Everyday

Dave Matthews Band - Everyday

• henrimoufettal

  6 months ago 28 
  It s so simple, we just forget it. one of the best clip i have ever seen!
• alig20

  7 months ago 23 
  the best song and vidoclip ever!! really uplifting xD

Smile

WE LEARNED TO SMILE © 2008
Music / Lyrics: Christian Hornbostel - Don Gorda - Erin Perry
Published by Vimana Mv / Music Mail

You know... I'm gonna tell you somethin' about the day, when the fog was lifted from my eyes... when I saw us as we were as we are.
I saw us, along side a wide speeding river looking for a place of refuge a safe place, free of violence, free of ignorance.
where false promises and lies are washed away.
And on this riverbank, we learned to smile... to love and smile...
and to accept love from others, to believe that no human has authority over another,
that no race or religion is better than the next and gender doesn't portray power. because we are looking for an authentic spiritual growth...
But I can also see them on the other side of this river, those who learned to lie behind their smiles...
treating people in need like shit, turning countries from a democracy to a decidership...
These masters of mind control, who learned to pit empires against empires,
in order to change destinies everywhere, who feed the walls of flames, like those of the "maid of the seas"...
But still, we learned to smile... to love and smile... like millions of people... who lived for generations, in peace and harmony, in one land. That is, before the masters came to corrupt and buy, manipulate and contract awards... to get light sweet crude.
All in the name of money, in the name of power, in the name of God!
And you know, it makes no difference ... big nations, exporting weapons around the world or simple workers of the land... powerful stockholders or fathers and mothers... they and we will all leave this world one day.
Young or old, black or white , infamous or living a quiet life... no matter whether you're a millionaire or struggle just to put food on the table, no matter what background, no matter your dreams.. and I don't know if on that side of the river, they their children the real value of life...
if they teach them respect, if they teach them generosity?
But we ain't gonna cross the river and play their games... and we are not scared... 'cause love is the only answer and it sets us free.


http://www.christianhornbostel.com/essential.htm

Interiorisme

S-a combinat cu vinul şpriţat prea bine. Mi se făcuse cald, din ce în ce mai cald şi, după o vreme, m-am ridicat de la masă. Am analizat posibilităţile şi m-am hotărât că nu se va ridica nimeni în curând să mă urmeze spre masa de ping-pong.


Sunt în faţa calculatorului, cu căştile mele preferate pe urechi şi dau drumul la muzică. Îmi rezem capul în mâini şi aştept să pornească magia. Mă cufund în starea mea de completă relaxare. Nici un muşchi din corp nu e tensionat şi ajung să nu mai simt decât cum îmi bate inima şi cum mi se umple de aer fiecare plămân. Ochii sunt deschişi, dar am învăţat de mic să îi relaxez şi pe ei. Mai întâi imaginea devine neclară, ca şi cum aş privi un film 3D fără ochelari. Pot să fac asta oricând şi cu uşurinţă, dar acum mă ajuta starea să opresc focalizarea aproape complet. Cu muzica pe fundal, am început să observ cum ceea ce eu numeam "a vedea" se transformase într-un spectacol minunat la care eu stăteam în ultimul rând.


Aproape brusc, senzaţia s-a schimbat. O scânteie de gând, nu mai mult, şi...


Altă posibilitate era că ceea ce vedeam ar fi fost de fapt ceea ce apărea pe retină şi atât. Adică doar ce recepta creierul meu prin retină, dar nefiltrat, neprelucrat, neanalizat, necontrolat de niciuna din funcţiile care se ocupă de aşa ceva ale creierului. Cam ca la naştere.


Lumina se juca în ochii mei în aşa fel încât ceea ce vedeam eu îmi păreau a fi două flori care se mişcau în bătaia vântului, numai că erau făcute din lumină pură. Vedeam în caleidoscop. Şi totul părea ca şi cum era un pic mai departe de mine, că stau în spate undeva, retras. Deşi nimic în faţa mea nu se mişca dacă mă luam după văzul normal, în modul ăsta, totuşi, puteam vedea cum se mişcă lumina în jurul meu. Pentru că se mişcă în continuu, deşi nu ne gândim la asta niciodată.


Va urma.

Niciodata pumni

Vreau palme...

inuman

Să simt că ar trebui să mi se umezească ochii, dar totuşi nu se întâmplă aşa ceva. În metrou stau cu capul înclinat şi cu mâinile peste ochi şi mă chinui să stau în poziţia asta. Îmi doresc să păţesc ceva, pentru că sunt supărat pe mine însumi.

Motivul pentru care am spus ceea ce am spus nu este o scuză. Mereu am fost bântuit de reproşul că spun lucruri nepotrivite la momentele cele mai nepotrivite. Se pare că aşa a fost şi acum. O problemă peste care dau mereu.

Am pus în faţă un lucru rău, pentru a evidenţia ceva bun. Acest lucru bun este că am fost sincer şi prin asta am încercat să arăt că pot fi de încredere.

Nu pot să fiu normal. Nu ştiu cum.

Trebuie să vorbim...?

Senzatie...

Drumul spre casă pare să fie doar un vis și nu mă concentrez asupra lui. Tot ce văd este soarele, care îmi arde ochii și amplifică usturimea cauzată de lipsa somnului, dar nu mă gândesc la asta. În afară de scurte sclipiri, la vederea unor lucruri mai interesante sau familiare, simt doar o liniște plăcută.

Uit să sting farurile la mașină. Ar trebui să mănânc ceva, dar nu reușesc decât să beau niște pahare cu apă. Încerc să adorm, dar mă găsesc în aceeași stare chiar și după câteva ore. Din liniștea în care mă aflu, mai mă întorc din când în când în timp. Atunci inima îmi bate un pic mai repede...

Shamoun

 NevaDeelay ft. Minister Shamoun - heartbeat by Minister Shamoun

Another one to follow on Soundcloud, undeniably...

Ran, de Kurosawa

Un vis greu, pus pe celuloză cu mult timp în urmă.
Poezie, pictură, muzică... artă.
Inspirat și totuși original.

"Man is born crying. When he has cried enough, he dies."

Limitat

Râdem și ne vedem de drum. Nu știu cu cine sunt, dar par a fi prieteni de-ai mei. Străduțele astea au fost mereu întunecate, de parcă aici a fost numai timpul apusului întotdeauna. Totul pare neclintit și totuși simt că amețesc.
...
Sunt singur. Îmi dau seama imediat că sunt prins în capcană și încep să caut o ieșire rapidă. Ușile pe care le încerc sunt închise și nu le sparg de teamă să nu atrag atenția asupra faptului că încerc să evadez. Arunc o privire în jur și văd cum totul e construit în așa fel încât să nu se poată ieși decât prin forță. Sunt în ceea ce pare a fi o curte interioară, înconjurat de clădiri din toate părțile. Totul e neclintit și totuși amețesc.
...
Râd și își văd de drum. Singurele semne de viață pe care le văd de când sunt aici. Am încercat orice ca să găsesc o ieșire și abia acum am găsit o ușiță prin care îi văd pe cei care acum s-au oprit din râs. Speram să mă înșel, dar știam deja că ei sunt cei care m-au prins și aruncat în capcana asta. Când am ajuns la ieșire, s-au oprit automat din râs și știau exact unde sunt. Ușița a dispărut și m-am întors la căutări. Stau neclintit și amețesc.
...
Am găsit singura uşă descuiată. Mă strecor ba pe burtă, ba ghemuit şi ajung la o fereastră prin care se vede lumina soarelui. Ieşirea. Întind mâna spre fereastră şi simt cum unul din cei care mă ţineau prizonier mă privea amuzat. Mă observase încă de când am intrat pe uşa descuiată. Rămânem amândoi neclintiţi şi, din ultimele puteri, sar pe fereastră. Nu era la o înălţime ameţitoare.
...
Mă simt de parcă aş pluti spre maşina din depărtare, care e plină de oameni. Mă aşteptau. Ajung ameţit la ei şi din priviri mă înţeleg cu cel care era la volan că trebuie să scap. Mi se face loc pe bancheta din spate şi aproape imediat ajung în dreptul maşinii cei care mă ţinuseră prizonier. Şoferul îi convinge repede să mă lase în pace şi să plece. Înainte de a se da din dreptul maşinii, privirile lor se întâlnesc cu a mea. Văd spaimă şi disperare.
...
Maşina nu se mişcă. Nimic nu se mişcă.

Mă trezesc.

Timeless

1993.
2pac era în viaţă.
3 ani de la revoluţie.

The stars, the moon...

Vă urăsc pe toţi!

Esca-esque

   O nouă ştire senzaţională despre o crimă, la români. Eu am ajuns în faţa televizorului exact în momentul în care se difuzează filmările de la faţa locului. Ciudat, nu au cenzurat decât faţa victimei!, m-am gândit. Restul scenei era lăsată aşa cum fusese filmată.

   Corpul victimei este întins pe spate, aproape complet relaxat. Excepţie fac piciorul drept, care stă un pic crăcănat, şi mâna dreaptă, care are palma ridicată ca şi cum ar fi scris ceva la tastatură, degetele fiind îndoite precum crengile unui copac sinistru. Era o femeie destul de atrăgătoare, îmbrăcată cu haine lejere, de casă. Pe bluză, în dreptul abdomenului avea o pată mică de sânge.

   Citesc în gând titlul ştirii : Andreea Esca, omorâtă în casa ei! Imediat m-am gândit la agitaţia care urma să fie peste tot: la ştiri, la emisiuni, în ziare, la muncă, la facultate, chiar şi acasă. Doar a murit o persoană care a intrat în cărţile de istorie încă dinainte de a fi intrat în starea în care se află! Haos şi panică în toată România!

   După ce s-a terminat difuzarea clipului, prezentatoarea trece la următoarea ştire a serii.
   Să-mi bag pula, eram sigur că visez! 
   Prezentatoarea era Andreea Esca.

Europa danseaza mai bine ca voi!